Horoscop zilnic

luni, 31 august 2015

Mi se cuvine…

 Mi se cuvine mie dragostea,
 Mi se cuvine mie al tău suflet,
 Mi se cuvine cerul sau măcar o stea,
 Mi se cuvine mie al tău zâmbet.

 Mi se cuvin atâtea pe pământ
 Și marea cu-al ei țărm mi se cuvine,
 Mi se cuvine șoapta din al tău cuvânt
 Și tot ce dintr-a ta inimă vine.

 Mi se cuvin iubire ochii tăi,
 Privirea lor ce îmi alină dorul,
 Doar ei mă pot purta spre alte căi
 Să pot găsi iubirea mea amorul.

 Mi se cuvine a ta îmbrățișare,
 La pieptul tău mă simt ca și un prunc,
 Nu vreau să știu ce-i aia depărtare,
 Vreau doar la pieptul tău să mă arunc.

 Să nu mă lași iubirea mea nicicând,
 Căci nu aș vrea să piară în uitare,
 Iubirea ce ți-o port ca un plăpând
 Să pleci n-aș vrea, căci lipsa ta mă doare.

 Autor: Răzvan Isac 31-08-2015

Când picături de rouă

 Când picături de rouă 
 Ne-ating tălpile goale, 
 Într-o iubire nouă 
 Mă prind mâinile tale. 
  
 Când razele de soare 
 Ating a noastre chipuri, 
 A ta îmbrățișare 
 Mă duce-n alte timpuri. 
  
 Și a mea odisee 
 Începe lângă tine, 
 Amândoi pe-o alee 
 Sub zările senine. 
  
 Acolo a-nceput 
 Amorul nost frumos, 
 Când tu ai apărut 
 Cu al tău chip duios. 
  
 Și mi-ai dat sărutarea, 
 Acel fagur de miere, 
 Să-mi piară întristarea 
 Amorul să-ți pot cere. 
  
 Și din acel moment  
 Destinul ne-a unit, 
 Tu mi-ai fost aliment, 
 Sufletul mi-ai hrănit. 
  
 Autor: Răzvan Isac 31-08-2015

duminică, 30 august 2015

Când două inimi se despart

 Când două inimi se despart 
 Nici-una nu mai bate, 
 Amândouă-un dor împart 
 Și pier ascunse-n șoapte. 
  
 Se-nchina azi inima mea 
 La un altar ce-odată, 
 Ofrandă-n jurul lui avea 
 O dragoste curată. 
  
 Acum e totul plin de praf 
 Și dat înspre uitare, 
 Azi doar un simplu epitaf 
 E scris pe-o cruce mare: 
  
 - Lumânare să-mi aprindeți, 
 Să rostiți a mele versuri, 
 În poem să mă cuprindeți 
 Când voi fi lipsit de simțuri. 
  
 Să îmi puneți cânt de dor 
 Când spre criptă mă purtați, 
 Cerul să plângă ușor, 
 Voi lacrimi să nu vărsați. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-08-2015 

Milenară mi-e iubirea

 Milenară mi-e iubirea, 
 Eu milenii te-aș iubi, 
 Și-am cunoaște fericirea, 
 Amorul ți l-aș șopti. 
  
 Chiar de luna e departe, 
 Stelele-s de neatins, 
 Ți-aș da din ele o parte 
 Și amorul meu nestins. 
  
 Ți-aș da tot întinsul zării 
 Și marea calmă în dar, 
 Tu să nu mă dai uitării, 
 Să mă iubești un pic, măcar. 
  
 Eu te-aș iubi o veșnicie 
 Fără cumpeni sau regrete, 
 De-am trăi în sărăcie, 
 Bogați am fi în suflete. 
  
 Căci amorul nost e mare, 
 Avem sufletele pline, 
 Ți-l doinesc fără-ncetare 
 Când prin gând tu ești cu mine. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-08-2015 

Tu îmi ești poezie, mi-ești cântec și suspin

 Tu îmi ești poezie, mi-ești cântec și suspin, 
 Tu îmi ești dulceață, parfum, dar și venin, 
 Tu îmi dai amorul, pe urmă tu mi-l iei, 
 Nu știu ce să mai cred, mă vrei, ori nu mă vrei? 
  
