Trecut-au anii fără rost

 Trecut-au anii fără rost,
 Eu nu mai sunt cine am fost,
 Trecut-au anii toți în grabă,
 Mi-a fost viața o tarabă.
 
 Negustor de vise spulberate,
 Într-o piață a lumilor uitate,
 Nu am avut nimic, numai iluzii,
 Azi mi-e sufletul prins în perfuzii.
 
 Deasupra casei mele acum sunt nori,
 Nici răsărit de soare n-am în zori,
 În beznă lumea mea s-a scufundat,
 De când iubirea tu mi-ai lepădat.
 
 Și cad fără să știu de am oprire
 Într-un abis imens, fără să am ieșire,
 Strig, dar în zadar, nu m-aude nimeni,
 Singurătate grea, spre tine mă ademeni...
 
 Autor: Răzvan Isac 30-05-2014

Să-ți scriu din flori poeme

 Vreau să pictez sărutul tău
 Pe-un câmp de crizanteme,
 Să dau deoparte tot ce-i rău
 Să nu avem de ce ne teme.
 
 Apoi să-l ud cu ploi de zâmbet
 Din zorii zilei până seara,
 Să-mi fie casă pentru suflet
 Când mă topesc ca ceara.
 
 Când îmi lipsești, plecată fiind
 Eu merg pe câmpul nostru,
 Pe pat de flori să mă întind,
 Privesc spre ceru' albastru.
 
 Tu să-mi cobori a ta zâmbire
 Pe razele calde de soare,
 Un te iubesc scris în privire,
 Eu îți trimit, și-o sărutare.
 
 Pe-al nostru câmp de crizanteme
 Eu cu drag am să te aștept,
 Și am să-ți scriu din flori poeme
 Ș-apoi cu dor te strâng la piept.
 
 Autor: Răzvan Isac 29-05-2014

Rățușca cea sfioasă

 Trei rățuște cumințele
 Vor să stea pe lac și ele,
 Dar a patra-i mai sfioasă,
 Să stea-n apă nu se lasă.
 
 Surioara noastră mică,
 De apă să nu ai frică,
 Că noi știm să înotăm,
 Mult pe apă rezistăm.
 
 Ai încredere în noi,
 Numărăm până la doi,
 Și apoi sărim în grup,
 Unu, doi, în apă țup.
 
 Nu se lasă păcălită
 Și rățușca-i tot sfiită,
 Cum pot ele s-o convingă,
 Teama apei să învingă?
 
 După multe rugăminți
 Rățuștele noastre cuminți,
 Au convins pe cea mai mică
 De apă să n-aibă frică.
 
 Cele trei mai curajoase
 N-au vrut deloc să se lase,
 Acum toate stau pe lac
 Și cântă în cor mac, mac.
 
 Autor: Răzvan Isac 29-05-2014

Pervaz cu amintiri

 Trosnesc lemnele în sobă, pe masă arde o lumânare, afară bate vântul, fulgeră și tună... eu... trăiesc din amintiri!
 Adeseori, mai privesc pe fereastra al cărei pervaz păstrează și acum scrijelit numele tău, sperând să îți zăresc silueta, privesc spre drumul care se pierde într-o pădure deasă, ai cărei copaci în bătaia vântului par să fi prins viață. Se face târziu, lumina soarelui face loc unui amurg parcă desprins din basme, cerul capătă o culoare roșiatică și încet, încet se întunecă, pe cer apărând primele stele.
 Mai arunc două lemne în sobă, stau la o masă veche din lemn de cireș, sorb dintr-o ceașcă cu ceai, într-o bibliotecă prăfuită păstrez un album cu pozele noastre, câteva amintiri cu noi. Mă ridic să iau albumul, are coperțile uzate, roase de vremea ce a trecut, numai eu știu de câte ori l-am deschis încercând să mă întorc înapoi în timp, la minunatele clipe petrecute împreună.
  Același lucru încerc să fac și acum, să mă întorc la zilele când noi doi formam un întreg, sufletele noastre erau sinonimele iubirii, aveam credința că nu există nimic pe lumea asta care să ne poată despărții, ne credeam invincibili, mai târziu ne-am dat seama că o luptă împotriva sorții e o luptă pierdută încă din prima clipă, 
 Am avut speranțele care ne-au ajutat să răzbatem cât de cât potrivnicia destinului!
 S-a făcut destul de târziu, luna s-a ridicat deasupra casei, vărsându-și lumina peste pereții îmbătrâniți de trecerea timpului, peste cerdacul ce odată a fost martorul îmbrățișărilor noastre când se îngâna ziua cu lăsarea serii.
 Mă retrag între cei patru pereți ai camerei mele, lăsând pervazul cu amintiri în lumina lunii pline. O să mă las pradă viselor, aș vrea să te întâlnesc măcar în vise, să te imbratrisez cu aceeași ardoare cu care o făceam și altădată.
 Încă mai sper... sper să apari pe drumul ce se pierde în acea pădure deasă, în lumina lunii aș vrea să îți văd silueta, trupul scăldat într-o baie de stele căzătoare, și ele așteaptă reîntoarcerea ta în locul ce cândva era paradisul nostru etern.
 Pervazul cu amintiri al casei bătrânești suspină, purtându-ți numele scrijelit de noi, într-o seară petrecută în doi admirând cerul, tot acolo, pe pervaz, am pus o poză veche, sărutul nostru, o privesc și îți spun:  
 - Noapte bună iubire!
 
