Horoscop zilnic

joi, 30 iulie 2015

Să fii stăpâna mea pe veci

 Să fii stăpâna mea pe veci 
 Cât mi-aș dori iubire, 
 Din viața mea să nu mai pleci, 
 Tu să-mi fii nemurire. 
  
 Să fii stăpâna mea aș vrea 
 Iar eu sclavul iubirii tale, 
 Eu cerul tău, tu steaua mea, 
 Mereu să ne ieșim în cale. 
  
 Aș vrea să-mi fii stăpână tu, 
 A mea inimă-ți aparține, 
 Ție ți-am dat și sufletul 
 La pieptul meu să te pot ține. 
  
 Și împreună timp îndelungat 
 Să răsărim, s-apunem, doi luceferi, 
 Căci tu într-al meu suflet ai intrat 
 Și de-atunci nu mai am nici dor, nici temeri. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-07-2015 

Parfumul nopții de iubire

 Parfumul nopții de iubire 
 Să ne cuprindă pe-amândoi, 
 A stelelor eternă strălucire, 
 Să ne urmeze pașii mai apoi. 
  
 Și vom atinge alte frontiere 
 Într-ale dragostei plăceri, 
 Ne va fi viața toată numai miere, 
 Tu mierea buzelor să mi-o oferi. 
  
 Cu pași mărunți, în siguranță 
 A noastre inimi conectează, 
 Bat în tandem, bat cu speranță, 
 Și amândouă iubirea o urmează. 
  
 Din pulberi de iluzii-odată frânte 
 A noastre suflete-or renaște, 
 Privirea ta din nou o să mă-ncânte, 
 Din nou iubirea ta o voi cunoaște. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-07-2015 

miercuri, 29 iulie 2015

Un înger ești de-acuma

Omagiu adus doamnei Valentina Graur Lăzărencu!

Dumnezeu s-o odihnească!
  
 Cu-a tale aripi ai zburat, 
 Un înger ești de-acuma, 
 O stea pe cer te-ai înălțat, 
 Să străluci totdeauna. 
  
 Parte din sufletu-ți drag 
 În urma ta rămâne, 
 Căci tu al nemuririi prag 
 Trecut-ai cu suspine. 
  
 În veci te vom iubi, în veci 
 Citi-vom versul care, 
 Din suflet către noi ți-l treci... 
 - Scris-ai făr' de-asemănare! 
  
 Autor: Răzvan Isac 29-07-2015 

duminică, 26 iulie 2015

Să-ngrop tristețile ce am

 Aș vrea să-ngrop tristețile ce am 
 Nicicând să nu mai iese din pământ, 
 Aș vrea să uit iubirea ce-ți purtam 
 Să pot face cu timpul legământ. 
  
 - Timpule aș vrea să nu mai treci; 
 Să-mi dai mai mult răgaz, altă iubire, 
 Nu doar lacrimi triste, lacrimi reci, 
 Ci aripi ca să zbor spre nemurire. 
  
 Autor: Răzvan Isac 25-07-2015 

sâmbătă, 25 iulie 2015

Ucigătoare visuri

 Ucigătoare visuri nu mă lasă, 
 Mi te-aduc mereu noapte de noapte, 
 Și mă trezesc cu inima tot arsă, 
 Învăluit de-a tale mii de șoapte. 
  
 Am ochii umezi și sufletul amar, 
 Căci m-am trezit, iar tu vis ai rămas, 
 O clipă să te fi avut măcar, 
 Să fi stat cu mine o clipă dintr-un ceas. 
  
 S-a încheiat o noapte plină de dorinți, 
 S-a stins încă un vis ucigător, 
 Au pierit a tale sărutări fierbinți, 
 M-am trezit cuprins de-un și mai mare dor. 
  
 Autor: Răzvan Isac 25-07-2015 

vineri, 24 iulie 2015

Îmi adun pașii toți

 Îmi adun pașii toți ce-atâta te-au urmat, 
 Îmi adun gândul care prea mult l-ai ocupat, 
 Încerc să-mi vindec, azi, inima de iubire, 
 Căci tot ce am trăit n-a fost deloc trăire. 
  
 A fost un zbucium tot, au fost iluzii toate, 
 Ce astăzi vreau să uit, să uit dacă se poate. 
 Să șterg cu un burete, totul aș vrea să șterg, 
 Să pot mai departe pe un alt drum să merg. 
  