 Eu jur, te vreau pe tine cum stelele vor noaptea, 
 Aș vrea să aud glasul ce-amorul mi-l șoptea, 
 Te-aș vrea la pieptul meu cum soarele vrea ziua, 
 Aș vrea din vis iubire pe tin' să te pot lua. 
  
 Și dacă nu se poate, n-aș vrea să mă trezesc 
 Tot singur, doar cu vise, eu să mă hrănesc, 
 Prefer să închid ochii pentru veșnicie 
 Căci ce-am iubit n-a fost iubirea mea să fie!… 
  
 Autor: Răzvan Isac 28-08-2015 

joi, 27 august 2015

Acum îți bate Luna în fereastră

 Acum îți bate Luna în fereastră 
 Și stele mii veghează somnul tău, 
 Noaptea e senină și albastră, 
 Iar mie doru'-mi face atâta rău. 
  
 A mai venit iubire înc-o seară, 
 O altă noapte fără tin' va trece, 
 Pe noi un dor pustiu azi ne separă, 
 Distanța-i mare, grea și este rece. 
  
 Aș vrea să-i cânt acum pustiului 
 Cântul meu de dragoste și dor, 
 Să fiu călător pe-aripa vântului 
 Și din dragoste aș vrea acum să mor. 
  
 A mele pleoape să le-nchid pe veci 
 Și astfel ochii mei o să te piardă, 
 Căci tu prin fața lor de mult nu treci 
 Și dorul sufletul o să mi-l ardă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 27-08-2015 

miercuri, 26 august 2015

De-mi vei lipsi iubire

 De s-ar întoarce timpul împotriva noastră 
 Te-aș desena iubire pe zarea albastră, 
 Te-aș face soare-n zori și curcubeu te-aș face, 
 Căci lipsa ta deloc nu cred că mi-ar da pace. 
  
 Și m-aș trezi cu tine, și-ai fi seninul meu, 
 După orice furtună tu mi-ai fi curcubeu, 
 Doar tu ai fi speranța vieții mele pustii, 
 Doar tu iubirea mea sufletul meu ai fi. 
  
 Și amândoi putem străbate-o veșnicie, 
 Să fugim departe, ani lumină o mie, 
 Să nu ne știe nimeni, de nimeni să nu știm
 Departe de-astă lume cu foc să ne iubim. 
  
 În brațe să mă ai, la pieptu-mi să te strâng,
 Ascunși cu nostalgie într-al iubirii crâng, 
 Poiene de narcise se-ntind 'naintea noastră, 
 De-mi vei lipsi iubire te am pe zarea albastră. 
  
 Autor: Răzvan Isac 26-08-2015 

joi, 20 august 2015

Sub a stelelor sclipire!

 Prin a nopții cale lungă 
 Străbătut-am visele, 
 Sufletul meu să te-ajungă 
 Să-l cuprinzi cu brațele. 
  
 Când Luna se scaldă-n mare 
 Eu voi scrie: - Te iubesc! 
 Pe stele mii sclipitoare, 
 Apoi ți le dăruiesc! 
  
 Să îți faci din ele salbă, 
 Scumpa mea, regină a nopții, 
 Îmbrăcată-n rochie albă, 
 La pieptul tău să mă ții. 
  
 Să îmi dai amorul veșnic,  
 Cu el să cuprindem zarea, 
 Cerul să ne fie sfetnic, 
 Iară sfetnica doar marea. 
  
 Să ne-alinte briza caldă 
 Ca un susur de iubire, 
 Când Luna-n mare se scaldă 
 Sub a stelelor sclipire! 
  
 Autor: Răzvan Isac 20-08-2015 

Visătorul fără vise

 Sunt visătorul veșnic trist 
 Și iubesc viața, iubesc totul, 
 Mă-ntreb adesea: Mai exist? 
 Unde-i iubirea mea și rostul? 
  
 Sunt visătorul ce pe tine 
 Te vede-n fiecare vis, 
 Cu greu te pot iubire ține 
 În vis, căci visul mi-e deschis. 
  
 Mi te strecori afar' în clipa 
 Când zorii zilei bat în geam 
 Și mi se frânge atunci aripa 
 Cu care zbor ca să te am. 
  
 Se frâng iluziile care 
 Îmi aduceau a ta speranță, 
 Eu mă scufund în golul mare, 
 Cuprins de beznă și ignoranță. 
  