 Autor: Răzvan Isac 29-05-2014

Ecoul unui vechi suspin

 Azi sunt doar ecoul unui vechi suspin,
 Relele la mine toate trec și vin,
 Noi am fost și suntem mereu tot aici,
 Nu ca altădată, azi simpli amici.
 
 Serile în doi avute odinioară
 Azi îmi sunt pumnal în inimioară,
 Ne mai vorbim din când în când,
 Dar vorba mea se rătăcește-n gând.
 
 Suspinul meu e glasul din trecut
 Am fost bogat atunci când te-am avut,
 Azi sunt sărac și îmi lipsești enorm,
 Sunt nopți în care nu pot nici să dorm.
 
 Mă seacă un gol ce viața îmi sfârșește,
 Trupul meu de suflet se golește,
 Și am să fiu ce nu am fost de mult,
 Un pierzător al vieții-mi cu tumult.
 
 Imagini șterse într-un colț de suflet
 Un sunet slab, al copilăriei clinchet,
 E tot ce văd și ce aud acum, târziu,
 Căci în curând, eu nu o să mai fiu.
 
 Poate numai o simplă amintire ștearsă
 O frunză uscată într-o pădure deasă,
 Un trecut sărac, pustiu și plin de dor,
 Atât o să mai fiu după ce am să mor.
 
 Autor: Răzvan Isac 28-05-2014

Parfum, floare de tei

 Să fim noi doi floare de tei
 Ce înflorește vara,
 Parfumul nost' tu vântule să-l iei
 Atunci când vine seara.
 
 Și du-l departe, dacă vrei
 Să simtă o lume-ntreagă,
 Parfumul florilor de tei
 Ce pe amândoi ne leagă.
 
 Al nostru sentiment etern
 Fă-l cunoscut în lume,
 Azi toate visele le cern,
 Iubirii o să-i dau un nume.
 
 Se va numi "Floare de Tei",
 Al nostru sentiment puternic,
 Tu vino-n brațe să mă iei,
 Și fi-mi iubire de acum sfetnic.
 
 Vom călătorii cât ține vara
 Parfum de tei ne va înconjura,
 Din zori de zi până se lasă seara
 Nimic n-o să avem a îndura.
 
 Parfumul dulce al florilor de tei
 Ne va ghida s-atingem orizontul,
 Eu te vreau, la fel și tu mă vrei,
 Din inocență se naște sentimentul.
 
 Autor: Răzvan Isac 28-05-2014

Cântecul de păsărele

 Cântecul de păsărele
 Se aude pe câmpul cu flori,
 L-aude pe cer și soarele,
 E ca un sărut dulce în zori.
 
 Cântați voi păsări refrenul iubirii
 Vreau să-l ascult solitar,
 Cântecul vostru-i izvorul fericirii
 Vreau fericire să îmi dați în dar.
 
 Cântecul de păsărele
 Se aude în sufletul meu,
 E unguent al inimii mele
 Când dorul m-apasă, și-i greu.
 
 Refrenul iubirii îmi e pansament
 Când trist mă simt uneori,
 E pentru suflet acompaniament,
 Când trist mă înalț către nori.
 
