Dragostea este...

 Dragostea este o ușă deschisă
 Spre fericirea ce-a fost,
 Poate cândva închisă.
 
 Dragostea este petale de flori
 Care transformă viața,
 În atâtea mii de culori.
 
 Dragostea este pribeag călător
 Îi suntem și port uneori...
 Ancoră de vise ce dor.
 
 Ritmul inimii dragostea ne este
 Dulcele cânt al iubirii,
 În suflet file de poveste.
 
 Dragostea este și soare și nori,
 Lumină, beznă și amar,
 Noi suntem ai vieții actori.
 
 Autor: Răzvan Isac 28-02-2014

Tabloul perfect inspirat de natură - Proză

                 Mi-am luat șevaletul și l-am așezat în grădina din spatele casei, o gradină plină cu flori, toate parcă fiind aduse din Rai. Eram în plină vară, luna lui Cuptor, soarele stăpânea Cerul vărsându-și razele peste tot cuprinsul acestui colț minunat de Rai.
                 Am luat o pânză dintre cele mai bune, am pus-o pe șevalet, mi-am pregătit vopselele și pensulele, la fel, dintre cele mai bune, încercând să imortalizez baia de culori ce se revarsă peste minunata grădină din spatele casei.
                Cu fiecare pensulă care atingea pânza, se contura tot mai mult mirificul peisaj. Undeva, mai în depărtare se întrezărea și un lac cu apa cristalină în care se reflectau razele de soare și pe luciul căruia se mai așezau uneori rațele sălbatice, chiar și două, trei lebede apăreau din când în când.
                Nu mă grăbesc pentru că vreau să cuprind pe acea pânză de pe șevalet până la cel mai mic detaliu cât de departe s-ar afla. Lângă mine am și o pipă cu tutun englezesc din care mai trag din când în când, lăsând vântul să-i poarte fumul spre văzduh.
                Adaug acestui peisaj mirific și chipul frumos, aproape angelic al celei care îmi hrănește sufletul cu dragostea necondiționată, nu este lângă mine, ea fiind plecată pentru câteva zile, ocupându-se de o galerie de artă cu exponate foarte valoroase. Lipsa acestei minunate ființe nu este o problemă, închid ochii și într-o clipă silueta ei apare în fața mea, acest lucru permițându-mi să o contopesc cu natura.
                Tot în depărtare, pe malul stâng al lacului, se află o pădure deasă de pin, copacii înalți, drepți și făloși par să fie soldați din Garda Națională care în bătaia vântului parcă ar defila necontenit. Pânza se umple cu un peisaj parcă rupt din poveștile cu prinți și prințese nemuritoare, într-o perfectă armonie se îmbină toate aceste minunății formând tabloul perfect inspirat de natură. Câteva pensule mai am și totul este finalizat într-un minunat asfințit de soare, în care cerul dintr-un azuriu perfect se transformă într-un narangiu de poveste. Mă retrag fericit că am reușit să imortalizez acea perfectă zi cu cer senin, acea grădină minunată desprinsă parcă dintr-un colț de Rai, acea pădure, lacul și pe ființa care-mi dă motive în fiecare zi să merg mai departe, toate acestea într-un tablou al naturii, al sufletului, al nemuririi.
                  Soarele se retrage, lăsând loc Stelelor și Lunii Cerului de noapte, pe lac au ieșit broscuțele ce cântă precum o orchestră într-o sală de operă, greierii, și ei, pe un alt ton, par să fredoneze cântecul nopții la fel de senină ca și ziua care a trecut.
                 
 Autor: Răzvan Isac 28-02-2014

Îngerul din vis

 Aș vrea să nu pot risipi nicicând
 Esența dulce din a mea fiolă,
 Când tu în vis mi-ai apărut zâmbind
 Purtând pe cap frumoasă aureolă.
 
 Aveai și aripi și am știut atunci
 Că visul meu n-a fost întâmplător,
 Te-ai deghizat în înger să arunci
 Spre mine al tău parfum mângâietor.
 
 Și mi-au rămas în gând a tale șoapte,
 A ta lumină caldă mă înconjoară,
 Ești îngerul ce apari noapte de noapte
 În visele-mi la fel ca întâia oară.
 
 Aș vrea să trăiesc visul totdeauna,
 Să fii cu mine și când mă trezesc,
 La fel cum cerul are stelele și luna,
 La fel vreau să te am să te iubesc.
 
 Autor: Răzvan Isac 26-02-2014

Sunt o sămânță de iubire

 Sunt doar un fiu risipitor,
 Sunt o sămânță de iubire,
 Sub stele port dulce amor,
 Atins sunt de năpăstuire.
 
 Sunt marea ce mângâie malul
 Cu al ei val rece, spumos,
 Sunt eu acel ce-mi vărs amarul
 Visând la al tău chip frumos.
 
 Speranțele-mi sunt vise care
 M-ademenesc acum să pier,
 O dorință mai am... oare?
 O fi mult atât să-ți cer?
 
