Lacrimile mii cascade

 În picăturile de ploaie 
 Care cad necontenit,
 Sunt amintirile ce odată 
 Pe noi doi ne-au contopit.
 
 Și mă doare al ploii strop
 Ce atinge trupul meu,
 Are viața mea vreun scop!?
 -Doar mă chinuiesc mereu...
 
 Vreau să mă prefac în lacrimi
 Să mă pierd odat' cu ploaia,
 Să dispară a mele patimi
 Și din piept să sting văpaia.
 
 Să mă poarte râul rece
 Tot la vale, învolburat,
 Vreau amarul să-mi înece
 Că prea mult m-a tulburat.
 
 Vreau să fiu topit de soare,
 Să mă transform în norișor,
 Să scap de-a vieții închisoare
 Și de lacrimi care dor.
 
 Să fiu eu ploaia ce cade
 Apoi peste al tău trup,
 Lacrimile mii cascade
 Sufletul, inima îți rup.
 
 Vei simții și tu durerea
 Ce eu am simțit cândva,
 Vei căuta alinarea,
 Dar nicicând n-o vei afla.
 
 Și vei chinui pribeagă
 Într-o lume fără rost,
 Nu-ți va fi inima-ntreagă
 Nici tu nu vei fii ce-ai fost.
 
 Autor: Răzvan Isac 29-07-2014

Mi-e sufletul Iad

 Mi-e inima seacă,
 Mi-e gândul nebun,
 Iubirea îmi pleacă,
 Eu mă fac scrum.
 
 Ard în văpăi,
 Mi-e sufletul Iad,
 După ochii tăi
 În beznă am să cad.
 
 Lumină mi-a fost
 Iubirea odată,
 Iubind fără rost
 Pierd totul deodată.
 
 Se năruie visul,
 Mă nărui și eu,
 Și rămâne scrisul
 Gândului meu.
 
 Întins pe hârtie,
 Cuvânt cu cuvânt,
 Peste veșnicie,
 Pe aripi de vânt.
 
 Autor: Răzvan Isac 27-07-2014

Am deschis cerul

 Am deschis cerul să coboare 
 Îngerii asupra ta, 
 Iar de aici din depărtare 
 Eu mi-am deschis inima. 
 
 Ți-am păstrat un loc în ea, 
 Tu ocupă-l fără teamă, 
 Lasă-ți sufletul să stea, 
 Fără griji să ia în seamă. 
 
 Lasă-le afară toate, 
 În inima-mi vei găsi, 
 Liniștea ce o vrei, poate 
 Fără a mai rătăci. 
 
 Autor: Răzvan Isac 27-07-2014

Sunt ce am fost și ce voi fi

 Sunt ce am fost și ce voi fi
 O bătaie a inimii,
 O bătaie slabă care
 Îmi va fi ultima suflare.
 
 Timpul pentru min' s-a scurs,
 Lacrimile mele au curs,
 S-au uscat pe obraz toate,
 Călător spre cer sunt, poate.
 
 Tu rămâi, rămâi cu bine,
 Eu am să plec spre zările senine,
 Spre lungul drum al eternității,
 Să fiu o simplă stea pe cerul nopții.
 
 A mea iubire îți va fi osândă,
 Vei suferii, inima ta va fi plăpândă...
 Vei cuteza vreodată să mă uiți,
 Dar nu vei reuși, mereu ai să mă simți.
 
 Eu voi fi blestemul iubirii neîmplinite,
 De lacrimile mele îți vei aduce aminte,
 Când singură vei fii în nopțile pustii,
 Și când spre stele tu, tristă vei privi.
 
 Ascuns voi sta, departe, de privirea ta
 Fiind conștient, cu timpul, tu mă vei uita...
 -Nu voi stralucii, căci a mea strălucire,
 A pierit odată cu a ta iubire.
 
 Sunt fantoma vieții ce-am avut,
 Sunt timpul ce cu tine l-am pierdut,
 Sunt ce am fost și ce voi fi,
 O ultimă bătaie a inimii.
 