 Cântecul drag de păsărele, 
 L-aud uneori chiar și în vis,
 În nopțile pline cu mii de stele,
 Eu nu am steaua ce mi s-a promis.
 
 Autor: Răzvan Isac 26-05-2014

Regăsire

 Aș vrea să pot opri timpul acum,
 Să mă întorc din drum,
 Să-ți spun...
 Te-am iubit mereu și te iubesc,
 Tu ești pentru mine tot ce-mi doresc,
 Și vreau... 
 Să împart cu tine dragostea.
 
 Numai noi doi departe de tot
 Nu am putut, acum știu că pot, 
 Să-ți dau... 
 Visele mele toate în dar,
 De fericire aș vrea să sar,
 S-ating... 
 Cerul, să ne fie limita iubirii.
 
 Să ne protejăm de tot ce e rău,
 Tu ești doar a mea și eu doar al tău,
 Noi doi... 
 Să distrugem toate hârtoapele,
 Să ne fie lin drumul, zilele
 Ș-apoi... 
 Să ne trăim viața ca-ntr-un basm.
 
 Autor: Răzvan Isac 23-05-2014

Iubire tu mi-ai fost ca o osândă

 Din inimă, cu sufletul curat,
 De lacrimi multe el a fost spălat,
 Fac cunoscute ale mele simțiri,
 Dau tot ce am, chiar și amăgiri.
 
 Citițile pe toate și simțiți ce am simțit,
 Am fost înșelat, dar am fost și iubit,
 Am fost precum un zar necâștigător,
 Iubirea m-a înviat, azi din iubire mor.
 
 Am  făcut pariu cu soarta, pe sufletul meu
 Am pierdut de multe ori, dar am rămas eu,
 Nu m-am schimbat, chiar de nu mi-a fost bine,
 Căci gândul meu a fost, mai mereu la tine.
 
 Iubire tu mi-ai fost ca o osândă, 
 Te-am ispășit cu lacrimi și cu dor,
 Nenorocul meu a stat la pândă
 Și azi din dragoste eu simt că mor.
 
 Plutesc pe norii care m-au udat,
 Cu ploi ce sufletul mi-au inundat,
 Au fost lacrimi pe care eu le-am plâns,
 În nori de ploaie toate mi s-au strâns.
 
 Autor: Răzvan Isac 21-05-2014

Răsărit de soare

 Răsărit de soare, într-un tablou pictat în visul meu
 C-o pensula făcută din speranțele ce noi doi am avut,
 Azi se risipesc precum nisipul luat de vânt, și eu
 Transpun pe pânză un vis, ce noi l-am și pierdut.
 
 În locul unde noi ne-am cunoscut, pe malul mării
 Mai merg și azi sperând să te găsesc ca pe-o sirenă,
 Dar valuri care vin îmi spun: "Te-a dat uitării!"
 Și visu-mi se scufundă în marea rece și eternă.
 
 Ca un contrast doar soarele rămâne, și-un tablou
 Ce încă-l mai pictez, culori deschise, clare,
 Aș vrea să fie vechi, dar tot trecutul pare nou,
 Ca-n fiecare dimineață un răsărit de soare.
 
 Aș vrea să pot picta un câmp de flori, parfumul lor
 Să ne cuprindă visele într-un buchet iubire,
 Aș vrea ca să dispară pentru tot restul zilelor
 Tot ce a fost deșart și mi-a adus doar amăgire.
 
 Răsărit de soare, topește-mi tot amarul dacă poți
 Și fi-mi tu călăuză într-un început de viață,
 Tabloul ce-l pictez pe pânza sorții, tu să-l scoți
 Într-un tablou real, să-mi pui în el speranță.
 
 Autor: Răzvan Isac 21-05-2014

Mi-a rămas o amintire

 Eu am fost cel fără suflet, 
 Și-am rănit un suflet mare,
 Astăzi mă înec în plânset,
 Și în clipele amare.
 
 De-aș putea întoarce timpul
 Să îndrept greșeala mea,
 M-aș face una cu nisipul,
 Rușinea să o spele marea.
 
 Și dacă nu ar fi de ajuns,
 M-aș arunca în vântul rece,
 Să șterg lacrima ce-ai plâns,
 Poate amarul îți va trece.
 
 M-aș ascunde apoi departe,
 Peste mari cu ape adânci,
 Pe noi timpul ne desparte,
 La fel acum ca și atunci.
 