 Vreau să-mi glăsuiesc tăcerea,
 Cuvintelor viață să dau,
 Vreau să apar de nicăierea
 Într-a ta inimă să stau.
 
 De s-ar îndeplini dorința
 N-aș mai pierii în veșnicie,
 Ci te-aș iubi cu toată ființa,
 Ți-aș da inima mea ție.
 
 Autor: Răzvan Isac 26-02-2014

Din cer albastru plămădită

 Iubire, tu din cer albastru
 Se pare c-ai fost plămădită,
 Pe când eram captiv în castru,
 Te pregăteai să-mi fi iubită.
 
 Și-ai coborât pe curcubeu
 Spre-a inimii-mi potecă,
 Să fi culoare-n visul meu,
 Să fi a mea bibliotecă. 
 
 Tu ești romanul de iubire,
 Cu-a tale pagini scrise-n aur,
 Ai dezvoltat a mea simțire,
 M-ai învelit în foi de laur.
 
 Azi plămădesc poeme multe
 Să le recit inimii tale,
 Sufletul tău și el s-asculte
 Stând pe-ale rozelor petale. 

 .................................................
 
 Îmi era cerul plumburiu
 Până să aflu că exiști,
 Și al meu suflet tulburiu,
 Și ochii mei erau tot triști.
 
 Autor: Răzvan Isac 24-02-2014

Dorul ce-l port ochilor tăi

În parc, atâtea zeci, alei, 
În ochii mei, mii de scântei, 
În suflet, dragostea văpăi, 
Dorul ce-l port ochilor tăi. 

Pe cer, păsări multe zboară, 
În senină zi sau clară
Și-a ta dragoste a zburat 
În zi cu cerul înnorat.

Valurile poartă marea,
Eu, amarul, întristarea,
Ochii mei cuprind năduful,
Chipul - zarea, tot văzduhul.

Pline-s cîmpiile cu flori, 
Inima-mi, de ai tăi fiori, 
Printre nori, raze de soare...
– Unde-i a mea alinare?

Pe înserate

 Pe înserate, se fac clipele cioburi,
 Se ascund visele-n scorburi,
 Noi dispărem, de parcă nici n-am fost.
 Pe înserate, luna-n luciul apei se reflectă,
 Noi parcă am fii ateii dintr-o sectă,
 Nu credem în nimic, nu are rost.
 
 Se zbat gândiri o mie, pe-nserate,
 Am fost cândva aproape, azi departe,
 Doi străini într-un necunoscut.
 Vreau să întorc timpul la clipele nesparte,
 La visele ce odată erau ca dintr-o carte,
 La dragostea ce odată am avut!
 
 Aș vrea să știu, ce inima-mi nu știe,
 Cine am fost? Ne-am tranformat în glie?
 Am dispărut, sau suntem încă NOI?
 Aș vrea să știu, de este cu putință
 Cine ne-a dat asemenea sentință?
 Cine ne-a blestemat să nu fim amândoi?
 
 Atâtea întrebări, fără s-avem răspunsuri,
 Atâta timp departe, făr' să te am alături,
 Cât o să-mi reziste sufletul?
 Pe înserate, luna, știe a mea durere
 Îmi citește-n suflet a mea vrere,
 Dar nu-mi poate opri, de pe chip plânsetul.
 
 Autor: Răzvan Isac 22-02-2014

Scrierea mi-a fost gând și putere

 Scrierile mele nu-s cuvinte,
 Sunt doar vorbe de luare aminte,
 Sunt doar simple pulberi de iubire
 Transformate-n stele, amintire.
 
 Scrierile mele, al meu suflet,
 Prafuri ce au fost cândva un zâmbet,
 Sunt ale iubirii-mi patimi multe
 Ce s-au înălțat precum un munte.
 
 Am strigat spre cer a mea durere,
 Scrierea mi-a fost gând și putere,
 Pulbere de stele pusă-n poezie,
 Sufletul mi-a scris, inima-mi tot scrie.
 