 Sunt visătorul fără vise, 
 Umbra pierdută-n întuneric, 
 Mi-au fost de mult toate ucise 
 De o dorință, un gând feeric. 
  
 Azi mă contrazic cu soarta, 
 Mă întreb: De ce-i păgână? 
 I-a-nchis fericirii poarta, 
 Sufletu'-mi trist ca să rămână. 
  
 Autor: Răzvan Isac 20-08-2015 

miercuri, 19 august 2015

Mai zi-mi...

 Mai zi-mi o dată că ți-e dor, 
 Iubire minunată, 
 Mai du-mă iarăși la izvor 
 Să-mi dai gurița toată. 
  
 Mai zi-mi cu glas duios și cald 
 Cuvinte de amor, 
 Mai dă-mi privirea de smarald 
 O clipă, să nu mor. 
  
 Mai zi-mi iubire în amurg 
 Când stăm sub teiul verde, 
 Că toate zilele ce curg 
 Nicicând nu se vor pierde. 
  
 Ci vor rămâne amintirea 
 Acestor clipe minunate, 
 Când noi ne confesăm iubirea 
 Sub vraja nopții înstelate. 
  
 Autor: Răzvan Isac 19-08-2015 

M-ai lăsat valului mării

 Un vis frumos s-ar fi împlinit 
 De nu m-ai fi lăsat uitării, 
 Dar cu-a ta ură m-ai rănit 
 Și m-ai lăsat valului mării. 
  
 Spre-adâncul trist al mării reci 
 Osânda grea mă poartă, 
 Voi fii al mării fiu pe veci, 
 Se pare c-asta-i a mea soartă. 
  
 De-acum voi fi un val pe mare 
 Atins de-al nemuririi vânt, 
 Sunt vindecat de-a ta uitare; 
 Azi sunt doar apa, nu pământ! 
  
 Autor: Răzvan Isac 19-08-2015

Blestemul iubirii

 Râu să curgă a tale lacrimi 
 Cum au curs și ale mele, 
 Să te-ngropi în dor și patimi, 
 Nicicând să nu scapi de ele. 
  
 Să nu-ți găsești dragostea 
 De-o vei căuta în lume, 
 Să te stingi precum o stea; 
 - Tristă, rece, fără nume! 
  
 Să te pierzi în noaptea calmă 
 Ca o umbră din trecut, 
 Să cunoști a vieții palmă, 
 Cum și eu am cunoscut. 
  
 Las timpul să te rezolve, 
 Să-ți dea ce mi-ai dat tu mie, 
 Al tău suflet să-l dizolve 
 Cu-amar, dor și agonie. 
  
 Autor: Răzvan Isac 18-08-2015

marți, 18 august 2015

Inimă sculptată-n dor

 Buze dulci, fagur de miere, 
 Ochi ca mura, limpeziți, 
 A mea inimă te cere, 
 Eu te vreau, tu mă eviți. 
  
 Îmi e tare dor de tine 
 Și dorul nu-l mai suport, 
 Trec prin chinuri și suspine 
 Și în gând mereu te port. 
  
 Dulce ești precum o fragă, 
 Melancolică baladă, 
 Sufletului mereu dragă, 
 Ochilor ca să te vadă. 
  
 Vis ales din mii de vise, 
 Inimă sculptată-n dor, 
 Destine ce au fost scrise 
 Și unse cu-etern amor. 
  
 Vis ferice de iubire, 
 Destin atât de frumos, 
 Dă-mi te rog a ta zâmbire, 
 Dă-mi din glasul tău duios. 
  
 Nu mă mai lăsa s-aștept, 
 Dă-mi inima ta îndată, 
 Să o țin lângă-al meu piept, 
 În tandem cu-a mea să bată. 
  
 Și-or să bată împreună, 
 De-acum, toată eternitatea, 
 Cât va fi Soare și Luna, 
 Timpul le va fi cetatea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 18-08-2015 

luni, 17 august 2015

Între pereții reci și goi

 Închis în casa mea bătrână, 
 Între pereții reci și goi, 
 Trecând prin viața mea păgână 
 Îmi amintesc mereu de noi. 
  