 Mi-a rămas o amintire
 Cu al tău ultim sărut,
 O imagine-n privire,
 Chipul tău frumos, plăcut.
 
 Timpul n-am să-l pot întoarce,
 Nici tu nu mă vei ierta,
 Dorul sufletul mi-l stoarce,
 Am doar amintirea ta.
 
 Autor: Răzvan Isac 20-05-2014

Ale dorului meu pagini

 Ale dorului meu pagini
 Sunt scrise cu condei de lacrimi,
 Pe măsură ce timpul a trecut
 Mai mult pe pagini, dor am așternut.
 
 Și vă împărtășesc și vouă
 Dorul meu scris pe pagină de rouă,
 Un colț din sufletu-mi plăpând
 Așternut în versuri rând cu rând.
 
 Autor: Răzvan Isac 19-05-2014

Fă-mi pat din sufletu-ți petale

 Mi-e sufletul acum doar scame,
 De-a ta iubire-mi este foame,
 Și un sărut de-mi dai să gust,
 Mi-ar fi sufletul mai robust.
 
 Și apă de mi-ai da acum să beau,
 Fă-ți palmele cauș că vreau.
 M-aș răcori și mi-ar mai trece,
 De beau puțină apă rece.
 
 N-aș zice nu, tu dă-mi orice,
 Iubirea ta-n poeme lirice,
 Fă-mi pat din sufletu-ți petale
 Să-l simt catifelat și moale.
 
 Dă-mi visul tău să-l împlinesc,
 În șoaptă să îți spun cât te iubesc,
 Sărutul să mi-l dai târziu în noapte,
 Iubindu-ne înveliți de mii de șoapte.
 
 Autor: Răzvan Isac 19-05-2014

Se topește timpul

 Se topește timpul ce-a rămas,
 În umbra lui răsună al tău glas,
 Și peste mine se așterne,
 Ca o manta de vise,
 Tic tac-ul răgușit al ultimului ceas.
 
 Noi doi iubire vom fi eternitatea,
 O oglindă a tot ce-a fost realitatea,
 Transpusă în pastel de poezie,
 O pictură vie înfățișând sfârșitul,
 Nu e nimic mai tainic decât moartea.
 
 Ținându-me de mână sărim din nor în nor,
 Sperând să vină vântul să ne poarte-n zbor,
 Să atingem stele cu visarea noastră,
 Cerul să ne fie de acuma casă,
 Vom uita atunci iubire tot ce înseamnă dor.
 
 Autor: Răzvan Isac 19-05-2014

Pe covor de flori albastre

 Pe covor de flori albastre
 Ne-a contopit iubirea,
 Atunci inimile noastre
 Au aflat ce-i fericirea
 
 Se aud cântând în zare
 Rândunici și alte păsări,
 Glas de necuvântătoare,
 Ale dragostei cântări.
 
 Melancolic timpul trece
 Peste trupurile noastre,
 Peste râu cu apă rece,
 Și covor de flori albastre.
 
 Acum suntem bătrânei
 Cu părul nins de vreme,
 Numai florile de tei
 De ani nu se vor teme.
 
 Autor: Răzvan Isac 17-05-2014

Dragoste de catifea

 În bătaia vântului
 Ca o sălcie mă legăn,
 Sunt prizonierul gândului
 Și al timpului păgân.
 
 Irosită mi-e iubirea,
 Scufundată în trecut,
 Gândul meu e amintirea
 Tainelor ce am avut.
 
 Îți mai amintești tu oare
 De timpul petrecut în doi?
 De iubirea ce azi moare
 Înecată-n lacrimi ploi?
 
 Pe mine mă ține-n viață
 Doar speranța ce o port,
 Mai atârn de-un fir de ață
 Și mă-ntreb: Cât mai suport?
 
 Am în gându-mi al tău murmur
 Când mă pun noaptea să dorm,
 Îmi lipsești și mă cutremur,
 Vreau într-un vis să te transform.
 
 Să mai pot atinge părul,
 Și-al tău chip iubita mea,
 Să-ți mai pot simți fiorul,
 Dragoste de catifea.
 
 Autor: Răzvan Isac 17-05-2014

Treptele plecării tale

 Afară-i cer senin, dar totuși plouă,
 S-a înserat, pe cer e lună nouă,
 Stau singur în cerdac și răsfoiesc o carte,
 Noaptea e senină, eu doar de cer am parte.
 