 Autor: Răzvan Isac 26-07-2014

Iubește-mă

 Iubește-mă cum pomii iubesc primăvara
 Când îmbracă iarăși costumele din flori,
 Sunt eu aureola, vreau tu să fii seara
 Să apar pe cer în mii de culori.
 
 Aș vrea să fii o floare
 Pentru ca eu să pot,
 Să fiu raze de soare
 Să-ți mângâi trupul tot.
 
 Iubește-mă cum luna iubește nopți senine
 Când sublim se arată pe cerul înstelat,
 Iubește-mă cum eu te iubesc pe tine,
 Căci pentru tine eu si cerul l-am lăsat.
 
 Ți-am coborât în brațe,
 M-am cuibărit în suflet,
 Ale noastre speranțe
 S-au transformat în zâmbet.
 
 Iubește-mă de acum așa cum ai promis
 Când amândoi vorbeam în nopțile târzii,
 Promite-mi și acum că nu rămâne vis
 Și ce-am vorbit odată, n-au fost vorbe pustii.
 
 Autor: Răzvan Isac 25-07-2014

Pe cărarea viselor

 Și când stele apar pe cer
 Ziua merge la culcare,
 Iară eu încă mai sper
 Să te mai văd pe cărare.
 
 Pe cărarea viselor
 Ce mi te aduc în noapte,
 Pe lumina stelelor,
 Pe-a buzelor mele șoapte.
 
 Și când stelele dispar
 Zorii zilei se trezesc,
 Aș vrea să îți spun măcar:
 -Eu încă te mai iubesc.
 
 Autor: Răzvan Isac 25-07-2014

Ai fost totul

 Ai fost totul pentru mine,
 Am fost nimic pentru tine,
 Ai fost totul, eu nimic,
 Am căzut, nu mă ridic.
   
  Mă târăsc în agonie, 
 Ți-am dat sufletul meu ție, 
 Tu n-arăți c-ai suferii, 
 Eu de dor tot aș muri.
 
 Ai fost totul, tot ți-am dat,
 Tu nimic nu mi-ai lăsat,
 În afar' de lacrimi grele,
 Ce vor fi crucea vieții mele.
 
 Autor: Răzvan Isac 23-07-2014

Aș vrea să fim cum am mai fost

 Aș vrea să fim cum am mai fost
 Când și iubirea avea un rost,
 Când timpul n-avea nici-un preț,
 Mă uit în urmă cu dispreț.
 
 Mă doare tot ce am lăsat,
 Mă doare că tu ai plecat,
 Mă doare dorul ce îl simt,
 Pentru noi o mai fi timp?
 
 Te văd din când în când pe alee
 Captivă într-a ta odisee,
 Aș vrea să te opresc, dar viața,
 Se rupe-n mine ca și ața.
 
 Nu pot să mă apropii, doare,
 Sufletul meu putere n-are,
 Ești umbră a dorinței mele,
 Ești stea pierdută între stele.
 
 Aș vrea să mă înalț spre tine
 Să-nvingem timpul și suspine,
 Să te ajut să regăsești
 Calea spre min' să mă iubești.
 
 Aș vrea să fim cum am mai fost
 Când timpul n-avea nici-un cost,
 Când totul pentru noi era,
 Un vis sublim, puteam spera.
 
 Autor: Răzvan Isac 24-07-2014

De vei vrea să alungi dorul

 De vei vrea să alungi dorul
 Tu încearcă, dar nu poți,
 Numai dacă lași amorul
 Și inima din piept ți-o scoți.
 
 Însă viața fără de amor
 E pustie precum e deșertul,
 N-ai la cine să ceri ajutor
 Și te vei usca încetul cu încetul.
 
 Lasă dorul acolo unde îi
 Și inima în pieptul tău s-o lași,
 Nu poți uita amorul cel dintâi
 Nici urmele ce lasă ai lui pași.
 
 Autor: Răzvan Isac 23-07-2014

Îngerul Decăzut

 Sunt Îngerul Decăzut,
 Plin de păcate, nevăzut,
 Hoinar prin întuneric sunt,
 Ascuns undeva sub Pământ.
 