 Cândva pereții erau plini 
 Cu poze de-ale noastre, 
 Tu îmi zâmbeai cu ochi senini 
 Ca zările albastre. 
  
 Și era fericire-n casă, 
 Totu'-n în jur avea culoare, 
 Acum dorul mă apasă, 
 Totu'-i gri și parcă moare. 
  
 Prin perdeaua veche, roasă, 
 Cu ochi plânși mereu privesc, 
 Tu n-ai mai trecut pe-acasă, 
 Nu știu cum să te găsesc. 
  
 Toamna frunza își așterne,  
 Curtea-i plină și pridvorul, 
 Vreau din suflet să pot cerne 
 Amintirea ta și dorul. 
  
 Autor: Răzvan Isac 17-08-2015 

duminică, 16 august 2015

În doi amurgul să-l privim

 Mai dă-mi o șansă, atât îți cer 
 S-o luăm de la-nceput, 
 Să nu se piardă-ntr-un mister 
 Ce-odată am avut. 
  
 Să ne recuperăm amorul 
 Ce-atât de mult l-am venerat, 
 Să mai simțim din nou fiorul, 
 Acel fior de mult uitat. 
  
 Să luăm iubirea în piept iară 
 Și drumul nost să-l regăsim, 
 Să nu mai fim străini în seară 
 Și-n doi amurgul să-l privim. 
  
 M-avânt în lumea ta iubire 
 Și-ncerc să mă acomodez, 
 Caut calea spre-a ta privire, 
 Cu tine vreau să evadez. 
  
 Să scap de labirintu'-n care 
 Mă rătăcisem timp în urmă, 
 Simțeam că sufletul îmi moare, 
 Viața încet cum mi se curmă. 
  
 Dar azi tu ești salvarea mea 
 Și tot ce-a fost, trecut rămâne, 
 De azi contează dragostea 
 Ce pe-amândoi vrăjiți ne ține. 
  
 Autor: Răzvan Isac 16-08-2015 

sâmbătă, 15 august 2015

Treceam adesea nevăzut

 Treceam adesea nevăzut 
 Ca o fantomă-n plină zi, 
 Cu sufletul din min' căzut 
 De parcă-n viață n-aș mai fi. 
  
 Pe lângă poarta casei tale, 
 Pe sub bătrânul nostru tei, 
 Treceam sperând să-mi ieși în cale, 
 Sperând că poate mă mai vrei. 
  
 Trecut-au vremurile toate, 
 Trecut-au anii mei pe rând, 
 Mai sper și azi că încă, poate 
 Mă porți iubire-ntr-al tău gând. 
  
 Eu, da, te port ca pe-o icoană, 
 Altar în suflet ți-am făcut, 
 Din flori de tei îți fac coroană 
 Să simți parfumul lor plăcut. 
  
 Să simți iubirea ce-altădată 
 Ne-o promiteam, îndrăgostiți, 
 Să-ți amintești c-am fost odată 
 Unul altuia sortiți... 
  
 Bătrânețile sunt grele, 
 Doar amoru'-i veșnic tânăr, 
 I-aș da ani vieții mele, 
 Dar de unde pot să-i cumpăr? 
  
 Autor: Răzvan Isac 15-08-2015

vineri, 14 august 2015

E noapte iar

 E noapte iar și gândul meu 
 Te caută pe tine 
 Și te va căuta mereu, 
 Dar mereu vei fugi de mine. 
  
 Credeam că dorul îmi dă pace, 
 Dar pare că-i de neclintit, 
 Vorbesc cu el, însă el tace, 
 Iar eu sunt tot mai amăgit. 
  
 Pe cer sunt stele, dar puține, 
 Puțin mai am și pier și eu, 
 Căci ea la pieptu'-i nu mă ține, 
 Nici eu pe ea la pieptul meu. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-08-2015

Ți-aș da amorul măsurat

 Ți-aș da amorul măsurat
 C-o uncie bătrână
 Și câte-un pic de sărutat,
 Pe buze să-ți rămână.

 Ți-aș da din inimă puțin,
 Din suflet tot așa,
 Apoi în mreje să te țin
 Să fii numai a mea.

 Să ne iubim cu-adevărat
 Sub pătura de stele,
 Să-ți dau amorul meu curat
 Pierzându-ne-ntre ele.