 Îmi citesc povestea scrisă pe paginile albe,
 Cuvintele toate răsună în ecouri tot mai slabe,
 Un scârțâit se aude pe treptele plecării tale,
 Cât mi-aș dori să te întorci, pășind pe ele agale.
 
 Mai ceartă-mă cum o făceai, spune-mi când greșesc,
 Mi-e dor să te privesc în ochi, să-ți spun cât te iubesc,
 Mi-e dor să-mi dai al tău sărut când soarele răsare... 
 De ce-ai plecat lăsând în urmă, un dor așa de mare?
 
 Seară de seară tot aici, sub cer cu cartea-n mână,
 Aștept să-ți văd chipul trecând pe sub clar de lună,
 Să te opresc, să îți vorbesc, iertare să îți cer,
 Atât mai vreau, măcar o clipă să te văd mai sper.
 
 Trecut-au anii și-s bătrân, tu poate nu mai ești,
 Mă rog la cer stând în cerdac, în vis să îmi vorbești,
 Sau dacă într-un colț de lume timpul ți-l petreci,
 Te rog iubirea mea o clipă, la mine să mai treci.
 
 Să ne trăim bătrânețea, ultimii ani ai vieții noastre,
 Ziua sub razele de soare, noaptea sub cerul plin de astre,
 Să ne amintim duioși mereu de clipele din tinerețe,
 Ce ne-au adus și bucurii, dar și în suflete tristețe.
 
 Autor: Răzvan Isac 16-05-2014

În mormânt de piatră

 La moarte tu m-ai osândit
 Și ai plecat apoi în goană,
 La mine tu nu te-ai gândit,
 -Mi-ai fost ca o icoană.
 
 Ai fost așa nepăsătoare,
 Ca o pasăre călătoare,
 Ce își lasă cuibul gol,
 Făcând al globului ocol.
 
 Într-un loc umbros și rece
 Zace trupul meu acum,
 Peste cripta mea mai trece
 Vântul și-al uitării fum.
 
 Tu plecată ești departe
 Cu ale mele vise sparte,
 Eu zac în mormânt de piatră,
 Aud doar câinii când latră.
 
 Al meu suflet pribegește
 Pe unde umblam și noi,
 Azi doar marea mă iubește,
 Cerul, norii plini de ploi.
 
 Autor: Răzvan Isac 14-05-2014

Dragoste împletită-n stele

 Atât de dulce ești, ai fost
 Cum nici mierea toată nu-i,
 Fagure în zi de post,
 Ispita păcatului.
 
 De-ar fi să mă hrănesc cu tine
 Toată viața aș postii,
 A vieții mele minune,
 Lumina zilelor pustii.
 
 Ești ca un răsărit de soare
 Într-o lume de poveste,
 Ești a dragostei culoare,
 Îngeraș ce aduce veste.
 
 Sunt sarcastic uneori
 Și poate mult prea avar,
 Curcubeul în culori
 Tot ți l-aș aduce-n dar.
 
 Tu ești cerul firii mele,
 Îmi ești noapte, îmi ești zi,
 Dragoste împletită-n stele,
 Păcatul, pofta inimii.
 
 Mă învelesc cu a ta zâmbire
 Când de frig mă zgribulesc,
 Îmi ești soare în privire
 Când în zori eu mă trezesc.
 
 Roua dimineții blânde
 Ce mă spală de păcate,
 Tu ești jarul ce aprinde
 Făclia-n nopți întunecate.
 
 Și-mi arată drumul care
 O să mă poarte spre iubire,
 Nu am nici-o ezitare,
 Vreau s-aud a ta vorbire.
 
 Autor: Răzvan Isac 13-05-2014

Lumina unei stele îndepărtate

 Lumina unei stele îndepărtate,
 Alinul unui suflet cândva trist,
 Te-am găsit pe luciul unei ape
 Și n-am putut deloc să mai rezist.
 
 M-am așezat pe mal și ți-am vorbit întâi,
 Tăcerea ta mi-a spus atât de multe,
 Din vremurile vechi pe luciul apei stai,
 În nopțile senine și uneori atât de mute.
 
 Glasul tău e vântul ce adie
 Printre copacii înalți până la cer,
 Frumusețea ta poate să învie
 Tainele iubirii ascunsă în mister.
 
