Horoscop zilnic

marți, 26 noiembrie 2013

Ajută-ne Doamne!

 Nu sunt perfect, nimeni nu este, 
 Nu sunt nici frumos, nici foarte deștept, 
 Nu sunt un model de urmat  
 Sau mai știu eu ce savant al secolului XXI. 
 Sunt EU, și pentru mine e mai mult decât suficient!
 Sunt înconjurat de oameni frumoși, 
 Cu suflete curate și care știu ce înseamnă iubirea și cum s-o dăruiască.  
 Iubirea e darul cel mai de preț lăsat de Dumnezeu 
 Nouă, oamenilor de bună credință, pentru ca și noi 
 La rândul nostru să o dăm mai departe semenilor noștrii. 
  
 Perfecțiunea nu există în această lume 
 Care este condusă de niște oameni ce 
 Nu fac altceva decât să se gândească la statutul lor, 
 La bunăstarea lor și pentru care lăcomia 
 Și interesele proprii primează...
  
 În lume se poartă războaie provocate de  
 Așa ziși conducători de țări civilizate, 
 Care în nebunia lor, sperau și încă mai speră să cucerească lumea. 
 Războaie care au pornit de la nimic, 
 Dar care au dus la catastrofe în rândul umanității, 
 Pierderi masive de vieți omenești și bunuri materiale. 
 În astfel de momente trebuie să ne îndreptăm privirea către Dumnezeu, 
 Să ne unim în rugăciune, în speranța că toate aceste catastrofe 
 Se vor încheia și toți aceia care le-au provocat,  
 Să fie trimiși acolo unde le este locul. 
  
 Autor: Răzvan Isac 26-11-2013

duminică, 24 noiembrie 2013

Te-ai ridicat spre ceruri 'nalte

Îmi tremură condeiu'-n mână, 
Îmi tremură barba de plâns, 
Când scriu acest poem sub lună, 
De tristețea ce s-a strâns...

..............................................

Am așteptat primul moment
Când în brațe am să te țin,
Azi nu mai pot să fiu clement
Nici din tristețe să-mi revin!

Te-ai ridicat spre ceruri 'nalte
La noi n-ai poposit mult timp,
Lăsând în urmă goluri multe
La pieptu-mi să nu te mai simt.

Și plâng, îmi vărs amarul tot
Mi-e sufletul secat de dor,
Să te întorc aș vrea să pot
Doar de ar fi așa ușor.

Din ființa mea s-a rupt o parte
În clipa când tu ai plecat,
Dar nu-i nimic ce ne desparte
Locul în suflet ți-am păstrat.

Vei dăinui mereu, tu înger
Peste a noastre inimi frânte,
Ne vom ruga privind spre cer
Glasu-ți în vis ca să ne cânte.

Autor: Răzvan Isac 24-11-2013

Povestea unui pescăruș

 A fost cândva un pescăruș 
 Spera să poată atinge cerul, 
 Adeseori cam sfădăuș 
 Cu cei ce mereu își lua zborul. 
  
 Cei pe care îi credea 
 Prieteni pentru totdeauna, 
 Au plecat ghidați de-o stea 
 Rămânând el și-n noapte luna. 
  
 Într-o zi de dimineață 
 S-a trezit atât de singur, 
 Fără un strop de speranță 
 Într-un loc pustiu, nesigur. 
  
 Atunci soartă-i s-a schimbat 
 Simțea că viața-i se termină, 
 Zbura adesea neîncetat 
 Că era noapte, zi lumină. 
  
 Era mereu plăpând în zbor 
 Căci alții nu-l doreau în grup, 
 Tot singur nu-i era ușor 
 Simțea c-aripile-i se rup. 
  
 Și rătăcea spre zări înalte 
 Zburând parcă spre nicăieri, 
 Gândurile-i erau deșarte, 
 Suflet lipsit de mângâieri. 
  
 A fost odată cineva 
 Azi doar un pescăruș stingher, 
 Credea că zarea-i lumea sa 
 Vroia s-atingă un colț de cer. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-11-2013 

vineri, 22 noiembrie 2013

Tu păstrează-mi amintire, eu la fel te voi iubi

 Aș putea să mor chiar mâine 
 Să n-apuc a te vedea, 
 Chiar și așa eu te voi ține 
 Adânc în inima mea. 
  
 Și-am să mor având în minte 
 Al tău glas și chip de înger, 
 Tot am să-ți mai scriu cuvinte 
 De iubire și din cer. 
  