 Autor: Răzvan Isac 22-02-2014

Dialog cu cetățenii - Proză

 - Și... i-a spuneți-mi domnule, dumneavoastră chiar credeți că țărișoara noastră își va reveni din acest impas politic, economic și cu o lipsă acută de organizare?
 - Din punctul meu de vedere, domnule dragă, această țară își va revenii doar atunci când vor dispărea toți vulpoii și vârcolacii de la putere, și doar atunci când, noi, poporul, vom avea puterea necesară pentru a-i înlătura de la guvernare.
 - Adevărat ce spuneți, nu vă contrazic, dar pentru ca noi să avem această putere trebuie să fim uniți, doar o uniune națională va putea pune capăt acestor răzvrătiți ce ne conduc țara spre abisul Marii Prăpastii. 
 - Deja suntem la marginea Prăpastiei, dacă nu vom acționa acum, nu o să acționăm niciodată, spuse poporul într-un glas ce răsuna peste vazduh. 
- Până când vom permite să fim călcați în picioare de o mână de oameni, suntem majoritari și ca majoritate avem un cuvânt de spus, avem de luat niște măsuri pentru binele acestei țări, pentru binele Poporului Român. 
 - Știu, vă e teamă să nu provocăm o altă revoluție, dar oare cei ce-au luptat în '89 și și-au dat viața pentru acest popor, privindu-ne, sunt ei mândrii de noi, de nepăsarea noastră? NU! Nu sunt, ei au luptat sperând într-o schimbare, au avut speranță... Unde e speranța noastră? Unde sunt idealurile noastre? Unde e viitorul copiiilor noștri? Vă spun eu, e în mână unora ce nu le pasă de noi, de țară, de nimic, doar de propriile interese. Dacă nu avem curaj acum, nu vom avea nicidata și mereu va fi la fel sau poate mai rău. Unul câte unul, ar trebui nimicită toată pleaba politică a României, avem nevoie de oameni competenți, care știu ceea ce fac și urmăresc doar interesul acestui popor, nu doar interesul propriu. E greu să găsim astfel de oameni, dar sincer vă spun, nici nu am încercat. Ne-am învățat cu răul și am tot zis că-i bine... dar până când oameni buni? Cât mai avem de îndurat nepăsarea și atrocitățile așa zișilor conducători? Dacă noi nu facem nimic, nu va face nimeni niciodată, suntem pe cont propriu!
 
 Autor: Răzvan Isac 21-02-2014

Dulce minune

 La poarta casei mele
 Aud tare strigând,
 Ieși pân' afar' Costele
 Să vezi pe drum trecând.
 
 Vecinul mă striga de zor
 Să ies să văd minunea,
 Să simt parfum îmbătător
 Ce-l lăsa-n urmă când pășea.
 
 În mare grabă ies afară
 Să văd ce se petrece,
 Pe la noi pe ulicioară
 Pare c-o Zâna trece.
 
 O văd și rămân surprins
 De unde oare a apărut?
 Ca-ntr-o capcană prins,
 În lanțuri de nedesfăcut.
 
 O întreb de prima dată,
 Cum trecea pe lângă mine:
 Unde mergi frumoasă fată,
 Singură, dulce minune?
 
 Care e numele tău?
 Spune-mi-l te rog și mie,
 Că și eu numele meu,
 Ți-l voi spune ție.
 
 Mă privește și zâmbind
 Îmi răspunde o dulce voce:
 Mă duc numai să mă plimb
 Prin astă lume atroce.
 
 Numele meu este...
 Nu ți-l spun, mai bine tac,
 Sunt în treacăt prin poveste,
 Sunt al ceasului tic-tac...
 
 Atunci nume i-am dat eu
 Și am numit-o Selena,
 Va fii în sufletul meu
 Iară soră-i va fi Luna.
 
 Am rămas înmărmurit
 Ce glas dulce avea,
 Ca o statuie, împietrit
 De felul cum pășea.
 
 Parcă nu-i ființă pământeană,
 Parcă e din altă lume,
 Ochii ei și-a ei sprânceană...
 Am uitat și de-al meu nume.

 Mă face să cred că-i venită
 De pe soare, sau din cer,
 Poate-i o stea rătăcită,
 Să rămână, atâta sper.
 
 Dar ea pleacă așa grăbită
 Trupul i se pierde-n zare,
 Rămâne-n urma ei topită,
 Inima-mi și un dor mare.
 
 Vecinul nici el nu mai are
 Glas să mai zică ceva,
 Privește lung în depărtare
 Și-mi spune: "Ce corp avea!"
 
 Apoi intră trist în casă,
 Eu rămân aici în drum,
 Fiindcă inima nu mă lasă
 Din ochi s-o pierd acum.
 
 O urmăresc cu privirea
 Trupu-i se face tot mai mic,
 În zare se pierde minunea
 Iar eu nu mai văd nimic.
 
 Poate într-o rază de soare
 Atunci ea s-a transformat,
 Dulcea minune ca o floare
 Ce în suflet mi-a intrat.
 
 O văd pe cer zi după zi,
 M-alintă raza ei,
 Mereu mă va încălzi,
 Va stralucii în ochii mei.
 
 O adiere de vânt
 Atât, o clipă am simțit,
 Minunea care pe pământ
 Inima mea a cucerit.
 
 Am crezut că va rămâne
 Într-al nostru sat frumos,
 Că o voi vedea și mâine,
 Pe ea și-al ei chip duios.
 
 Frumoasă  ca o bucurie,
 Înger coborât de sus,
 Nu a fost așa să fie,
 Cum a venit, așa s-a dus.
 
 Autor: Răzvan Isac 21-02-2014

Noapte întunecată, sfetnic

 Noapte întunecată, sfetnic
 Îmi ești, mi-ai fost întotdeauna,
 Tu mă faci să fiu puternic
 Atunci când vlagă n-am niciuna.
 