 Să coborâm din Univers
 Pe o stea căzătoare,
 Să-ți scriu poeme, vers cu vers,
 Plutind pe-un val pe mare.

 Să ne lăsăm purtați de-amor
 Și de briza mării blânde,
 S-ajungem până la izvor,
 Să ne putem de lume-ascunde.

 Să ne știe doar văzduhul
 Și izvorul cristalin,
 Dumnezeul Sfânt și Duhul
 Și vântul ce-adie lin.

 De-i un vis toată povestea
 Eu în vis vreau să trăiesc,
 Să se ducă-n zare vestea
 Că pe tine te iubesc.

 Autor: Răzvan Isac 14-08-2015 

Să te-apese-n suflet dorul

 De-aș pleca pentru o vreme 
 Aș face-o numai să te uit, 
 Să nu mai am de ce mă teme, 
 Să uit c-odată te-am iubit. 
  
 Aș pleca în vârf de munte 
 Viața mea s-o contemplez, 
 Să piară-a iubirii punte, 
 Gândurile să-mi așez. 
  
 Frați să-mi fie pinii înalți 
 Și sfetnici ei să îmi fie, 
 Cu-al meu dor tu să te-ncalti, 
 Să suferi cât o veșnicie. 
  
 Să-ți dai seama ce-i amorul 
 Când deodată pierzi ce ai, 
 Să te-apese-n suflet dorul 
 Să nu poți afar' să-l dai. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-08-2015 

joi, 13 august 2015

Aș vrea să mă pot ascunde

 Aș vrea să mă pot ascunde 
 Unde dorul nu pătrunde, 
 Unde nu e chin nici jale, 
 Unde tu îmi ieși în cale. 
 Unde cântă păsărele, 
 Unde-i cerul plin cu stele, 
 Unde dragostea nu doare, 
 Unde e ocean și mare. 
  
 Aș vrea să mă pot ascunde 
 Printre-ale valului unde, 
 Printre adieri de vânt, 
 Undeva pe-acest pământ. 
 Într-un nor pe cer aș vrea 
 Să m-ascund, dragostea mea, 
 Să te am pe tine iară, 
 Să-mi fii luceafăr de seară. 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-08-2015

Mi-e privirea tot pierdută

 Mi-e privirea tot pierdută  
 Merg și parcă nu sunt eu, 
 Durerea îmi este mută, 
 Adâncă-n sufletul meu. 
  
 Chiar de-ai știi prin câte trec 
 Tot nu ți-ar păsa vreun pic, 
 Singur zilele-mi petrec 
 Agățat fiind de nimic. 
  
 Rostul meu nu mai e rost 
 Și nici viața mea nu-i viață, 
 În piept nu mai e ce-a fost, 
 Mi-e inima cub de gheață. 
  
 Toate astea de când tu 
 Te-ai îndepărtat de mine, 
 Când mi-ai zdrobit sufletul 
 M-ai îngropat în suspine. 
  
 Plânge azi și codrul verde, 
 Plâng câmpiile și cerul, 
 Amintirea mea se pierde 
 Mă învăluie misterul. 
  
 O să fiu doar o legendă, 
 Doar un mit fără crezare, 
 Ți-am dat viața mea-n arendă 
 Și mi-ai călcat-o-n picioare. 
  
 Chiar de azi sunt un pribeag 
 Și mi-am pierdut poate rostul, 
 Într-al meu suflet nu mai bag 
 Dragoste, că-i mare costul. 
  
 Am plătit un preț imens 
 Și deloc n-a meritat, 
 A fost totul fără sens, 
 Totul pe nimic am dat. 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-08-2015

miercuri, 12 august 2015

Să fiu veșnic doar al tău, veșnic tu să fii a mea.

 Dac-o fi să piară vreodat' floarea de tei 
 Tu vei purta peste veac, dragoste, parfumul ei! 
 Vei fi noua primăvară, vei fi sânziană chiar,  
 Și-mi vei da amorul sacru, un alt anotimp în dar. 
  
 De vor dispărea zambile, florile de liliac,  
 Cu ideea că te-aș pierde iubire n-o să mă-mpac, 
 Vreau ca ploile de vară curcubeul să ni-l dea 
 Să fiu veșnic doar al tău, veșnic tu să fii a mea. 
  