 Am să-ți trimit mângâierea-mi 
 Când afară-i cer senin, 
 Tot am să-ți declar iubirea-mi 
 În vis când la piept te țin. 
  
 Și-am să te veghez iubire 
 Zi sau noapte, ce ar fi, 
 Tu păstrează-mi amintire, 
 Eu la fel te voi iubi. 
  
 Autor: Răzvan Isac 22-11-2013 

miercuri, 20 noiembrie 2013

Pe acorduri de vioară

 Sub lumina lunii pline, pe acorduri de vioară 
 Îți declar a mea iubire, mai intens ca prima oară, 
 Se aud greierii cum cântă, ascunși printre firul ierbii 
 Sunetul fin al viorii, l-aud în pădure cerbii. 
  
 Am venit c-o serenadă, la fereastra ta s-o cânt 
 Tu ești pentru mine tot, soare, lună, cer, pământ, 
 Am venit ca fermecat, de parfumul tău cel fin 
 Dragoste, oriunde ai fii, mereu la tine am să vin. 
  
 Pe acorduri de vioară, pașii spre tine mă-ndrumă 
 Într-o zi de toamnă rece, peste iarba cea cu brumă, 
 Și-am să vin fiind însoțit, de-a mea dragoste eternă 
 Pentru tine e iubire, sinceră, caldă și fermă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 20-11-2013 

marți, 19 noiembrie 2013

Suflet de înger

 Atât de firavă și blândă îmi ești 
 Ai suflet de înger, cu el dăruiești, 
 A ta bunătate și zâmbet curat 
 Din lumea de sus iubirea ai luat. 
  
 Ești suflet venit din Raiul Ceresc 
 Cu zâmbetul cald, chipul îngeresc, 
 Împarți tu iubirea celor ce nu au 
 Suflet de înger, în schimb ei ce-ți dau? 
  
 Ești dulce ca mierea ce albinele o fac, 
 Ești pentru suflete singurul leac, 
 A noastră minune, suflet de înger 
 Pe curcubeu ai coborât tu din cer. 

........................................................................
  
 Ce invidie îți poartă toate astrele cerești 
 Charisma ta și a ta zâmbire... mai ca ele strălucești, 
 E invidios și cerul și toți îngerii ce-i are 
 Pe a ta bunătate blândă, pe sufletul de înger mare. 
  
 Autor: Răzvan Isac 19-11-2013 

luni, 18 noiembrie 2013

Mi-e atât de dor iubire!

 Mi-e atât de dor iubire să te simt aproape 
 Să-ți simt mângâierea, să aud șoaptele dulci de iubire. 
 Mi-e atât de dor să-ți spun iubire, din suflet te iubesc! 
 Privesc spre cer în noaptea cea târzie, sperând că poate, 
 Dintre stele apare chipul tău... dar cerul nu se vede, 
 E acoperit de norii de ploaie ce plâng suferința mea, 
 Plâng dorul meu... și eu am plâns, dar lacrimile mele au secat. 
 Pe calendarul din perete privesc zilele ce trec,  
 Trec tot mai greu, pare că timpul s-a oprit, noi mergem mai departe. 
 Iubirea noastră e mare, nici timpul, nici un altfel de obstacol  
 Nu va ține în loc sentimentele ce ne leagă, sunt atât de puternice, 
 Încât au puterea să spargă orice barieră, orice gând negativ 
 Care ar putea să umbrească sufletele noastre. 
 Având speranță, încredere și optimism, vom înainta trecând peste orice,  
 Singura noastră armă împotriva timpului este iubirea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 18-11-2013 

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

M-am înălțat să ating cerul

 Am desenat pe cer, chipul tău de zână 
 Atunci când îmi este dor, mă-nalț să fim împreună, 
 Mă transform în vântul care, zboară lin spre orizont,  
 Să îți dau o sărutare, de nimic să nu țin cont. 
  
 Te alint cu a mea suflare, șoptindu-ți tandru te iubesc 
 Zâna mea, frumoasă floare, în toate te regăsesc, 
 M-am înălțat să ating cerul, neștiind că eu deja 
 L-am atins când tu iubire, ai ieșit în calea mea. 
  
 Am simțit ce-i paradisul, când în ochi tu m-ai privit 
 Într-o clipă mi-am dat seama, ce rău m-am îndrăgostit, 
 Ai suflat peste scânteia, ce inc-o aveam în suflet 
 Mi-ai aprins din nou speranța, m-ai oprit din al meu plânset. 
  
 Azi pot doar să-ți mulțumesc, că exiști, că ești a mea 
 Și-ți promit iubire dragă, că-ți dau toată dragostea, 
 Și-am să mă înalț cât o pot, ca să te am lângă mine 
 Am să fiu vânt, am să fiu nor, să te alint cum știu mai bine. 
  
 Autor: Răzvan Isac 16-11-2013 

vineri, 15 noiembrie 2013

Citat

 Nu pierdeți vremea cu certuri inutile,  
 iubiți-vă, căci prin iubire  
 se pot muta munții din loc,  
 se pot traversa mări fără a avea nevoie de o barcă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-11-2013

joi, 14 noiembrie 2013

Ne știm de atâta vreme

 Ne știm de atâta vreme 
 Ne-ai fost, ne ești amic, 
 Nicicând nu ne vom teme 
 De nimeni și nimic. 
  
 Suntem noi trei zale  
 În lanțul prieteniei, 
 Nimic nu ne stă-n cale 
 Știm legea omeniei. 
  
 Îți dorim din suflet 
 Viață cât mai lungă, 
 Pe chip mereu un zâmbet 
 Ce relele alungă. 
  
 Să ne trăiești cu drag 
 Să fii mereu la fel, 
 Să ne aștepți în prag 
 Zâmbind și nu altfel. 
  
 Căci prietenia noastră 
 Va dăinui pe veci, 
 Precum pe zarea albastră 
 Astrele cerești. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-11-2013 

Te-am găsit pe cer, o stea

 Vom fi noi doi, ne vom iubi 
 Pan' soarele se va sfârși, 
 Iubirea noastră-i univers 
 Dintr-un trecut pustiu și șters. 
  
 Iubirea noastră-i stele, lună 
 Ce ne-au adus împreună, 
 Și va dispărea doar când 
 Pe cer vor fi nori de pământ. 
  
 Iubirea noastră-i așa mare 
 Ce-a răsărit ca și o floare, 
 Dintr-un pământ arid, pustiu 
 În sufletul meu secățiu. 
  
 În viață mi-ai făcut lumină 
 Când bezna sufletu-mi seca, 
 Eram cuprins de atâta vină 
 Căci nu aflam ce-i dragostea. 
  
 Tu ai știut ce patimi am 
 Tristețea mea din suflet, 
 Pe tine de nu te întâlneam 
 Azi nu aveam nici zâmbet. 
  
 Mi-ai dat speranță și sclipire 
 Când ai intrat în viața mea, 
 Mi-ai dat liniște și iubire 
 Când te-am găsit pe cer, o stea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-11-2013 

miercuri, 13 noiembrie 2013

Citat

 Renunță la obiceiurile rele din viața ta, nu fac altceva decât să îți schimbe traiectoria pe un drum greșit, care de cele mai multe ori se termină cu o fundătură!

 Autor: Răzvan Isac 13-11-2013

marți, 12 noiembrie 2013

Renaștem împreună!

 Vreau să îți spun că nu mai este timp, 
 Acum e momentul potrivit 
 Pentru a păstra în cufărul amintirilor 
 Momentele de suferință și tristețe. 
  
 Vreau să renasc lângă tine, 
 Vreau ca tu să renaști lângă mine, 
 Vreau să mă strângi la pieptul tău 
 Și nicicând să nu-mi mai dai drumul. 
  
 Vreau să ajungem până la cer 
 Să vadă Dumnezeu cât de mult ne iubim, 
 Îngerii să fie martorii noștrii, 
 O dragoste ca a noastră nu a mai existat. 
  
 Să renaștem împreună, să ne iubim 
 Pasiunea noastră nicicând să nu dispară, 
 Buzele noastre să se unească 
 Într-un răsărit minunat și etern. 
  
 Renaștem, rămânem împreună pentru totdeauna 
 Viața să ne fie plină de dragoste și fericire, 
 Să fim suflete binecuvântate de iubirea unică, 
 Noi să fim unici prin sentimentele ce ne leagă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 12-11-2013 

duminică, 10 noiembrie 2013

Stați ca junghiul pus la coastă

 Adesea stau și mă întreb: 
 De ce e lumea așa de rea? 
 Că e proastă tind să cred, 
 Sau retardă în pana mea. 
  
 Se bagă în alte vieți 
 Că o căpușă sub piele, 
 Retarzilor, ce dracu vreți 
 Să vă dau zilele mele? 
  
 Vedeți-vă de viața voastră 
 C-a mea știu cum s-o trăiesc, 
 Stați ca junghiul pus la coastă 
 Sunteți penali... și va urăsc!
  
 Vreți să vă băgați în vorbă, 
 Vreți și voi atenție?... 
 Sunteți ca și-o muscă-n ciorbă 
 Sau ca-ntr-o buda, o chestie. 
  
 Încercați, dar e-n zadar 
 Nu veți urca nicicând mai sus, 
 Nivelul meu e unic, asadar... 
 Rămâneți în mocirla în care v-ați adus! 
  
 Autor: Răzvan Isac 10-11-2013 

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Aș da albumul meu de vise

 Aș da albumul meu de vise 
 Ce l-am ținut bine ascuns, 
 Cu povești ce n-au fost scrise 
 Dar ce sufletul mi-au stins. 
  
 L-aș da spre uitare tot 
 L-aș lăsa să piară, 
 Sunt visele-mi ce nu mai pot 
 Să țin în sufletu-mi să doară. 
  
 Azi nevoie nu mai am 
 De-al meu trecut hain, 
 Căci am găsit ce nu aveam  
 Într-un suflet blând, străin. 
  
 Străin mi-a fost la început 
 Acum mi-e jumătate, 
 M-a făcut încet să uit 
 De-al meu trecut, de toate. 
  
 Acum îți spun cu sufletu' împăcat 
 Iubirea mea, doar tu ești vinovată, 
 De fericirea ce în suflet mi-a intrat 
 Când tu mi-ai oferit, dragoste curată. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-11-2013

vineri, 8 noiembrie 2013

Povestea să ne-o scriem, pe valurile mării

 S-a înserat, în suflete-mi se așterne 
 Magia unei seri, de dragoste împlinită, 
 De ce?... Căci gândul îmi tot cerne 
 Imaginea cu tine, scumpa mea iubită. 
  
 Mi-e dor, nu neg, mi-e tare dor de tine 
 Sub perdea de stele, tu ești steau mea, 
 Aș vrea iubire noi, să fim zile senine 
 Să ținem noi departe, ploaia, vremea rea. 
  
 Și aș mai vrea iubire, să dobândim vecia 
 A noastră vreau să fie, dragostea din lume, 
 Sună a egoism, dar vreau ca fericirea 
 Spre infinit să poarte, cu drag al nostru nume. 
  
 Povestea să ne-o scriem, pe valurile mării, 
 Unică să fie, iubirea ce-o simțim, 
 În ciuda celor ce, invidia ne-o poartă 
 Tot mai îndrăgostiți, iubire noi să fim. 
  
 Autor: Răzvan Isac 07-11-2013 

luni, 4 noiembrie 2013

Magia clipelor frumoase

 În clipa în care te-am cunoscut pe tine 
 am simțit în suflet o explozie de fericire, 
 am simțit că între noi se va forma  
 o legătură specială și așa a fost.  
 Încă din primele zile iubirea ce zăcea în noi,  
 parcă adormită de timp,  
 dintr-o dată s-a trezit și ne-a umplut sufletele  
 cu magia clipelor frumoase ce urmau să vină.  
 În fiecare zi din ce în ce mai mult  
 legătură dintre noi a devenit tot mai strânsă, 
 iubirea noastră tot mai mare. 
 Timpul a trecut de când ne-am spus primele cuvinte 
 de iubire, curând se împlinesc trei luni, vor fi trei ani, 
 treizeci de ani, întreaga viață ne vom iubi 
 ca și cum ar fi prima zi de iubire.  
 Te iubesc sufletul meu, iubesc viața  
 pentru că tu ești viața mea,  
 te voi iubi mereu mai mult, vreau să îmbătrânim împreună,  
 să stăm seara la gura șemineului  
 să ne amintim cu drag de primele noastre zile de iubire. 

Autor: Răzvan Isac 04-11-2013

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Simt un gol...

 Simt un gol de neputință 
 Căci nu pot să fiu lângă tine, 
 Tu ești dulcea mea ființă 
 Ce-mi faci zilele senine. 
  
 Simt un gol rece în suflet, 
 Simt lipsa căldurii tale, 
 Dorm, visând la al tău zâmbet, 
 La tine purtătoarea, frumuseții sale. 
  
 Simt un gol ce-l poate umple 
 Doar prezența ta trupească, 
 Sper curând să se întâmple 
 Ești dragostea mea orbească. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-11-2013