 Tu trimite-mi stele multe
 Să am cui să povestesc,
 Ele știu cum să m-asculte
 Când din suflet le vorbesc.
 
 Mai coboară și-a ta lună
 C-am și ei să-i spun ceva,
 Să-i cânt cu a viorii strună
 Cum și ea-mi cânta cândva.
 
 Noapte întunecată, sfetnic
 O să-mi fi de acum, mereu,
 Tu vei fi al meu pecetnic,
 Pergamentul voi fii eu.
 
 Autor: Răzvan Isac 20-02-2014

Răsună codrii toți a jale

 Răsună codrii toți a jale
 Tu deloc nu-mi ieși în cale,
 Răsună glasul meu de dor
 Am rămas simplu visător.
 
 Te ascunzi de ochii lumii,
 Printre nori lumina lunii,
 Îmi trimite a ei cântare,
 Alin dorului cel mare.
 
 Vântul duce glasul meu
 Mai departe tot mereu,
 Mă îndepărtez cu gândul
 Mâhnit că am fost credul.
 
 Mâhnirea-i doar o stare,
 Sufletul încet îmi moare,
 Purtat de vântul dorului
 Peste înaltul cerului.
 
 Tu rămâi la fel, ascunsă,
 Inima-mi de dor e stinsă,
 Voi pleca spre nemurire
 Și-ți voi fi doar amintire.
 
 Amintirea clipelor apuse
 Viselor în doi acum distruse,
 Simplu călător spre nicăieri
 Uit că am avut cândva un ieri.
 
 Autor: Răzvan Isac 20-02-2014

A noastre buze, trup și suflet

 Tu ești roua dimineții,
 Ești licoarea dulce a vieții,
 Ești parfum de primăvară,
 O frumoasă floare rară.
 
 Tu ești aer, cer, pământ
 În viața mea ce am mai sfânt,
 A inimii mele bătaie,
 Ai primăverii stropi de ploaie.
 
 Tu ești și vis, ești și reală
 Sărutul tău din somn mă scoală,
 A ta îmbrățișare caldă
 Sufletu-n fericire-mi scaldă.
 
 De-ai fii doar vis și eu aș fi,
 Și ca un vis ne-am contopi,
 A noastre buze, trup și suflet,
 Într-al iubirii dulce zâmbet.
 
 Autor: Răzvan Isac 20-02-2014

Simfonia florilor

 Au trecut troienele înalte
 Primăvara pare c-a sosit,
 Florile de sub zăpadă, multe
 Soarele să vadă au ieșit.
 
 Ghiocelul este prima floare,
 Simbol de început de primăvară,
 Simfonia florilor se aude-n zare
 La fel cum se auzea odinioară.
 
 Soarele încălzește firul ierbii
 Și mângâie frumosul ghiocel,
 Pe plaiuri se aud acum și cerbii
 Precum un cântec la violoncel.
 
 Primăvara toată-i o cântare,
 Armonia dulce a florilor,
 Soarele dansează peste zare,
 Aducând culoare zilelor.
 
 Autor: Răzvan Isac 19-02-2014

Ascult valul cum cântă

 Am luat un loc pe malul mării
 Să ascult valul cum cântă,
 Privind spre depărtarea zării
 Mi-e inima tot mai frântă.
 
 Fredonează-mi val refrenul
 Cântă-mi tu iubirea dusă,
 Te rog cântă acum tu imnul
 Iubirii de mult apusă.
 
 Ce e val, ca valul trece, 
 Noi ne pierdem făr' să vrem,
 Pustiit ne e și rece
 Timpul tot ce-l mai avem.
 
 Ochii goi, dar plini de ceață
 Să mai vadă nu mai vor,
 Iubirea ce-i umplea cu viață,
 Azi e de lacrimi izvor.
 
 Refren lui despre iubirea dusă,
 Valul cântă, ascult și plâng,
 Fericirea mea ascunsă,
 Vreau la piept acum să strâng.
 
 Autor: Răzvan Isac 18-02-2014

Te iubesc - cuvinte ce ne leagă

 Nu contează ce și cum sau cât,
 Important e că mă iubești și atât,
 Că-mi dăruiești soarele zi de zi,
 Că-mi ești alături indiferent ce-ar fi.
 
 Nu contează ce și cât sau cum,
 Mergem împreună pe același drum,
 Tu îmi ești grădină, floare de primăvară,
 A mea iubire ți-e sărut seară de seară.
 
 Nu contează cum și cât sau ce,
 Important e că de tine mult îmi place,
 Te iubesc - cuvinte ce ne leagă,
 Cusute-n fir de aur, peste a ta inimă dragă.
 