 Căci amorul nost cu patimi îl păstrăm și-n veșnicie, 
 Tu îmi ești atât de dragă cât de drag îți sunt eu ție, 
 Tu îmi ești divinitate, colțișorul meu de Rai 
 Și cu-a ta îmbrățișare aripe să zbor îmi dai. 
  
 Autor: Răzvan Isac 12-08-2015 

duminică, 9 august 2015

Dulce ca sărutul

 Este ora șapte patruzeci 
 Razele de soare întârzie s-apară, 
 M-am trezit, prin gândul meu tu treci 
 Și lași o urmă ce sper să nu dispară. 
  
 La geam o pasăre îmi cântă, cântul ei 
 Este ca o rugă, atât de-nchinătoare, 
 Dulce ca parfumul florilor de tei, 
 Dulce ca sărutul ce mi-l dai în visare. 
  
 Deschid geamul și pasărea se duce, 
 Zboară către zarea razelor de soare, 
 Poate de acolo o rază îmi aduce, 
 Poate dintre noi visarea nu mai moare. 
  
 Ea ne ține vii, și cu speranţă-n suflet, 
 Căci te pot atinge și mă poți avea, 
 Visarea îmi șterge nesfârșitul plânset 
 Și poate pe tine mereu să mi te dea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-08-2015 

Vreau...

 Vreau să mă închid în poezie, 
 Vreau să uit de tot ce mă-nconjoară, 
 Viața e doar pură agonie 
 Și lumea este rea din cale-afară. 
  
 Vreau să mă închid în versul veșnic 
 Înconjurat de rimele de-amor, 
 Versul vreau să-mi fie un bun sfetnic 
 Și pansament când rănile mă dor. 
  
 Vreau să fiu penița care scrie 
 Din gânduri milenare mii de versuri, 
 Vreau să fiu mereu doar poezie 
 Plin de nostalgie și de sensuri. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-08-2015 

sâmbătă, 8 august 2015

Măcar privim același cer

 Măcar privim același cer 
 Cu-a sale stele căzătoare, 
 Nimic mai mult să îți ofer 
 Nu pot, decât raze de soare. 
  
 Sclipirea prafului de stele 
 Peste părul tău să cadă, 
 Să fii o stea, sus, printre ele 
 În noapte chipu'-ți să se vadă. 
  
 Să nu-mi fii luceafăr ascuns 
 Printre bătrâni luceferi... 
 Tu mie-n suflet mi-ai pătruns 
 Și m-ai scăpat de temeri. 
  
 Și te privesc în nopți senine 
 Și îmi doresc să te ating, 
 Să fiu luceafăr ca și tine... 
 - Dorințele-mi toate se sting! 
  
 Ardeau în sufletu-mi văpăi 
 Și le credeam nemuritoare, 
 Vroiam oglindă ochii tăi 
 Și-n suflet dragostea ta mare. 
  
 Azi poate numai o scânteie 
 Posibil să mai fi rămas, 
 Aprinsă de-o fi să mai steie 
 Să-i dea iubirii din nou glas. 
  
 Să-mi dea și mie aripi noi 
 Să pot zbura spre tine, 
 Să fim luceferi amândoi 
 Pe cerul nopților senine. 
  
 Autor: Răzvan Isac 08-08-2015 

Venit-a vremea bunului rămas

 Venit-a vremea bunului rămas, 
 Lumina ochilor mi se va stinge, 
 Mi s-au oprit secundele la ceas 
 Moartea să mă lase nu o pot convinge. 
  
 Rămâi iubirea mea, rămâi cu bine 
 Îți las amorul tot ce ți-l purtam, 
 De azi mă cheamă zările senine 
 Nu voi mai putea iubire să te am. 
  
 O să mă întorc iarăși în țărână, 
 Căci din țărână cândva am fost făcut, 
 În urma mea vreau dorul să rămână 
 Și glasul inimii, de-acuma tăcut. 
  
 De-ți vor curge lacrimi ca picurii ploi 
 De noi, iubirea mea, să îți aduci aminte, 
 Derulează timpul, când eram amândoi 
 Și uită că eu sunt printre morminte. 
  
 Autor: Răzvan Isac 07-08-2015

Te-am ales din picături de rouă

 Te-am ales din picături de rouă 
 Și te-am dăruit inimii mele, 
 Căci era sărmana despicată-n două 
 Iar durerea ei se-auzea-ntre stele. 
  