 Mi-e teamă de lumina zilei,
 Hoinăresc veșnice alei,
 Am fost Stăpânul Iadului,
 Dușman etern al Cerului.
 
 Suflete multe am chinuit
 Fără să am remușcări,
 N-am iubit, n-am fost iubit
 În loc să urc, tot cobor scări.
 
 -Spre eternul foc ce arde,
 Spre un Iad ce nu-i al meu,
 Al meu suflet mai mult cade,
 Spre abis mă-ndrept și eu.
 
 Autor: Răzvan Isac 22-07-2014

Eu sunt, tu ești

 Eu sunt malul,
 Tu ești zarea,
 Eu sunt valul,
 Tu ești marea.
 
 Eu sunt vânt,
 Și tu ești soare,
 Eu pământ,
 Tu-mi ești culoare.
 
 Eu apus,
 Tu răsărit,
 Timpul scurs,
 Timp nou venit.
 
 Eu sunt, tu ești,
 Noi suntem...
 Iubesc, iubești,
 Renaștem...
 
 Suntem absolutul,
 Eternitatea-n doi,
 Noi suntem cuvântul
 Și norii, dar și ploi.
 
 Autor: Răzvan Isac 20-07-2014

Două flori dintr-o sămânță

 Sunt aici și te aștept
 Într-un apus de soare,
 Cu gândul te strâng la piept
 Și inima-mi tresare.
 
 Îmi ești amică, îți sunt amic,
 Ne înțelegem bine,
 Când tu ești jos eu te ridic,
 La fel și tu pe mine.
 
 Două flori dintr-o sămânță,
 Ce timpul ne-a separat,
 Așa cum este de cuviință,
 Timpul ne-a apropiat.
 
 Acum, în aceeași grădină
 Noi ne bucurăm de soare,
 Povestea noastră o să țină
 Cât soarele pe cer răsare.

.............................................
 
 -Nemuritori o EA și-un EL,
 Flori în Edenul din Rai,
 Nu mai sunt povești la fel,
 Despre-o Prințesa și un Crai.

Autor: Răzvan Isac 19-07-2014

A fost doar un vis de ceară

 Pe o pajiște uscată
 Am ascuns un dor nebun,
 De cât timp ești tu plecată,
 De atâta timp nici eu nu-s bun.
 
 Nu mai am nici rațiune,
 Gândul mi-este înghețat,
 Nu mai am nici zile bune,
 Toate cu tine le-ai luat.
 
 Uscat sunt ca pajiștea,
 Dinăuntru spre afară,
 Mi-am pierdut și liniștea,
 Gândurile încep să doară.
 
 Pun pe foile învechite
 Tot ce sufletu-mi frământă,
 Gândurile-mi chinuite,
 Și a mea inimă frântă.
 
 A fost doar un vis de ceară
 Ce împreună am avut,
 S-a topit tot într-o seară
 Și eu totul am pierdut.
 
 Mi-este gândul înghețat,
 Sentimentele și ele,
 Ce-am avut s-a transformat
 În osânda vieții mele.
 
 Autor: Răzvan Isac 18-07-2014

Tu ai dat aripi

 Tu ai dat aripi visurilor mele,
 Și au zburat să atingă stele,
 Dar au atins numai niște pulberi,
 Visurile azi toate mi le spulberi.
 
 Tu ai dat aripi sufletului meu,
 Să se înalțe până la curcubeu,
 S-a înălțat ca mai apoi să cadă,
 Curcubeul nu a ajuns să-l vadă.
 
 Tu ai dat aripi, tot tu le-ai luat,
 Visurile mele tu le-ai spulberat,
 Curcubeul n-am atins, nici stele,
 Numai durerea amăgirii grele.
 
 Autor: Răzvan Isac 17-07-2014

Ți-am fost simplu slujitor

 Ți-am fost simplu slujitor,
 Tu mie Icoană Sfântă,
 Patimile și-al meu dor,
 Numai vântul le mai cântă.
 
 Ale tale vorbe acide,
 Mai mult m-au întunecat,
 Azi câmpiile-s aride,
 Și izvoarele au secat.
 