 Autor: Răzvan Isac 18-02-2014

Așa te văd femeie

  Așa te văd femeie,
 Gingașă precum o floare a primăverii
 Sub razele de soare ce te mângâie,
 Precum un luceafăr la lăsarea serii,
 Ca stelele precum o făclie.
 
 Așa te văd femeie,
 Ca o lumină în bezna nopții târzii,
 Tu ești anotimpul ce roade ne dă,
 Pansament al sufletelor noastre pustii,
 Pe-al iubirii piedestal chipul tău stă.
 
 Așa te văd femeie,
 Cum n-am mai văzut pe alta nicicând,
 Viață ești tu, viață dăruiești,
 Înger, chip de om cald și blând,
 Venită din Ceruri, Sfântă tu ești.
 
 Autor: Răzvan Isac 18-02-2014

Rugăciune către Duhul Sfânt

 Îngenuncheat, privind către icoană
 Cerându-mi mântuirea de păcate...
 
 Ajutane-ne pre noi cei păcătoși
 Și dă-ne nouă puterea necesară,
 Să nu mai fim cu toții așa sfătoși,
 Dă-ne a Ta lumină Doamne iară.
 
 Judecăm, fără s-avem vreun drept,
 Doar  a Ta judecată este dreaptă,
 Mă rog Doamne la Tine și aștept
 Spre a Ta împărăție să mai urc o treaptă.
 
 Iartă-ne pre noi cei păcătoși, ai milă
 Și noi la rândul nostru vom ierta,
 Primește rugăciunea mea umilă, 
 Doamne, primește-ne pre noi la dreapta Ta.
 
 Autor: Răzvan Isac 16-02-2014

S-au pierdut și clipele uitării

 Sunt greșeli ce facem făr' să știm
 Și seama când ne dăm este târziu,
 Renunțăm la ceea ce iubim
 Ș-apoi ne afundăm într-un pustiu.
 
 Inima ni goală, sufletul și el tot gol
 Rătăcind prin lumea celor duși,
 Împotmoliți suntem parcă-n nămol
 Răstigniți, pe crucea dorului tot puși.
 
 Și ne trec zilele amare, zile fără rost
 Gândindu-ne la ce-am pierdut cândva,
 Acum este târziu, ce-a fost a fost
 S-au pierdut și clipele uitării, undeva.
 
 Autor: Răzvan Isac 16-02-2014

Iubito...

 Iubito azi valsăm doar tu și eu,
 În seara cea romantică, doar noi,
 Cuprins de-al tău parfum, mereu,
 Fac parte din suita valsului în doi.
 
 Iubito, prinde-mă de mână
 Și lasă-ți capul ușor către spate,
 La lumina lumânării împreună
 Dansăm cuprinși de atâtea mii de șoapte.
 
 Iubito, lasă-te purtată de plăcerea
 Serii minunate ce-o avem,
 Lasă-te cuprinsă de tăcerea
 Sufletelor noastre în tandem.
 
 Și de va trece seara prea curând
 Să nu te întristezi iubita mea,
 Căci vom petrece viața tot valsând
 Necontenit... vals ne e dragostea.
 
 Autor: Răzvan Isac 15-02-2014

Sărutul nopții

 Sărutul nopții pe-a ta frunte
 Să-l simți, că e trimis de mine,
 Doar el este a noastră punte,
 Dintre noi, dor și suspine.
 
 Sărutul nopții învăluit de vise
 Să-l simți iubire peste trupul tău,
 Au fost cândva doar fericiri promise
 Azi doar amar și-n suflet numai rău.
 
 Sărutul nopții acum atât de vag
 Se pierde între speranțe și confuzii,
 De timp cât pot eu să mai trag?
 Inima să-mi scot dintre iluzii.
 
 Sărutul nopții veghează peste noi
 Lăsând trecutu' amar ca să ne cânte,
 Că este soare, vânt sau poate ploi
 Să simți sărutul nopții pe-a ta frunte.
 
 Autor: Răzvan Isac 15-02-2014

Avere-mi sunt cuvintele

 Avere-mi sunt cuvintele, scrise pe hârtie
 Toate sunt din suflet, puse-n poezie,
 Nu înseamnă mult, dar pentru mine tot,
 Avere-mi sunt cuvintele, ce din suflet scot.
 
 Avere mi-e condeiul, ce așterne rând cu rând
 Pe foi mototolite, frânturi din al meu gând,
 Nu înseamnă mult, dar pentru mine tot
 Să iubesc, să scriu, cu sufletul atâta pot.
 
 Și de voi pierde rima, voi scrie în vers alb,
 Chiar și pe petale de trandafir rozalb,
 A mele sentimente le exprim cum pot,
 Nu înseamnă mult, dar pentru mine tot.
 
 Autor: Răzvan Isac 12-02-2014

Îți spun întâiul: Te iubesc!

  Azi, îți spun întâiul: Te iubesc!
 Pentru că simt, și asta îmi doresc,
 Și-am să-l trimit pe razele de soare
 Spre al tău suflet și-a ta inimă mare.
 
