Așa începe ce-am să scriu
Într-un Decembrie târziu:...
Numai versuri, mici cuvinte
Care-mi vin acum în minte,
Aștern tot pe o hârtie,
Inima dorul mi-l știe.
La o masă din lemn tare
Luminat de-o lumânare,
Scriu într-una și suspin
Versuri tot mai multe-mi vin.
Le pun toate cap la cap
Mai adânc în minte-mi sap,
Printre amintiri cu noi
Azi sunt trist, bătut de ploi.
Printre gânduri mă scufund,
Printre versuri mă ascund,
Dar de cine?... Nu mai știu!
Vreau doar singur eu să fiu.
Să uit de tot, să n-am nimic,
Să n-aud zgomot nici-un pic,
Să ascult liniștea serii
Prins în abisul uitării.
Lumânarea arde, arde
Versul pe hârtie-mi cade,
Se așterne rând cu rând
Câte puțin din al meu gând.
Singurătatea mi-o tot scriu,
Nu pot cu tine să fiu,
Chipul tău prin gând îmi trece
Ca printre pietre râul rece
Și se duce tot la vale
Nimica nu-i stă în cale,
Își vede de cursul lui,
Curge apa râului.
Așa curg vorbele mele
Sub raza lunii, mii de stele,
Care mă privesc de sus,
Văd lacrimile ce-am plâns.
Am scris în tristețe mare
Cuvintele dorului care,
Macină a mea ființă,
Și-o face cu bună știință.
Gata, nu mai scriu nimic,
Las tocul jos și mă ridic,
De la masa din lemn tare
Unde am scris la lumânare.
Versuri într-o poezie
Scrise într-o noapte târzie,
De o inimă rănită,
Tristă, goală, pustiită,
Versuri scrise cu durere
De-o inimă fără putere.
Autor: Răzvan Isac 27-12-2013