 O noapte întreagă ți-am povestit de mine,
 Simțeam o adiere pe chipul plin de lacrimi,
 Mă alinai șoptindu-mi: "Totul va fi bine!"
 Atunci au luat sfârșit ale mele patimi.
 
 Autor: Răzvan Isac 12-05-2014

Vocea ta e farmecul meu

 Vreau să-ți trimit un mesaj
 Într-un trandafir roșu,
 Ce e la fel de magic
 Ca și frumusețea ta. 

 În șoaptă o să-ți spună:
 Cât de mult te iubesc,
 Apoi că mi-e dor de tine,
 Că am nevoie de mângâierea ta
 Când singurătatea mă cuprinde. 

 Dragostea mea pentru tine
 E pentru totdeauna!
 Vocea ta e farmecul meu,
 Privirea ta e lumina mea, 
 Tu ești totul pentru mine.
 
 Autor: Răzvan Isac 10-05-2014

Când vântul serii

 Să simți parfumul florilor de Mai 
 Când vântul serii adie către tine,
 Sub cerul liber, sub stele tu să stai
 Și simte mângâierea nopților senine.
 
 Să îți alegi o stea care să lumineze
 Cărările pierdute din amurg,
 Și lasă-ți inima liberă să viseze
 La clipele frumoase ce repede se scurg.
 
 Închide ochii și zboară cât mai sus,
 Fii tu o stea, dintre atâtea stele,
 Răsai atunci când soarele a apus,
 Fii tu Luceafăr peste gândurile mele.
 
 Autor: Răzvan Isac 09-05-2014

Nu mai contează

 Nu mai contează cine sunt,
 Nu mai contează cine am fost,
 O frunză purtată de vânt,
 Ce te-a iubit, dar fără rost.
 
 Nu mai contează că eu plâng,
 Nu mai contează chiar deloc,
 Că-n vis la pieptul meu te strâng,
 Și-n sufletu-mi încă ai loc.
 
 Nu mai contează că odată
 Mi-ai fost dorință arzătoare,
 Nu mai contează vremea toată
 Ce s-a risipit în zare.
 
 Tot ce-a contat s-a terminat,
 Nu mai contează acum nimic,
 Timpul pe noi ne-a îndepărtat,
 Nu îți mai pasă nici-un pic.
 
 Nu mai contează ce a fost,
 Nu mai contează ce va fi,
 Au fost vise ce nu au cost,
 Și nicicând nu le-om mai trăi.
 
 Autor: Răzvan Isac 09-05-2014

Pe patul alor mele șoapte

 Atunci când noaptea vine
 Toți îngerii se adună,
 Să doarmă lângă tine,
 Spunându-ți : Noapte bună!
 
 Îți veghează somnul dulce,
 Sunt trimișii mei în noapte,
 Inima-n dragoste să-ți culce,
 Pe patul alor mele șoapte.
 
 Vei fi trezită în zori de zi
 De soarele ce-ți bate-n geam,
 La pieptul meu cu capul o să fii,
 Așa cum și în vis eu te aveam.
 
 Autor: Răzvan Isac 09-05-2014

Acum nici cerul stele n-are

 Pe la poarta casei tale,
 Mai trec din când în când,
 Mi-aș dori să-mi ieși în cale,
 Să evadezi din al meu gând...
 
 ...............................................
 
 Mă jucam prin părul ei,
 Sub cerul cu mii de stele,
 Era ca florile de tei,
 A fost iubirea vieții mele.
 
 Ne prindea și miezul nopții,
 Nu ne păsa nici-un pic,
 Pe banca din fața porții,
 Cerul părea atât de mic.
 
 Dragostea noastră era mare,
 A fost totul pentru mine,
 Acum nici cerul stele n-are,
 Nici eu nu am zile senine.
 
 Autor: Răzvan Isac, poem scris în anul 2008

Pe foi de suflet

 A mea strigare răsună
 În noaptea ce greieri adună,
 Să-mi cânte sub geamul odăii,
 Ecoul se aude în adâncul văii.
 
 Departe de lume, departe de tot
 Stau ca un pustnic ascuns,
 Vreau din suflet trecutul să-l scot,
 Încă mai doare unde m-a străpuns.
 
 A ta nepăsare și gustul amar
 M-au făcut în abis ca să sar,
 Azi rătăcesc pe valul uitării
 Împins spre adâncul mării.
 