 Să lăsăm să ne cuprindă vraja
 Cum de valuri este cuprinsă plaja,
 Să ne lăsăm purtați de sentimente,
 S-atingem apogeul frumoaselor momente.
 
 Momente de iubire, ce vom petrece-n doi,
 Magia unui vis care se cheamă: "Noi".
 Am spart orice îndoială, azi numai iubirea
 Ne va călăuzi s-atingem nemurirea.
 
 Povestea ne-a fost scrisă de către destin
 Pe pagini de iubire, împreună să fim,
 Destinul s-a împlinit, și inimile noastre
 S-au transformat în stele, două frumoase astre.
 
 Autor: Răzvan Isac 12-02-2014

Ziua Îndrăgostiților

 14 Februarie, Ziua Îndrăgostiților.
 O zi în care dragostea plutește în aer,
 Îngerul Cupidon coboară pe pământ,
 Iar cu săgețile lui fermecate
 Împarte iubire fiecăruia dintre noi.
 14 Februarie, o zi în care dorințele
 Pot deveni realitate, iar inimile singure
 Își pot găsi jumătatea la care au visat.
 Dorința mea a fost aceeași  an după an,
 Să-mi găsesc jumătatea 
 Care să împartă cu mine și bune și rele,
 Să-mi fie alături la bine și la rău,
 S-o înțeleg, să mă înțeleagă,
 Să fim cele două jumătăți
 Ce formează întregul, fericirea.
 Ziua Îndrăgostiților, a venit mai devreme,
 Dorința mea s-a împlinit în clipa
 În care te-am întâlnit pe tine.
 Sunt sigur că întâlnirea noastră a fost
 Binecuvântată de Cupidon, Îngerul Iubirii,
 Iar din acel moment a început,
 Povestea noastră de dragoste.
 
 Autor: Răzvan Isac 11-02-2014

Surâs de primăvară

 Mi-ai adus în dar 
 Surâs de primăvară,
 În al dragostei calendar
 Mi-ai scris iubirea iară.
 
 Soarele străluce pentru noi
 Și razele-i asupra noastră cad,
 Dând la o parte nori ce aduc ploi,
 Soarele ne este camarad.
 
 Pe-al vieții simplu drum pășim,
 Privind mereu spre alte orizonturi,
 Uitând trecutul, prezentul să-l trăim,
 Fiindu-ne mereu dragostea alături.
 
 Și reinventăm alte cuvinte
 Ce vor da alt sens iubirii noastre,
 Vom privi mereu tot înainte,
 Vom pluti pe aripi de vise măiastre.
 
 Autor: Răzvan Isac 10-02-2014

A noastre inimi să bată în tandem

 Pentru caietul cu amintiri
 Astăzi scriu câteva rânduri,
 Să bucure-a tale priviri,
 Și-a tale frumoase gânduri.
 
 Mă dezmiardă vocea ta
 Și al tău dulce surâs,
 Până-n stele aș pleca,
 Dincolo de orice vis.
 
 S-ating paru'-ți abanos,
 Să sărut a tale buze,
 Să privesc chipul frumos
 Al  celei care-mi este muză.
 
 În brațe te-aș lua suflet frumos, 
 A noastre inimi să bată în tandem, 
Ți-aș șopti mii de cuvinte, cald, duios
 În rimă așezate, într-un poem.
 
 Autor: Răzvan Isac 08-02-2014

Printre ai toamnei picuri reci

 Printre ai toamnei picuri reci
 Se strecoară a mea inimă,
 Tu pe lângă mine treci,
 Parcă ai fii o anonimă.
 
 S-au prefăcut picurii-n gheață
 Și-a mea inimă a înghețat,
 N-ai vrut să mă privești în față,
 Mai departe ai plecat.
 
 A început vântul să bată
 Să-mi ia sufletul cu el,
 Să-l ducă-n lumea îndepărtată
 Unde nu va fi la fel.
 
 Tu n-o să fi lângă mine,
 Nici eu n-am să te cunosc,
 Vom fi doi straini... prea bine!
 Oricum n-are nici-un rost.
 
 Doi străini am fost mereu
 Și iubirea a fost străină,
 Dar mă întreb, sufletul meu,
 Oare poartă el vreo vină?
 
 S-a îndrăgostit neștiind durerea
 Ce avea să-i fie pregătită,
 I-a fost sleită și puterea
 De-a mai visa altă iubită.
 
 Dar roata vieții e rotundă
 Și calcă toate spițele,
 Ceea ce astăzi mă afundă
 Mâine-mi înalță visele.
 
 Autor: Răzvan Isac 08-02-2014

Te-am pierdut iubire-n asfințit

 Mi-ai fost cândva iubire, răsărit
 Ai fost al meu soare, strălucire,
 Eu te iubeam, oare tu m-ai iubit?
 Atât de singur, azi, privesc spre asfințit.
 