 Mi-ai fost în suflet speranță,
 Tu mi-ai fost dorință ascunsă,
 Ai fost stropul meu de viață,
 Acum doar lacrima plânsă.
 
 Ți-am purtat iubire adâncă,
 Străluceam în preajma ta,
 Ai fost valul ce de-o stâncă
 A izbit inima mea.
 
 Acum piere în adâncuri
 Printre peștii răpitori,
 Prin a tale mii de gânduri
 Nu mai simți ai mei fiori.
 
 Ți-am fost simplu slujitor,
 Nici nu m-ai băgat în seamă,
 Azi mă scutur și-am să mor,
 Într-un rece vânt de toamnă.
 
 Autor: Răzvan Isac 16-07-2014

Mi-e sufletul fărâmele

 Nu înțelege lumea toată
 Ale mele scrieri multe,
 Că în piept nu mi-este dată
 O inimă să m-asculte.
 
 Sunt sclav al inimii mele,
 Nu pot să o controlez,
 Mi-e sufletul fărâmele,
 -Cât aș vrea să evadez!
 
 Tot încerc s-o cumințesc,
 Să nu iubească pe oricine,
 Dar nu pot s-o stăpânesc,
 Face ea ce vrea cu mine.
 
 Inimă de-ai fi mai bleagă
 Și n-ai simți dragostea,
 Ar fi mintea mea întreagă
 Nu mereu în loc să-mi stea.
 
 Am înnebunit de-a dreptul, 
 Nebunie mi-e iubirea,
 Sunt pereche cu păcatul,
 Sunt pierdut mereu cu firea.
 
 Nu mai am nici coerență,
 Și nici glas să mai vorbesc,
 Nu simt nici-o diferență,
 Între ce vreau și ce întâlnesc.
 
 De-ați fi înțeles ce spun
 Mi-ați fi explicat și mie,
 Că tot umblu de nebun
 Prins în a mea nebunie.
 
 Autor: Răzvan Isac 15-07-2014

Îmi ești, îți sunt, ne suntem

 Îmi ești, îți sunt, ne suntem
 Iubiri deopotrivă,
 Uniți printr-un blestem
 Și-o soartă agresivă.
 
 Îmi ești, îți sunt, ne suntem
 Început și sfârșit,
 Împreună putem
 Să fim un infinit.
 
 Îmi ești, îți sunt, ne suntem,
 Ne-am fost din totdeauna,
 Suflete-n tandem,
 Eu soarele, tu luna.
 
 Îmi ești, îți sunt, ne suntem
 Și ne vom fi mereu,
 Poemul ce îl scriem
 Despre o EA și-un EU.
 
 Autor: Răzvan Isac 14-07-2014

Fantoma timpului trecut

 Privesc pe cerul nopții, este lună plină,
 Singură și ea la fel ca mine,
 Chiar dacă sunt stele și noaptea e senină,
 Tot pustie-i luna, și eu fără tine.
 
 Mai devreme am zis că o să plouă,
 Dar puțini nori s-au dispersat,
 Am inima tristă, cât un bob de rouă,
 Lacrima ce pentru tine am vărsat.
 
 Am rămas doar eu, fantoma timpului trecut,
 Prins în patru ziduri, neavând nimic,
 Doar vechea amintire a ceea ce-am avut,
 Dar se pierde și ea un pic câte un pic.
 
 Nu pot sparge zidurile ce mă țin captiv,
 Sufletul să-mi pot elibera,
 Nu mi-a dat iubirea nici măcar un motiv,
 Să-mi continui viața, să mai pot spera.
 
 Sunt doar o nălucă ce încă are un suflet,
 Dar un suflet trist, abandonat,
 De o veșnicie nu știu ce-i ăla zâmbet,
 De o veșnicie iubirea m-a lăsat.
 
 Și bântui într-o lume lipsită de culoare,
 Într-un purgatoriu pământean,
 De atât amar de vreme trupul tot mă doare,
 Parcă aș fi strivit de-al tristeții buștean.
 