 Asupra mea s-au abătut multe furtuni de dor, 
 Dar am trecut prin toate chiar de n-a fost ușor, 
 De-aceea astăzi vreau pașii mei să adun, 
 Și în iubire, eu, suflet să nu mai pun. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-07-2015 

Aș vrea să regăsesc copilăria

 Aș vrea să regăsesc copilăria, 
 Aș vrea să fiu copil ca altădată, 
 Aș vrea să știu ce-i iară bucuria, 
 Să nu am pe-al meu suflet nici-o pată. 
  
 Aș vrea să știu din nou ce-i inocența 
 Să nu am nici-o grijă de nimic, 
 Aș vrea să întorc iar adolescența, 
 Aș vrea să întorc anii, să fiu mic. 
  
 Întoarce-mă Doamne în timp o clipă, 
 Dă-mi o secundă din copilărie, 
 Să port a necunoașterii aripă, 
 Ca sufletul doar ce e bun să știe. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-07-2015 

Cerul mi-e acoperiș

 Cerul mi-e acoperiș, 
 Lumină-mi sunt doar stelele, 
 La tine voi veni furiș, 
 Căci vreau să-ți tulbur visele. 
  
 Sub clar de lună plină 
 În noapte vreau să te iubesc, 
 Cu inima mereu senină, 
 În vis să-ți vin să te răpesc. 
  
 Vreau să răpesc sărutul tău 
 Să fie-al meu pe veci, 
 Și de-i păcat s-ajung în hău, 
 Dar tu din suflet să nu-mi pleci. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-07-2015 

luni, 20 iulie 2015

O întrebare: - Iubirea există?

 Soarele urcă sau stă să cadă, 
 Afară e vară sau iarnă, zăpadă, 
 Subconștientul îmi joacă feste, 
 Eu caut iubire, iubirea nu este. 
  
 Un joc de cuvinte, o frază tristă, 
 O întrebare: - Iubirea există? 
 Eu cred că nu sau nu am aflat-o, 
 Sau altu'-nainte pe toată a luat-o. 
  
 Gândul mi-e gol, și inima-i goală, 
 Aștern cuvinte în noapte, pe-o coală, 
 Cuvânt fără glas, mi-e sufletul mut, 
 Caut iubirea, unde s-a pierdut? 
  
 Autor: Răzvan Isac 20-07-2015 

duminică, 19 iulie 2015

I-aș da vieții mele roată

 Rătăcind pe căi ce-odată 
 Toate mă duceau spre tine, 
 I-aș da vieții mele roată, 
 Să schimb răul tot în bine. 
  
 Să pot întoarce clepsidra, 
 Tu s-apari în fața mea, 
 Și din nou tu să fii mândra 
 Ce inima mea o vrea. 
  
 Să mă strigi ca altădată; 
 - Vino, nană, puișor! 
 Eu să-ți dau gurița toată, 
 Să te lecuiesc de dor. 
  
 Să trăim povestea noastră 
 Pân' la adânci bătrâneți, 
 Să fim noi zarea albastră, 
 Roua-n mii de dimineți. 
  
 Timpul să-l întorc aș vrea, 
 Să nu mai rătăcesc, iubire, 
 S-apari din nou în calea mea, 
 S-am chipul tău, a ta zâmbire. 
  
 Autor: Răzvan Isac 19-07-2015 

Sunt doar o umbră

 Sunt doar o umbră ce-are suflet, 
 Și mă tem tare de-ntuneric, 
 Ai fost lumina și-al meu zâmbet, 
 Tu ai fost gândul meu feeric. 
  
 Dar m-ai lăsat și azi m-apropii 
 De întunericul cel veșnic, 
 Vor plânge-n urma mea doar plopii, 
 Mi-am trăit viața ca un pustnic. 
  
 Mi-am lăsat inima deschisă, însă tu, 
 Nu te-ai apropiat să-mi simți iubirea, 
 Și astăzi îmi voi pierde sufletul,
 Așa cum tu-mi vei pierde amintirea. 
  
 Sunt doar o umbră, o umbră ce-a iubit, 
 Dar dragostea pe mine nu m-a vrut, 
 Eu am crezut în ea, viața i-am dăruit, 
 Și a mea greșeală prea mult m-a durut. 
  
 Autor: Răzvan Isac 19-07-2015

Și mă aprind, iubire

 Și mă aprind, iubire, precum o făclie 
 Când amorul tău îmi dă târcoale, 
 Într-al meu suflet e-o mare bătălie, 
 Vreau să îți vorbesc, cuvintele-mi sunt goale. 
  