 Și-mi vin în minte atâtea întrebări
 La care eu răspuns nu le găsesc,
 Mă întreabă inima de atâtea mii de ori,
 Oare de ce încă te mai iubesc?
 
 Ce să-i răspund eu inimii acum
 Când te-am pierdut iubire-n asfințit,
 Speranțele s-au prefăcut în scrum
 Căci am iubit, dar nu am fost iubit!
 
 Ce-mi mai rămâne mie de făcut?
 Să merg mai departe tot stingher,
 Cu sufletul pustiu și eu tăcut,
 Prins în al timpului întunecat ungher.
 
 Autor: Răzvan Isac 07-02-2014

Călător pe vise de cristal

 Sunt călător pe vise de cristal
 Și rătăcesc din noapte-n noapte,
 Aș vrea să fiu precum al mării val
 Când se lovește de țărmurile toate.
 
 Și vreau să mă izbesc de acele stânci
 Când mă îndrept ca valul, către țărmul meu,
 Să mă scufund apoi în apele adânci
 Ce s-au format din lacrimi, care au curs mereu.
 
 Sunt călător peste vahduh și stele
 Prin atâtea stări de spirit am trecut,
 Prin universul vast al gândurilor mele
 Se mai aștern și acum amintiri de demult.
 
 Aș vrea ca tot trecutul, să-l arunc spre soare
 Să se facă scrum, atunci când îl atinge,
 Să mi se șteargă tot, din suflet dorul care
 Nu m-a lăsat deloc, focul să-mi pot stinge.
 
 Autor: Răzvan Isac 06-02-2014

Învăluită în mister

 Precum o noapte ești,
 Învăluită în mister,
 Ai venit să mă iubești,
 Precum Arhanghelul din cer.
 
 Liniștit am plecat seara
 Să mă pun în pat să dorm,
 Când în noapte inimioara
 M-a trezit din somn.
 
 Atunci din visul ce-am avut,
 Parcă din praf de stele,
 Lângă mine ai apărut,
 În brațele mele.
 
 Și-n noaptea plină de mister
 Nici somn n-am mai avut,
 Am vrut doar ție să-ți ofer
 Cu drag al meu sărut.
 
 Tu l-ai primit cu atâta patos,
 Semn că-l așteptai de mult,
 Parca-i fii din muntele Athos,
 Sfântă din Muntele Sfânt.
 
 Autor: Răzvan Isac 05-02-2014

Au fost doar vise spulberate

 De azi pe drumuri separate
 Fiecare vom pleca,
 Au fost doar vise spulberate
 În care credeam cândva.
 
 Absența ta îmi spune multe
 Și tăcerea ta-mi vorbește,
 Al tău suflet să m-asculte
 De astăzi nu mai dorește.
 
 Am înțeles, nu din cuvinte,
 Ci din gesturile tale,
 C-al tău suflet nu mai simte,
 Nu vrea să-mi mai iese-n cale.
 
 Se ascunde, tu te ascunzi
 Printre vise sfărâmate,
 De-ai mei ochi așa flămânzi
 După clipele uitate.
 
 Să te aștept am obosit, 
 Vreau liniștea să-mi găsesc,
 Prin suflet eu ți-am poposit,
 Azi plec căci nu mă regăsesc.
 
 Mă simt străin în corpul meu,
 Străin sunt de iubire,
 Aș vrea de acum să fiu și eu,
 Mai mult decât o amintire.
 
 Autor: Răzvan Isac 05-02-2014

Întreb pământul de-ai tăi pași

 Întreb pământul de-ai tăi pași,
 Pe unde mergi, pe unde-i lași?
 Căci am plecat pe același drum,
 Dar pașii tăi parc-au fost fum.
 
 S-au pierdut în urma ta iubire
 Și eu tot caut sub frunze, o amintire,
 Pierdută în ziua când ai ales să pleci,
 Azi pașii tăi sunt urme-n suflet, reci.
 
 Pașii tăi îi simt, în sufletu-mi pășesc,
 Vreau să-ți vorbesc, vorbele-mi stâlcesc,
 Nu mai am control, asupra ființei mele
 Și pașii tăi îi pierd, noaptea printre stele.
 
 Întreb pământul de a văzut vreo urmă
 Dar tot în jur e acoperit de brumă.
 Te-am simțit aproape, apoi ai dispărut
 Și pașii tăi iubire, în neant s-au pierdut.
 
 La fel a mea speranță de a te revedea,
 În noaptea atât rece, s-a pierdut și ea.
 Am încetat de acum, prin amintiri să caut,
 Cu a mea inimă voi fii mai precaut...
 
 Autor: Răzvan Isac 04-02-2014

Am să fiu vânt, floare de tei

 Aș vrea să trăim împreună
 Un basm sau o poveste,
 Eu Făt-Frumos iar tu o Zână,
 Iubirea frumoasă este.
 