 Îmi port sentința dată, de cruntul meu destin,
 Și crucea ce doar tu mi-ai pus pe umeri,
 Cred în Dumnezeu, căci am rămas creștin,
 Doar prin rugăciune scap de-a mele temeri.
 
 Autor: Răzvan Isac 13-07-2014

Cavalerul și dragonii

 Un regat îndepărtat,
 Mai mereu avea probleme,
 De dragoni fiind atacat,
 Deja de prea multă vreme.
 
 Regele n-avea soluții,
 Nu știa ce să mai facă,
 Să scape de persecuții,
 De dragonii ce-i atacă.
  
 Într-o bună zi apare,
 În regat un cavaler,
 Pe calul său alb, călare,
 În armura sa de fier.
 
 Numai bine și dragonii
 Din neant au apărut,
 Rând pe rând îi izgoni
 Cavalerul netemut.
 
 Că erau mai mari, mai mici,
 Cavalerul n-avea teamă,
 Când pocnea din al său bici,
 Dragonii o luau la goană.
 
 Cavalerul după ei,
 Să îi sperie mai tare,
 Prin păduri dragonii, trei,
 Au trecut peste hotare.
 
 A salvat acel regat
 De acea gloată de dragoni,
 Viteaz fiind, i-a alungat
 Departe pe acei demoni.
 
 Și de atunci, luându-i frica
 Niciunul n-a mai venit,
 Cavalerul și fiica  
 -Regelui, s-au logodit.
 
 Și au făcut nuntă mare,
 Toți curtenii invitați...
 -Regele-a fost mândru tare,
 De dragoni au fost salvați.
 
 Autor: Răzvan Isac 12-07-2014

Să mă evapor precum ploaia

 Mă întind, duc mâna înspre piept,
 Inima parcă n-ar vrea să-mi mai bată,
 Mi-ar fi mai ușor moartea s-o accept,
 Decât să chinuiesc viața mea toată.
 
 Aș vrea să mă evapor precum ploaia,
 Ce cade peste min' necontenit,
 Din cartea vieții mele să rup foaia,
 Să uit că noi cândva ne-am întâlnit.
 
 Ai prins sufletul meu în piuneze
 Și stă acum să cadă în abis,
 Cum mai poate el să se salveze?
 -Când în cartea vieții așa i-a fost scris.
 
 De aceea vreau să rup o foaie, două
 Astfel poate pot schimba destinul,
 Și toată suferința să fie numai rouă
 Să se evapore odat' cu timpul.
 
 Din nou să-nceapă a bate a mea inimă,
 Din nou să-mi fie viața numai soare,
 Să caut fericirea și dragostea sublimă,
 S-aud într-un final a ei chemare.
 
 Autor: Răzvan Isac 11-07-2014

Ne-a fost iubirea un blestem

 Ne-a fost iubirea un blestem
 Pe care îl trăim și azi,
 Chiar de aproape noi suntem
 La piept nu poți să-mi cazi.
 
 Mi-e sufletul pierdut și gol,
 Și mă târăsc în noapte,
 Pe-al deziluziilor sol,
 Pe-ale trecutului nost șoapte.
 
 Imposibilă ne-a fost iubirea,
 Blestemul aruncat spre noi,
 De multe ori ți-am întâlnit privirea,
 Dar ne-au separat recile ploi.
 
 Ceva mă ține să nu vin lângă tine,
 Să fie separate a noastre drumuri,
 Merg pe cărarea mea plină cu suspine,
 Cuprins de ale tristeții mele fumuri.
 
 Ne-a fost iubirea un blestem,
 Și ne va fi mereu,
 Unul pe altul nu ne avem,
 Nu ești a mea, nu sunt al tău.
 
 Suntem două fantasme care
 Încă nu și-au găsit locul,
 Ne sunt clipele amare,
 Ne mistuie sufletul... focul!
 
 Aș vrea să-mi pot pune-o dorință,
 Aceea de-a fi lângă tine,
 Să te strâng la piept ființă,
 Tu să mă strângi la piept pe mine.
 