 Părul abanos, ochii verzi ca iarba, 
 Te-am sorbit ca pe un elixir, 
 Totul e cu rost, nimic nu e degeaba, 
 Până să te știu mi-era viața delir. 
  
 Te-am ales din gânduri sufocate, 
 Îmi cântai amorul necunoscându-mă, 
 Tu mi-ai absolvit sufletul de păcate 
 Acum spre Paradis iubire mă îndrumă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 07-08-2015

joi, 6 august 2015

Și vreau să cred

 Și vreau să cred că ești aici 
 Să-mi dai sărutul gurii mici, 
 Să-mi dai a ta îmbrățișare; 
 - Dară tot e doar visare!... 
  
 Vreau să cred într-o minune, 
 Vis de ești, rămâi cu mine, 
 Să te am noapte de noapte, 
 Așa-mi dai a tale șoapte! 
  
 Autor: Răzvan Isac 06-08-2015 

miercuri, 5 august 2015

Nu voi plânge pentru ieri

 Nu voi plânge pentru ieri, 
 Nu voi plânge pentru mâine, 
 Suflete mereu îmi ceri 
 Să-ți dau ce ți se cuvine. 
  
 Am genunchii învinețiți 
 De atâta rugăciune, 
 Ochii mei sunt amorțiți 
 De multe lacrimi păgâne. 
  
 Nu cerut-am multe lucruri, 
 Ci doar dor să nu mai am, 
 Suflete tu să te bucuri 
 De iubire, atât doream. 
  
 Autor: Răzvan Isac 05-08-2015

marți, 4 august 2015

Se-nchide al meu suflet

 Azi plătesc iubire o mult prea grea osândă, 
 Stau și mă gândesc care o fi; 
 C-am așteptat iubirea stând mereu la pândă? 
 Sau că am putut să sper zi după zi! 
  
 A trecut de mult floarea de cireș, 
 S-au dus și anotimpuri multe, rând pe rând, 
 În calea mea deloc nu ai mai vrut să ieși, 
 Doar prin amintire mai treci din când în când. 
  
 Se-nchide al meu suflet și tu rămâi pe-afară, 
 Am tot sperat că poate vei reuși s-ajungi, 
 Că vei coborâ pe-o stea poate-ntr-o seară 
 Și din nou în brațe cu foc ai să mă strângi. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-08-2015 

Ascult în unduirea nopții

 Ascult în unduirea nopții 
 Un sunet cald, un cânt sublim, 
 Ce vine din mijlocul ceții 
 Sub care noi doi ne iubim. 
  
 E cântecul iubirii care 
 Ne înconjoară pe-amândoi, 
 Când te ating c-o sărutare 
 În noaptea ce-i doar pentru noi. 
  
 Stelele privesc mirate 
 Și ascultă-al nostru cânt, 
 Mai c-ar vrea să vină toate 
 Pe-a lor rază pe pământ. 
  
 Noaptea nu-i atât de lungă 
 Și pe deal se-ngâna zorii, 
 Vreau numai atât s-ajungă 
 Să-ți mai simt odat' fiorii. 
  
 Ceața ce ne-nvăluia 
 Se retrage peste piscuri, 
 Cu ea cântul nost îl ia 
 Lăsând doar ai rouăi picuri. 
  
 Așteptăm o altă seară 
 Să ne putem întâlni, 
 Să-ți mai dau sărutul iară, 
 Spune-mi, vei putea veni? 
  
 Ceața și al nostru cânt 
 Să ne-ngâne iar amorul, 
 Dulce e al tău cuvânt 
 Ce-l șoptește și izvorul. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-08-2015 

Să uităm lumea iubire

 Să uităm lumea iubire 
 Și-amândoi necontenit, 
 Să zburăm spre fericire 
 Pe-aripe ce ne-au unit. 
  
 Să atingem zări albastre, 
 Să ne oglindim în valuri, 
 Culoarea iubirii noastre 
 Să apună peste dealuri. 
  
 Printre ramuri, mii de stele 
 Raza lor coboară-n noapte, 
 Suntem numai noi și ele 
 Și ale iubirii șoapte. 
  