 Te-aș săruta neîncetat
 La pieptul meu te-aș strânge,
 Cu tine aș face și păcat,
 Chiar de-n iad aș ajunge.
 
 Cum trece timpul peste noi
 Nici seama nu ne dăm,
 Atunci când privim înapoi,
 E prea tarziu... plecăm!
 
 Va veni o vreme când
 Eu nu o să mai fiu,
 Sufletul mi-e trist, plăpând
 Și plâng într-un târziu.
 
 În urma mea eu am să las
 Tot ce iubesc mai mult,
 Îngerul meu și al ei glas
 Ce-mi place să-l ascult.
 
 Și voi veghea asupra ei
 De prin văzduh, departe,
 Am să fiu vânt, floare de tei,
 Nimic nu ne desparte.
 
 Aș vrea să dăinui peste veci
 În ale tale simțuri, toate.
 Aș vrea din când în când să treci
 Pe la mormântu-mi, poate.
 
 Autor: Răzvan Isac 03-02-2014

Un suflet pătimaș

 La poarta fabricii de pâine
 Vine schincind un biet câine,
 E slab, i se văd coastele,
 Foame-i numără zilele.
 
 În ochi i se citește teama
 Mai apoi îmi dau eu seama,
 Vrea și el un colț de pâine
 De foame să-i țină până mâine.
 
 I-aduc o pâine, îi dau, mănâncă
 Apoi cu o privire adâncă,
 Pleacă și-n urma lui privește
 Dând din codiță, îmi mulțumește.
 
  Autor: Răzvan Isac 03-02-2014

Mă voi ascunde-n vis, departe

 Când cerul tot o să dispară,
 Când luna va pleca din noapte,
 Atunci și eu te voi uita,
 Mă voi ascunde-n vis, departe.
 
 Când soarele va îngheța
 Și stelele și ele, toate,
 Atunci nici tu nu vei mai fi,
 Din a mea inimă o parte.
 
 Când peste lume va fi beznă,
 Când zorii zilei vor pierii,
 Atunci voi înceta și eu
 Sufletul tău a-l mai iubi.
 
 Autor: Răzvan Isac 02-02-2014

Cresc flori din lacrima ta

 Prin parc mergem să ne plimbăm,
 Pe cerul albastru noi ne uităm,
 Nu vedem nimic, nici măcar un nor,
 Văd sufletul tău ce poartă un dor.
 
 Privesc înspre tine, tu te prefaci 
 Că ești fericită, dar de ce taci?
 Privesc în ochii tăi adânc,
 Nici ei nu scot nici-un cuvânt.
 
 Merg mai departe, tac și eu
 Privindu-te în ochi mereu,
 Văd cum o lacrimă îți curge
 Pân' la bărbie îți ajunge.
 
 Și apoi cade pe pământ
 Ca frunza purtată-n vânt,
 Și-n locul unde cade ea
 Cresc flori din lacrima ta.
 
 Lacrima-ți ștergi cu o batistă
 Nu știu ce ai, de ce ești tristă,
 Ce este în sufletul tău,
 De ce plângi și oftezi mereu?
 
 Te-am întrebat, nu mi-ai răspuns
 Din suflet durerea ți-ai ascuns,
 Dar lacrima ta-i ca o carte deschisă,
 Ți-am citit durerea ce-n suflet ți-e scrisă.
 
 Plângi și oftează, descărcă-ți amarul
 Alungă durerea și uită calvarul,
 Uită de cel ce l-a provocat
 Și mergi mai departe suflet minunat.
 
 Autor: Răzvan Isac 02-02-2014

Să-mi dai a tale șoapte

 Am chemat norii ce duc ploaia
 Să-mi stingă în piept văpaia,
 Tu să-mi dai a tale șoapte,
 Te-am chemat în miez de noapte.
 
 Să-mi dai mângâierea ta sublimă
 Atunci când noaptea e senină,
 Și-al tău dulce sărut tu să îmi dai,
 La piept cum eu te am, tu să mă ai.
 
 Să fim asemănați cu stele ce nu pier
 Tu să îmi dai iubire, iubire să-ți ofer,
 Și al meu suflet cald, în palma ta să pun
 Cât îmi ești de dragă, în șoaptă să îți spun.
 
 Autor: Răzvan Isac 01-02-2014

Oare cine să mă iubească?

 Altă stare sufletească
 Într-o altă zi din an,
 Oare cine să mă iubească?
 Dacă eu pe nimeni n-am.
 
 Mă iubește apa mării,
 Îmi scaldă picioarele,
 Și cu depărtarea zării
 Unde asfinte soarele.
 
 Mă iubesc pădurile
 Și a lor ramuri veștejite,
 Poate chiar și nopțile
 Cu a lor stele facliite.
 
 Sunt o umbră-n întuneric,
 Oare cine să mă iubească?
 Suflet visător, feeric
 Într-o lume nefirească.
 
 Autor: Răzvan Isac 01-02-2014