 Autor: Răzvan Isac 09-07-2014

Când ochii-ți plâng

 Când ochii-ți plâng,
 Sufletul mi-e atins de ceară,
 Durerea ta în piept o strâng,
 Nu pot s-o dau afară.
 
 Când tu suspini,
 Eu încep să oftez iubire,
 Mi-e sufletul cuprins de spini,
 Mi-e viața amăgire.
 
 Când tresari de dor,
 Eu mă împiedec de amintiri,
 Aș vrea să fiu vântul să zbor,
 Spre-ale tale simțiri.
 
 Să-ți dau cu unguent pe suflet,
 Sărutul meu să-ți fie pansament,
 S-aduc pe chipul tău veșnicul zâmbet,
 Iubirea-i cel mai bun medicament.
   
 Autor: Răzvan Isac 08-07-2014

În doi ne vom cânta iubirea

 M-au închis pentru iubire,
 C-am cântat o serenadă,
 Pentru dulcea ta privire,
 Într-o noapte, pe o stradă.
 
 Azi îmi ispășesc pedeapsa,
 Canar într-o colivie,
 Poate apoi există șansa,
 Iubirea noastră să reînvie.
 
 O să-ți vin din nou la geam
 Și-ți voi cânta dorul meu,
 Iubirea ta e tot ce am
 Și tot ce mi-am dorit mereu.
 
 Tu poate atunci vei coborâ
 Și-mi vei sări la piept,
 Că am lipsit nu mă urâ,
 Să te revăd de mult aștept.
 
 Am fost închis fără să vreau,
 Dar azi am libertate,
 Iubirea mea toată să-ți dau,
 Inima-mi pentru tine bate.
 
 De acum încolo vreau închis
 Să fiu doar în sufletul tău,
 Să se împlinească al meu vis
 Să fim un suflet, tu și eu.
 
 Să uităm cumpăna ce-a fost
 Și ne-a ținut departe,
 Am fost închis, dar fără rost
 Pe noi nimic nu ne desparte.
 
 În doi ne vom cânta iubirea,
 În nopți cu lună și cu stele,
 Nu vom cunoaște despărțirea,
 Căci tu ești viața vieții mele.
 
 Autor: Răzvan Isac 06-07-2014

Iubirea nu-i vis

 Iubirea nu-i vis,
 E realitate,
 Așa ne-a fost scris,
 Să ne fim jumătate.
 
 Să descoperim
 Lumea în doi,
 Să ne iubim
 Pe vânt și pe ploi.
 
 Tu să-mi fii soare,
 Eu razele tale,
 Tu să-mi fii floare,
 Eu să-ți fiu petale.
 
 În noaptea senină
 Să numărăm stele,
 Și pielea ta fină
 S-o îmbrac cu ele.
 
 Clepsidra-i a noastră,
 Timpul ne aparține,
 Și zarea albastră,
 Tot ce de ea ține.
 
 Iubirea nu-i vis,
 Căci noi o trăim,
 Cum ne-a fost scris,
 Așa ne iubim.
 
 Autor: Răzvan Isac 05-07-2014

Veșnicul dor

 Veșnicul dor îl port în suflet,
 Sunt călător nestingherit,
 În căutare de-al tău zâmbet,
 De chipul tău mult prea iubit.
 
 Aș vrea o clipă tu să vezi
 Cum inima-mi se zbate,
 Poate atunci ai să mă crezi
 Că numai tu-mi ești jumătate.
 
 Tu ești pricina și amarul
 Suferinței mele reci,
 Aș vrea o clipă tot calvarul
 Și cu dorul să le seci.
 
 Să mai treci pe la ferastra
 Casei mele, ce odată,
 Udai florile din glastră
 Și le dai dragostea toată.
 
 La fel și mie îmi dădeai
 A ta iubire fără margini,
 Nici amintire azi nu-mi ai,
 Eu doar ale mele lacrimi.
 
 Autor: Răzvan Isac 04-07-2014

A venit vacanța mare

 A venit vacanța mare,
 S-a sfârșit anul școlar,
 Vara ne-ncântă cu soare
 Anotimp canicular.
 
