Horoscop zilnic

joi, 31 martie 2016

Balsam ce unge visul

 Îmi ești balsam ce unge visul, 
 Un vis ce nu mi te aduce, 
 În nopți în care numai scrisul, 
 De tine-aproape mă mai duce. 
  
 Și pe cărări de vis în noapte, 
 Pe-alei de întristate versuri, 
 Condus de-ale inimii șoapte, 
 Par clipe, nesfârșite ceasuri. 
  
 În noapte singur, rătăcesc, 
 Pierdut în propriile vise, 
 Stele din câte-s strălucesc, 
 Tot luminând cărări închise. 
  
 Autor: Răzvan Isac 22-03-2016

Să facem dragoste, iubito

 Să facem dragoste, iubito 
 Sub teiul nostru înflorit, 
 Acolo dragostea am găsit-o 
 Atunci când noi ne-am întâlnit. 
  
 Să facem dragoste, iubito 
 Și între plopi, lângă izvor, 
 Inima tu mi-ai dăruit-o 
 Când a mea era numai dor. 
  
 Să facem dragoste nebună 
 Atunci când frunza înverzește, 
 În nopți cu stele și cu lună, 
 Când Universul ne privește. 
  
 Autor: Răzvan Isac 20-03-2016

Mi-e sufletul lipsit de tine

 Mi-e sufletul lipsit de tine 
 Și viața fără suflet mi-e, 
 Sătul să mă am doar pe mine, 
 Mă-ntreb de ție dor îți e. 
  
 Cutreier amintiri ce dor, 
 Sunt ca un zombie al iubirii, 
 Trăiesc din amintiri și mor, 
 Să-nviu în lumea nemuririi. 
  
 O amintire o să-ți fiu, 
 De nu mă vei uita, iubire, 
 O mică stea pe-un cer pustiu 
 Ce îți va străluci-n privire. 
  
 Autor: Răzvan Isac 17-03-2016

În calea gândului să ies

 Îți fac altar printre altare 
 Din gândurile-n care-mi vii, 
 Mi-nchipui a ta sărutare, 
 În gânduri ce-s acum târzii... 
  
 În calea gândului să ies 
 Să-l rog să nu mi te aducă, 
 În gând îmi vii atât de des 
 Încât dorul amar m-apucă. 
  
 Și-atâtea suferinți nu pot 
 Să duc pe al meu suflet, 
 De-aceea vreau să mi te scot 
 Din gânduri și din plânset. 
  
 Autor: Răzvan Isac 16-03-2016

Cât îmi ești și cât ne suntem

 Stau de veghe-n apus iară 
 Tot sperând că poate-o stea, 
 Mi te va aduce-n seară, 
 Tu să fii dragostea mea. 
  
 Mă-nsoțește o lumânare 
 Care pâlpâie pe masă, 
 Poza ce-al tău zâmbet are - 
 Cât îmi poți fi de frumoasă! 
  
 Cât îmi ești și cât ne suntem, 
 Dară vino, te aștept, 
 Bătăi inimii să punem, 
 Într-al tău și al meu piept. 
  
 Autor: Răzvan Isac 15-03-2016

Ai fost un dar divin

 A fost o nebunie 
 Atunci când te-am văzut -
 "Înger căzut să fie, 
 Sau mi s-o fi părut?" 
  
 A fost o întâmplare 
 Când noi ne-am întâlnit, 
 Două valuri pe mare, 
 Ce-n val s-au contopit. 
  
 Ai fost un dar divin 
 Când mi-ai ieșit în cale, 
 În brațe să te țin, 
 Să-mi dai buzele tale. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-03-2016

Îmi ești

 Îmi ești iubita mea ca vântul cald 
 Ce sufletul mi-l scaldă cu o șoaptă, 
 În adierea ta trupul îmi scald, 
 Sărutul tău mi-e ca o fragă coaptă. 
  
 Îmi ești iubire ca un anotimp, 
 O primăvară caldă, timpurie, 
 I-aș cere Domnului să ne dea timp, 
 Să ne iubim la fel o veșnicie. 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-03-2016

Aș prefera...