 Până la tine al meu strigăt răsună
 Mi-e inima toată ca o tăciună,
 Greierii-mi cântă la geam de cu seară,
 Singurătatea mai mult mă omoară.
 
 Încet, încet mă sting ca o torță,
 Nu mai e nimic să îmi dea forță,
 Sunt înghițit mai mult de abis,
 Pe foi de suflet dorul mi-am scris.
 
 Vreau vorbele mele să vă rămână
 Scrise pe suflet în liniștea serii,
 Doar luna mai este a mea stăpână
 Eu tot în odaie, ascult greierii.
 
 Îmi cântă a jale și dorul îmi cântă
 Durerea din suflet e tot mai adâncă...
 Opriți-vă voi acum din cântat,
 Căci liniștea serii mi-ați tulburat!
 
 Autor: Răzvan Isac 07-05-2014

Zâmbet de semilună

 Zâmbet de semilună
 Pe cap de stele cunună,
 Chipul de înger Dumnezeiesc,
 Pe cer am scris - Te iubesc!
 
 Și vreau tu să-mi fii soție
 Astrele martori să fie,
 La dragostea ce-o să ne lege,
 Regină îmi ești, eu al tău rege.
 
 Să fim binecuvântați,
 Pe pulberi de stele purtați,
 S-atingem noi doi supremul,
 Iubirea noastră s-atingă eternul.
 
 Mereu înainte privim,
 Cu dragostea noastră clădim,
 Un simbol numit "prețuire",
 O dragoste pură spre nemurire.
 
 Autor: Răzvan Isac 07-05-2014

Vise de aur

 Vise de aur
 Pe flori de laur,
 Ochii de stele
 Ai iubitei mele.
 
 Vise de cristal
 Pe un piedestal,
 Surâs în noapte,
 A mele mii șoapte.
 
 Vise de uitare
 Pe valuri, pe mare,
 Iubirea scântei,
 Parfum, flori de tei.
 
 Clipe infinite,
 Cuvinte rostite,
 În suflet abis,
 Gol nedescris.
 
 Clipe de amar,
 Speranțe-n zadar,
 Ale ochilor lacrimi,
 Doruri și patimi.
 
 Clipe pierdute,
 Vise avute,
 De aur au fost,
 Azi dor fără rost.
 
 Visare îmi ești,
 Din vis îmi vorbești,
 Umbră pe pământ,
 Atâta mai sunt.
 
 Lumina-mi dă viață,
 Un gram de speranță,
 În beznă eu pier,
 Închid ochii, zbier... 
 
 Și merg mai departe,
 Cu visele sparte,
 Cu zâmbetul fals,
 Dansând ritm de vals.
 
 Autor: Răzvan Isac 04-05-2014

Și de-ar fi să mor

 Și de-ar fi să mor, nu-mi pasă
 Vreau să mă îngropați acasă,
 Sub salcâmul înflorit
 Unde întâi am poposit.
 
 Mi-am scris gândurile toate
 Sub salcâm și zi și noapte,
 Printre flori și rămurele
 Am scris dorurile mele.
 
 Vă las moștenire vouă
 Salcâmul meu și-a ierbii rouă,
 Ale mele simple gânduri
 Limpezi ca apa din râuri
 
 Vă las vouă vântul ce adie
 Moștenire dragă să vă fie,
 Și de-o fi pomană să îmi dați,
 La căpătâi o floare să-mi plantați.
 
 Un fir de trandafir sau liliac
 Să simt parfumul dulce peste veac,
 Când peste vreme se așterne și uitarea,
 Eu tot aici voi fi așteptând chemarea.
 
 Mă vor chema codrii și zarea,
 Țărmul, valul și cu marea,
 Să le mai scriu versuri blânde,
 În ele tot să pot cuprinde.
 
 Ale mele gânduri toate
 Ce le-am tot scris zi și noapte,
 Despre iubire, stele, univers
 Am plămădit în al meu vers.
 
 Autor: Răzvan Isac 03-05-2014

Te-am regăsit iubito

 Te-am regăsit iubito, pluteai pe-un nor de ploaie
 Sperai un răsărit de soare, dar viața ți-a adus noroaie,
 M-am înălțat spre tine, pe adieri calde de vânt
 Să te cuprind cu brațele, să-ți spun al dragostei cuvânt.
 