 Suntem fericiți cu toții,
 Bunii îi vom vizita,
 Ei că-și vor vedea nepoții,
 Cu drag ne vor alinta.
 
 Încă din fragedă pruncie
 Mi-a plăcut să merg la țară,
 Să colind peste câmpie
 Din zori și până în seară.
 
 De cum luam vacanța mare
 Plecam la bunici la sat,
 Și sub razele de soare
 Colindam în lung și-n lat.
 
 Mi-aduc aminte la bunica,
 Mergeam la scăldat la Jiu,
 Mă însoțea rândunica,
 Cântul eu și azi îl știu.
 
 Aveam prieteni o grămadă,
 Zi de zi noi ne vedeam,
 Să mergem la Jiu la scaldă,
 Cu toții ne întâlneam.
 
 Zăboveam pe prund și-n apă
 Până când uitam de noi,
 Uneori ne luam și țeapă,
 Ne goneau repezite ploi.
 
 Alteori striga bunica:
 -Vino acasă să mănânci!
 Eu nu auzeam nimica,
 Eram zvăpăiat pe atunci.
 
 .............................................
 
 Voi copii să profitați
 De copilăria voastră,
 Bunicii să vi-i vizitați,
 Ei v-așteaptă la fereastră.
 
 Petreceți clipe minunate,
 Ascultând ale lor povești,
 Vă treziți ca peste noapte... 
 -Copilărie, unde ești?
 
 Autor: Răzvan Isac 04-07-2014

Din lacrimi am să fac mărgele

 Din lacrimi am să fac mărgele
 Și le voi arunca spre cer,
 Să se transforme toate-n stele
 Apoi ție să ți le ofer.
 
 Să vezi a mele lacrimi pure
 Pe cerul nopților târzii,
 Cu ochii-ți negrii, două mure
 Ce nu împart decât iluzii.
 
 Mie mi-au dat iluzii frânte
 Ca aripa unui înger,
 M-a luat soarta la trânte,
 Am rămas singur, stingher.
 
 Azi nici ploile nu-mi spală
 Sufletul pătat de dor,
 Iubirea e precum o boală,
 De lacrimi nesecat izvor.
 
 Autor: Răzvan Isac 03-07-2014

Mi-ai fost izvor

 Mi-ai fost izvor de dragoste,
 Eu râul care te sorbea,
 Am fost cuprinși de pacoste,
 Ce sentimentele orbea.
 
 Mi-ai fost izvor, dar ai plecat,
 Eu m-am uscat neavând ce bea,
 Cu tine dragostea ai luat,
 Cine iubire să-mi mai dea?
 
 Vei izvorâ pe un alt curs,
 Și un alt râu te va sorbi,
 Din mine viața încet s-a scurs,
 Nicicând noi nu vom mai vorbi.
 
 Tu pe o parte, eu pe alta,
 Eu fără vlagă, tu vânjos,
 Asta mi-a fost mie soarta,
 Să fiu mereu necăjos.
 
 Autor: Răzvan Isac 02-07-2014

Într-un zbor de păpădie

 De-aș putea trimite gândul
 Tot departe să se piardă,
 N-aș mai avea amintiri
 Care sufletul să-mi ardă.
 
 Aș uita complet de toate
 M-aș schimba într-un alt EU,
 Tu n-ai fii, eu nu aș plânge,
 N-ar fi trist sufletul meu.
 
 Mi-aș recupera speranța
 Într-o lume fără dor,
 Poate de acum încolo
 Va fi totul mai ușor.
 
 -Dară gândul nu se lasă
 Și plecat nu vrea să fie,
 Iar eu îmi continui dorul
 Într-un zbor de păpădie.
 
 Mi-a fost somnul mai adânc
 Și-am visat o altă lume,
 Am crezut că voi uita
 Chipul tău și al tău nume.
 
 Ar fi fost mult prea frumos
 Și eu mult prea fericit,
 Visul de nu era vis,
 De s-ar fi adeverit...
 
 Îmi continui pribegia
 Și amarnicul meu gând,
 Cât se împarte fericirea
 Eu tot am să stau la rând.
 
 Autor: Răzvan Isac 01-07-2014