Horoscop zilnic

duminică, 16 august 2015

În doi amurgul să-l privim

 Mai dă-mi o șansă, atât îți cer 
 S-o luăm de la-nceput, 
 Să nu se piardă-ntr-un mister 
 Ce-odată am avut. 
  
 Să ne recuperăm amorul 
 Ce-atât de mult l-am venerat, 
 Să mai simțim din nou fiorul, 
 Acel fior de mult uitat. 
  
 Să luăm iubirea în piept iară 
 Și drumul nost să-l regăsim, 
 Să nu mai fim străini în seară 
 Și-n doi amurgul să-l privim. 
  
 M-avânt în lumea ta iubire 
 Și-ncerc să mă acomodez, 
 Caut calea spre-a ta privire, 
 Cu tine vreau să evadez. 
  
 Să scap de labirintu'-n care 
 Mă rătăcisem timp în urmă, 
 Simțeam că sufletul îmi moare, 
 Viața încet cum mi se curmă. 
  
 Dar azi tu ești salvarea mea 
 Și tot ce-a fost, trecut rămâne, 
 De azi contează dragostea 
 Ce pe-amândoi vrăjiți ne ține. 
  
 Autor: Răzvan Isac 16-08-2015 

Niciun comentariu: