Dulce minune

 La poarta casei mele
 Aud tare strigând,
 Ieși pân' afar' Costele
 Să vezi pe drum trecând.
 
 Vecinul mă striga de zor
 Să ies să văd minunea,
 Să simt parfum îmbătător
 Ce-l lăsa-n urmă când pășea.
 
 În mare grabă ies afară
 Să văd ce se petrece,
 Pe la noi pe ulicioară
 Pare c-o Zâna trece.
 
 O văd și rămân surprins
 De unde oare a apărut?
 Ca-ntr-o capcană prins,
 În lanțuri de nedesfăcut.
 
 O întreb de prima dată,
 Cum trecea pe lângă mine:
 Unde mergi frumoasă fată,
 Singură, dulce minune?
 
 Care e numele tău?
 Spune-mi-l te rog și mie,
 Că și eu numele meu,
 Ți-l voi spune ție.
 
 Mă privește și zâmbind
 Îmi răspunde o dulce voce:
 Mă duc numai să mă plimb
 Prin astă lume atroce.
 
 Numele meu este...
 Nu ți-l spun, mai bine tac,
 Sunt în treacăt prin poveste,
 Sunt al ceasului tic-tac...
 
 Atunci nume i-am dat eu
 Și am numit-o Selena,
 Va fii în sufletul meu
 Iară soră-i va fi Luna.
 
 Am rămas înmărmurit
 Ce glas dulce avea,
 Ca o statuie, împietrit
 De felul cum pășea.
 
 Parcă nu-i ființă pământeană,
 Parcă e din altă lume,
 Ochii ei și-a ei sprânceană...
 Am uitat și de-al meu nume.

 Mă face să cred că-i venită
 De pe soare, sau din cer,
 Poate-i o stea rătăcită,
 Să rămână, atâta sper.
 
 Dar ea pleacă așa grăbită
 Trupul i se pierde-n zare,
 Rămâne-n urma ei topită,
 Inima-mi și un dor mare.
 
 Vecinul nici el nu mai are
 Glas să mai zică ceva,
 Privește lung în depărtare
 Și-mi spune: "Ce corp avea!"
 
 Apoi intră trist în casă,
 Eu rămân aici în drum,
 Fiindcă inima nu mă lasă
 Din ochi s-o pierd acum.
 
 O urmăresc cu privirea
 Trupu-i se face tot mai mic,
 În zare se pierde minunea
 Iar eu nu mai văd nimic.
 
 Poate într-o rază de soare
 Atunci ea s-a transformat,
 Dulcea minune ca o floare
 Ce în suflet mi-a intrat.
 
 O văd pe cer zi după zi,
 M-alintă raza ei,
 Mereu mă va încălzi,
 Va stralucii în ochii mei.
 
 O adiere de vânt
 Atât, o clipă am simțit,
 Minunea care pe pământ
 Inima mea a cucerit.
 
 Am crezut că va rămâne
 Într-al nostru sat frumos,
 Că o voi vedea și mâine,
 Pe ea și-al ei chip duios.
 
 Frumoasă  ca o bucurie,
 Înger coborât de sus,
 Nu a fost așa să fie,
 Cum a venit, așa s-a dus.
 
 Autor: Răzvan Isac 21-02-2014