 Răsăritul peste crânguri 
 Să ne-aducă alte zile, 
 Viața s-o începem singuri, 
 O poveste-ntre noi file. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-08-2015 

luni, 3 august 2015

Înmuguri-vor teii

 Te iubesc așa cum este de cuviință 
 Te văd că treci și parcă mă cutremur, 
 Vibrații simt iubire-ntr-a mea ființă, 
 La-auzul glasului dulce ca un murmur. 
  
 Înmuguri-vor teii toți atunci când noi 
 Iubirea noastră-n taină o vom începe, 
 Vom fi o primăvară veșnică amândoi, 
 Și astfel mai bine timpul vom pricepe. 
  
 Și-l vom prețui mai mult ca niciodată 
 Toate clipele vor fi ca un mănunchi, 
 Un univers, mii stele, dragoste curată, 
 La altarul tău să cad în genunchi. 
  
 Veșnica mea floare, parfumul de amor 
 Cu tine să trăiesc, cu tine vreau să mor. 
  
 Autor: Răzvan Isac 03-08-2015 

duminică, 2 august 2015

Aș vrea amorul să mă cheme

 Aș vrea amorul să mă cheme, 
 Să mă strige ne-ncetat, 
 Să nu mai am de ce mă teme, 
 Să fiu în dragoste scăldat. 
  
 Să mă iubești frumoasă Lună 
 Ce viața blândă tu mi-o faci, 
 Să urc la tine-n noaptea bună 
 Să te sărut iar tu să taci. 
  
 Să fiu eu muritorul care 
 Pe aripe de-amor să zbor, 
 Până la tine, o sărutare 
 Să-ți dau să nu-mi mai fie dor. 
  
 Tu tot mai tare să străluci 
 În noaptea cenușie, 
 Când te-or atinge buze dulci 
 Ce contopesc o veșnicie. 
  
 Așa te văd, frumoasă, dulce 
 Ca sărutarea ce mi-o dai, 
 Când închid ochii-un gând a duce 
 La tine când pe brațe-mi stai. 
  
 Am urcat pân' la tine-n noapte 
 Și te-am răpit de printre stele, 
 Ca să am ale tale șoapte, 
 Atunci când mi-este dor de ele. 
  
 Să fii amorul meu cel sfânt, 
 Să nu îmi mai lipsești nicicând, 
 Doi muritori pe-acest pământ 
 Legați prin suflete și gând. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-08-2015 

Visele-s doar pulberi de-amintiri

 Cuprind în brațe visele și-aș vrea 
 Să te cuprind pe tine, draga mea, 
 Căci visele-s doar pulberi de-amintiri, 
 Iar tu ești lumina ce o port în priviri. 
  
 Visele-s iluzii ce-n zori toate dispar 
 Și-mi lasă inima să spere în zadar, 
 Eu vreau realitatea palpabilă și bună, 
 S-aud un te iubesc din glasul tău cum sună. 
  
 Să fii numai tu dragostea vieții mele, 
 Minunea mea, surâsul rupt din stele, 
 Să fii universul în care eu m-aș pierde, 
 Iubirea mea, doar ție sufletul mi-aș încrede. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-08-2015 

sâmbătă, 1 august 2015

Dansez în ploaia lacrimilor mele

 Dansez în ploaia lacrimilor mele, 
 Dansez iubirea mea năuc de dor, 
 Aș vrea să fiu o lacrimă-ntre ele, 
 Pe-al tău obraz să mă topesc, să mor. 
  
 Îmi cânt, iubirea mea, singurătatea 
 Ce-atât de tare sufletul mi-apasă, 
 Atât de crudă mi-e realitatea, 
 Blestemul vieții care nu mă lasă. 
  
 Am plecat la drum să caut fericirea, 
 Dar fericirea nicăierea nu-i, 
 Rătăcesc pribeag, eu și dezamăgirea 
 Și în suflet parcă am bătut un cui. 
  
 Și doare!... Doare nepăsarea ta iubire 
 Când eu străbat o lume să te-ajung; 
 Spre mine nu întorci a ta privire, 
 Iar eu mai mult cu lacrime mă ung. 
  
 Dansez de mult în ploaia dorului amar 
 Și simt inima-ncet cum se oprește, 
 De-ai fii cu mine, atât, o clipă măcar 
 Aș știi că fericirea nu mă ocolește. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-08-2015