 Aș prefera să mor 
 Și să mă fac țărână, 
 Decât cu-atâta dor, 
 Să nu te țin de mână. 
  
 Aș prefera să pier 
 Să mă evapor, poate, 
 S-am inima de fier 
 Să nu o simt cum bate. 
  
 Aș prefera ca timpul 
 O clipă să mai steie, 
 S-ating cu tine Olimpul, 
 Să fim doi Zei, femeie! 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-03-2016

Mister învăluit în mii de șoapte

 Mister învăluit în mii de șoapte, 
 Șoapte care încă nu le știi, 
 Stele care nu se văd în noapte, 
 Dar mereu pe cer vor strălucii. 
  
 Așa departe și totuși aproape, 
 Te mângâie iubito al meu gând, 
 Lacrima ce curge de pe pleoape 
 O să îți cadă-n suflet în curând. 
  
 Dragostea ce încă nu o simți, 
 Este păstrată numai pentru tine, 
 Visarea dulce-n care mă alinți, 
 Mi-aduce zorii zilelor senine. 
  
 Autor: Răzvan Isac 12-03-2016

Tatăl meu, Cel Sfânt, Ceresc

 Tatăl meu, Cel Sfânt, Ceresc, 
 Ruga mea, Te rog, ascultă, 
 Iartă-mă când mai greșesc, 
 Iartă-mi Tu greșeala multă. 
  
 Tatăl meu, Cel Sfânt, Ceresc, 
 Înaintea Ta mă-nchin, 
 Și-astă rugă o rostesc, 
 Sufletul curat să-mi țin. 
  
 Tatăl meu, Cel Sfânt, Ceresc, 
 De osânda grea mă scapă, 
 Să nu mai păcătuiesc, 
 Să fiu pur ca sfânta apă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 10-03-2016

duminică, 27 martie 2016

Plutesc...

 Plutesc asemeni unui nor 
 Deasupra recelui izvor, 
 Deasupra ta ca o suflare, 
 În gândul tău, dulce visare. 
  
 Plutesc iubire la apus, 
 Asemeni unui suflet dus, 
 Plutea cândva iubirea noastră 
 Și cuprindea zarea albastră. 
  
 Acum doar eu plutesc și parcă 
 Aș fi pe marea adâncă o barcă, 
 Bătut de valuri care vor 
 Să mă scufunde și să mor. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-03-2016

Suflet sufletului meu!

 O să-ți iau, ție, mămică 
 De pe cer o stea mai mică, 
 Să ți-o dau ca mărțișor, 
 Tu-mi ești al vieții izvor! 
  
 Primăvara o voi cuprinde 
 Și în păru'-ți o voi prinde, 
 Cu al florilor parfum, 
 Să te-nsoțească la drum. 
  
 O să iau raze de soare 
 C-al tău chip, strălucitoare, 
 Și-ți voi face o cunună, 
 Scumpa mea, măicuță bună! 
  
 Darul meu e prețuirea, 
 Sfântă mamă, ești iubirea, 
 Darul de la Dumnezeu, 
 Suflet sufletului meu! 
  
 Autor: Răzvan Isac 08-03-2016

Lacrimi de sânge

 Plouă iară, cerul plânge 
 Că tu-mi ești așa departe, 
 Eu plâng cu lacrimi de sânge, 
 Căci o lume ne desparte. 
  
 Picuri reci de ploaie-mi udă 
 Sufletul de dor pătruns, 
 Strigătul să nu se-audă, 
 Când te chem... tu te-ai ascuns. 
  
 Plouă tare, eu strig tare, 
 În speranța că m-auzi, 
 Strigătul se pierde-n zare, 
 Eu am ochii tot mai uzi. 
  
 De-ai veni măcar în vis 
 Să-mi ștergi lacrimile toate, 
 Ai vedea unde am scris 
 Numele-ți să nu-l poți scoate. 
  
 Este tatuat pe suflet, 
 Scris iubirea mea cu dor, 
 Înecat de al meu plânset, 
 Casă e lacrimilor. 
  