 Atunci când dormi aș vrea să te privesc, 
 Să te sărut, dragostea mea, pe frunte; 
 Aș vrea mereu pe tin' să te iubesc, 
 Amorul meu e mare cât un munte. 
  
 Și vreau, apoi, să ne-aruncăm în mare 
 Să ne lăsăm purtați de-a sale valuri, 
 Portul nost să fie dragostea făr' hotare, 
 Orizontul magic plin de idealuri. 
  
 Autor: Răzvan Isac 18-07-2015

vineri, 17 iulie 2015

La căpătâi... un epitaf

 Atunci când eu nu voi mai exista, 
 Câți oare dispariția-mi vor plânge? 
 Vor suferii sau poate m-or uita, 
 Atunci când eu eternul voi atinge? 
  
 Atunci când eu voi fi un fir de praf, 
 Și mă voi pierde, poate, luat de vânt, 
 La căpătâi aș vrea un epitaf, 
 O vorbă bună, un ultim cuvânt. 
  
 Lăsat de-acei care mi-au fost alături 
 Și m-au sprijinit la rău și bine, 
 De-acuma zborul meu e zbor de fluturi, 
 Mă voi înălța spre zările senine! 
  
 Autor: Răzvan Isac 17-07-2015 

marți, 14 iulie 2015

Într-un parc pustiu

 Într-un parc pustiu, pe o bancă veche 
 Stau și-mi contemplez singurătatea, 
 Dintre noi, distanța, o măsor în leghe 
 Și-mi pare că e lungă... cât infinitatea! 
  
 Vreau să bat din palme, să te am aici, 
 Să te iau de mână, ochii să-ți privesc, 
 Vreau să simt dulceața gurii tale mici, 
 Și cu a mea șoaptă să-ți spun: - Te iubesc! 
  
 Într-un parc pustiu, acolo m-ai lăsat, 
 Vântul mi-a fost frate, îmi știa durerea, 
 N-ai privit în urmă, nici nu ți-a păsat, 
 Ploaia ți-a șters urma ce străbătea cărarea. 
  
 Rândunele zboară, străbat cerul senin, 
 Cântul lor îmi este ca o poezie, 
 Sufletul mi-e greu, plin de-atâta venin...  
 - Stau într-un vechi parc, pe-o bancă pustie! 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-07-2015 

duminică, 12 iulie 2015

Chipul tău mi-era necunoscut

 Chipul tău mi-era necunoscut, 
 În vise te vedeam numai în ceață, 
 Și crede-mă, orice aș fi făcut, 
 Să te simt ca pe propria-mi viață. 
  
 Ca un curcubeu ce iese după ploaie 
 Așa chipul tău îmi apărea, 
 Și accelera a inimii bătaie, 
 Iară visul meu nimeni nu-l oprea. 
  
 Mă hrăneam mereu numai cu iluzii 
 Pe când eu visam la chipul tău, 
 Sper că poate, noi, într-o bună zi, 
 Ne vom întâlni departe de-acest hău. 
  
 Și vom fi fericiți departe de vise 
 Când chipul tău îmi va fi cunoscut, 
 Două suflete de destin promise, 
 Să te cunosc pe tine, iubire m-am născut. 
  
 Autor: Răzvan Isac 12-06-2015

joi, 2 iulie 2015

În freamăt de val

 Vreau să înec dorul în freamăt de val 
 Să pun iar amorul pe un piedestal, 
 S-arunc în abis, din suflet, calvarul, 
 Să pot da uitării durerea, amarul. 
  
 Vreau să am aripi să zbor spre iubire, 
 Spre raze de soare, spre a ta privire, 
 Să întind mână, mână ta să-mi dai, 
 Și o veșnicie alături să-mi stai... 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-07-2015

În râu de flori scăldată

 În râu de flori scăldată,  
 Veșmântu-i din petale, 
 Cu-al său parfum mă-mbată, 
 De cum îmi iese-n cale. 
  
 Cât aș vrea s-o ocolesc, 
 Drumul tot spre ea mă poartă, 
 De ea să mă îndrăgostesc, 
 Așa e scrisă a mea soartă. 
  
 Îmi doresc să îi mușc buza, 
 Să pot simții a ei dulceață, 
 Și numai ea să-mi fie muza, 
 Destinul meu, întreaga viață. 
  
 Răzvan Isac 28-06-2015