Pe înserate

 Pe înserate, se fac clipele cioburi,
 Se ascund visele-n scorburi,
 Noi dispărem, de parcă nici n-am fost.
 Pe înserate, luna-n luciul apei se reflectă,
 Noi parcă am fii ateii dintr-o sectă,
 Nu credem în nimic, nu are rost.
 
 Se zbat gândiri o mie, pe-nserate,
 Am fost cândva aproape, azi departe,
 Doi străini într-un necunoscut.
 Vreau să întorc timpul la clipele nesparte,
 La visele ce odată erau ca dintr-o carte,
 La dragostea ce odată am avut!
 
 Aș vrea să știu, ce inima-mi nu știe,
 Cine am fost? Ne-am tranformat în glie?
 Am dispărut, sau suntem încă NOI?
 Aș vrea să știu, de este cu putință
 Cine ne-a dat asemenea sentință?
 Cine ne-a blestemat să nu fim amândoi?
 
 Atâtea întrebări, fără s-avem răspunsuri,
 Atâta timp departe, făr' să te am alături,
 Cât o să-mi reziste sufletul?
 Pe înserate, luna, știe a mea durere
 Îmi citește-n suflet a mea vrere,
 Dar nu-mi poate opri, de pe chip plânsetul.
 
 Autor: Răzvan Isac 22-02-2014