Mi-e sufletul fărâmele

 Nu înțelege lumea toată
 Ale mele scrieri multe,
 Că în piept nu mi-este dată
 O inimă să m-asculte.
 
 Sunt sclav al inimii mele,
 Nu pot să o controlez,
 Mi-e sufletul fărâmele,
 -Cât aș vrea să evadez!
 
 Tot încerc s-o cumințesc,
 Să nu iubească pe oricine,
 Dar nu pot s-o stăpânesc,
 Face ea ce vrea cu mine.
 
 Inimă de-ai fi mai bleagă
 Și n-ai simți dragostea,
 Ar fi mintea mea întreagă
 Nu mereu în loc să-mi stea.
 
 Am înnebunit de-a dreptul, 
 Nebunie mi-e iubirea,
 Sunt pereche cu păcatul,
 Sunt pierdut mereu cu firea.
 
 Nu mai am nici coerență,
 Și nici glas să mai vorbesc,
 Nu simt nici-o diferență,
 Între ce vreau și ce întâlnesc.
 
 De-ați fi înțeles ce spun
 Mi-ați fi explicat și mie,
 Că tot umblu de nebun
 Prins în a mea nebunie.
 
 Autor: Răzvan Isac 15-07-2014