 M-aș fi înălțat până la stele, de-ai fii fost și tu o stea
 Să fiu pulberea din ele, aproape de steaua mea,
 Aș fi traversat deșertul, fără apă nici-un strop,
 Tu ești oaza-mi de iubire, al inimii mele sirop.
 
 Te-am regăsit iubito, după atâtea căutări deșarte
 Azi fericirea noastră este, imnul iubirii într-o carte,
 Fredonăm și noi refrenul, fericiți că în sfârșit
 Pierduți între două lumi, iubirea sfântă ne-a unit.
  
 Autor: Răzvan Isac 03-05-2014

Cântul pentru prichindei

 Azi Broscuța oac, oac, oac
 A sărit din lac în lac,
 Toată ziua s-ar juca
 Fredonându-și muzica.
 
 Sunt Broscuța oac, oac, oac 
 Și caut prieteni să-mi fac,
 Să ne jucăm împreună,
 Să cântăm sub clar de lună.
 
 Nu trece o zi măcar
 Fără să mă joc, să sar,
 Întru în apă, mă scufund,
 Printre trestii mă ascund.
 
 Toți prietenii mă plac,
 Cu ei cânt mereu oac, oac,
 Cântul pentru prichindei
 Cu prietenii îl închei.
 
 Autor: Răzvan Isac 03-05-2014

Vulpoiul cel viclean

 Azi, Vulpoiul cel viclean
 Stă la pândă în pădure,
 Ascuns după un bolovan
 Să prindă Ursul la mure.
 
 Vrea să-i facă altă farsă
 Ursului cel fără coadă,
 Însă Ursul nervii-și varsă
 Pe-a Vulpoiului iscoadă.
 
 Și-l aleargă prin pădure
 Pe Vulpoiul cel șiret,
 De ei râde un Fluture
 Ce zbura prin arboret.
 
 Viclenia n-a dat roade
 Și Vulpoiul e mâhnit,
 În gheara Ursului cade
 Și nu e prea fericit.
 
 Ursul nu-i vrea nici-un rău,
 Doar să-l sperie puțin,
 Îl duce lângă pârâu,
 Pe Vulpoiul clandestin.
 
 Cu inima tot mai mică,
 Speriat din cale afară,
 Cuprins tot de panică,
 Iertare începu să ceară.
 
 Tu mă iartă Urs vânjos
 Și-ți promit de acum 'nainte,
 De ești cu mine milos
 O să fiu mult mai cuminte.
 
 O să-mi văd de ale mele,
 Farse nu am să mai fac,
 Îmi ajut aproapele,
 Pe nimeni nu mai atac.
 
 Ursul auzind acestea
 Lasă Vulpoiul să plece,
 De cuminte n-o să stea
 În pârâu o să-l înece.
 
 Din clipa aceea în pădure
 Toate s-au mai liniștit,
 Ursul lângă un fagure
 Și Vulpoiul mai cinstit.
 
 Și-a ținut cuvântul dat
 Și azi este fericit,
 De-ai lui pui înconjurat
 Ce-a pățit v-a povestit.
 
 I-a fost lecție de viață
 Aventura lui de-o zi,
 Cât trăiești mereu învață
 Mai bun cu alții să fi.
 
 Autor: Răzvan Isac 02-05-2014

 Morala: Fiti mereu mai buni cu cei de langa voi si veti fii rasplatiti pe masura faptelor voastre!

Gândăcelul mic, firav

 Într-o lume mică, mare
 Într-un colț pierdut sub soare,
 Stă ascuns un gândăcel
 Trist, firav și mititel.
 
 Îi e teamă să pornească
 Într-a vieții aventură,
 Nu cumva să îl strivească
 A pământului făptură.
 
 Se întreabă: "Oare cum?"
 Ceilalți au pornit la drum,
 Nu le-a fost teamă și lor,
 În lumea uriașilor?
 
 Stă ce stă, gândind că poate,
 Lumea singur a străbate,
 Chiar de-i el atât de mic,
 Nu-i mai pasă nici-un pic.
 
 Și pornește aventura
 Strigând tare: - Ura, ura,
 Gândăcelul mic, firav
 Acum este cel mai brav.
 
 Nu se teme nicidecum
 Să plece singur la drum,
 Într-o lume mare, mică
 Gândăcelul n-are frică.
 
 Autor: Răzvan Isac 01-05-2014