 Autor: Răzvan Isac 07-03-2016

vineri, 18 martie 2016

Creată pentru mine

 Creată pentru mine 
 De către Domnul Sfânt, 
 De aripe divine 
 Adusă pe pământ. 
  
 Un înger dintre îngeri 
 Tu ai fost aleasă, 
 Iubirea să-mi oferi, 
 Să fii a mea mireasă. 
  
 Eu să îți fac altar, 
 La tine să mă-nchin, 
 Mi-ești prețiosul dar, 
 Sufletul meu divin! 
  
 Autor: Răzvan Isac 06-03-2016

Atâtea patime

 Atâtea patime s-au strâns 
 În sufletu'-mi, săracul, 
 Atâtea lacrime au plâns 
 Doi ochi, căutând leacul. 
  
 Să pună capăt astei sorți 
 Să nu mai fie crudă, 
 Am bătut la atâtea porți, 
 Dar cin' să mă audă? 
  
 Pribegesc pe drumuri care 
 Mă duc către nicăieri, 
 Viața mea n-are culoare, 
 Iar tu, suflet, asta-mi ceri. 
  
 Ți-aș da curcubeul, poate, 
 De-aș putea să îl cuprind, 
 Ți-aș da primăveri cu toate 
 Florile, cu flori s-aprind; 
  
- Focul dragostei pierdute 
 Și tot plânsă îndelung, 
 Suflete, ți-aș zice: "du-te", 
 Unde doar cu gându'-ajung. 
  
 Du-te către acele brațe 
 Ce cândva te cuprindeau, 
 Către acele vechi speranțe 
 Ce mii stele aprindeau. 
  
 Autor: Răzvan Isac 05-03-2016

joi, 3 martie 2016

Spre-anotimpuri noi mă duci

 Cum răsare-n noapte luna 
 Și cum stelele răsar, 
 Toate, una câte una 
 Ție ți le-aș da în dar. 
  
 Cum sărută marea țărmul 
 Și cum vântul îl mângâie, 
 Eu ți-aș da ție amorul, 
 Al tău veșnic să rămâie. 
  
 Cum din lume lumea pleacă, 
 Anotimpuri vin și trec, 
 Nu vreau iubirea să treacă, 
 Eu din suflet să nu-ți plec. 
  
 Cum luceferi nu lipsesc 
 De pe cer în noapte, 
 Eu nu vreau să mă trezesc 
 Fără ale tale șoapte. 
  
 Să-mi aduci în zori o rază, 
 Soarele întreg s-aduci, 
 Tu ești a iubirii oază, 
 Spre-anotimpuri noi mă duci. 
  
 Autor: Răzvan Isac 03-03-2016

Sunt cel din urmă, cel dintâi

 Sunt acel ce-n vise te sărută 
 Când dor în suflet se adună, 
 Eu sunt iubirea ta trecută, 
 Un glas tăcut care răsună. 
  
 Sunt cel din urmă, cel dintâi, 
 Eu sunt trecutul tău prezent, 
 Cel ce te-a sărutat întâi, 
 Iubire, dulce sentiment! 
  
 Tu mie mi-ai fost început, 
 Prima dragoste adevărată, 
 Primul fior ce l-am avut, 
 Iubirea mea nevinovată. 
  
 Când închid ochii tu apari 
 Ca o minune sfântă, 
 Când îi deschid, nu ești, dispari, 
 Și rămân cu inima frântă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-03-2016

marți, 1 martie 2016

Un colț mic de primăvară

 Am luat un bob de rouă 
 Ce stătea pe-un ghiocel 
 Și l-am împărțit în două 
 Să-ți fac mărțișor din el. 
  
 Am luat apoi o floare 
 Din copacii ninși cu flori, 
 Să-ți fac alte mărtișoare 
 Împletite în culori. 
  
 Un colț mic de primăvară, 
 Ție să ți-l dăruiesc, 
 Mărțișorul meu ce iară 
 Cu iubire-l împletesc. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-03-2016