Horoscop zilnic

joi, 28 aprilie 2016

Ești vis

Lacule ce raza Lunii
Noaptea tu o oglindești,
Lună, tu, deasupra lumii
Tot mai luminoasă ești. 


Noaptea nu mai pare noapte,
Somnul este numai vise,
Calde, dulci a tale șoapte,
Sunt doar cuvinte nescrise.


Numai vuietul de toamnă,
Vântul rece printre frunze,
M-aduc lângă tine, doamnă,
Lângă a tale roșii buze. 


Trece noaptea, zorii vin
Răsăritul bate-n lac,
Cât aș vrea să te rețin
Dar ești vis, n-am cum să fac. 


Autor: Răzvan Isac 28-04-2016

marți, 26 aprilie 2016

Când mă simți departe

Când mă simți departe
Urmărește-mi pașii goi,
Printre visele deșarte,
Printre lacrimi, cândva noi. 


Dacă te va arde dorul
Și în pieptu'-ți inimioara,
Îți voi fi în vis fiorul
Și pe chipu'-ți lăcrimioara. 


Când mă simți departe
Caută-mă-n vise,
Amândoi să avem parte
De clipele multe nescrise. 


Și în vis, pe val, pe mare,
Vino dragoste la mine,
Și pe stele căzătoare,
Dorul tot să mi se-aline. 


Autor: Răzvan Isac 25-04-2016

duminică, 24 aprilie 2016

Celei cu gurița dulce

 Celei cu gurița dulce
 Azi îi scriu de dor,
 Noaptea vine să mă culce
 Dară eu n-adorm ușor.
 
 Chipul ei mă ține treaz,
 E frumoasă ca o floare,
 Cum e soarele-n amiaz,
 E ea de strălucitoare.
 
 Florile de tei, parfumul,
 Ce oriunde o-nsoțe
ște,
 Către ea îmi croiesc drumul
 S-o-ntreb dacă mă iubește.
 
 Și pornesc, deasupra-mi stele
 Luminează calea mea,
 Spre gurița dragei mele
 Să mă contopesc cu ea.
 
 Și-amândoi cu Universul
 Pe veci să ne contopim,
 Peste veci să-i dărui versul,
 Ca în vers să ne iubim.

 Autor: Răzvan Isac 24-04-2016

Mai știi?

Odată îmi ziceai că mă iubești,
Odată m-alintai - Iubire dragă,
Acum nici nu știu pe unde ești,
Cui dăruiești buzele ca o fragă! 


Ai uitat de mult sărutul nostru,
Și pe mine tu m-ai dat uitării,
Am rămas al cerului albastru,
Am rămas un val, sărutul mării. 


Marea tu, eu doar un val spumos,
Îți sărutam cu drag buzele moi -
Pe plajă, când amurgul cel frumos,
Ne aducea luceferii cei noi. 


Nici nu mai știi de existența mea,
De-atât timp doar eu te mai iubesc,
Am încercat, dar inima nu vrea
Să te uit și iată pătimesc. 


Autor: Răzvan Isac 21-04-1016

Trăiesc pentru tine

Trăiesc pentru tine
Și mor de lipsești,
Te vreau lângă mine,
Căci viață îmi ești! 


Se-oprește secunda
Și clipe se scurg,
Mai grea mi-e osânda,
Și lacrimi tot curg. 


Trăiesc pentru tine
Și mor câte-un pic,
Când nu ești cu mine,
Eu nu am nimic... 


Autor: Răzvan Isac 20-04-2016

miercuri, 13 aprilie 2016

Eu te-am iubit tăcut

 Eu te-am iubit tăcut, 
 În taină, de departe, 
 Căci știu că n-ai fi vrut 
 Din viața-mi să faci parte. 
  
 Iubirea mea-i mister, 
 Nicicând dezvăluită, 
 Pierdută în eter, 
 De sorți pecetluită. 
  
 Mereu îți voi păstra 
 Iubirea mea secretă, 
 Nu ți-o voi demonstra, 
 De sufletu-mi regretă. 
  
 Să mi se pârjolească 
 Inima de-al tău dor, 
 Murind să te iubească, 
 Iubind aș vrea să mor. 
  
 Să-ți fiu pe veci martir, 
 Necunoscut erou, 
 O criptă rece-n cimitir, 
 Al dragostei ecou. 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-04-2016

Mii, nemuritoare

 Mii, strălucitoare, 
 Stelele în noapte, 
 Mii, nemuritoare, 
 Ale tale șoapte. 
  
 Mii de ani, iubire, 
 De-aș trăi, pe tine, 
 Făr' de-asemuire. 
 Te-aș iubi, știi bine. 
  
 Te-aș iubi cu patos 
 În fiecare zi, 
 Te-aș iubi frumos, 
 Cum ți s-ar potrivi. 
  
 Mii de sărutări 
 Ne vor contopi, 
 Tainice așteptări, 
 Glasuri de copii. 
  
 Autor: Răzvan Isac 12-04-2016

duminică, 10 aprilie 2016

O să vin la tine

 O să vin la tine odată cu vara, 
 Pe-amândoi să ne răsfețe-o clipă 
 Și o să te caut când se lasă seara 
 Să zburăm spre stele cu-a gândului aripă. 
  
 O să vin la tine când floarea de cireș 
 Își va scoate fructul la lumină, 
 Când te strig, iubire, tu atunci să ieși, 
 Așa cum te știu - angelică, divină! 
  
 De-o să vin la tine, mă vei aștepta 
 La fereastra-n care stele bat în geam, 
 Și atunci, iubire, tu vei accepta 
 Să îmi fii mireasă, o viață să te am. 
  
 Autor: Răzvan Isac 10-04-2016

Niciodată...

 Niciodată n-oi știi cum e viața, 
 Azi sunt aici, iar mâine călător, 
 Știu când începe, nu când se duce ața, 
 Astăzi trăiesc, iar mâine poate mor. 
  
 De-o fi așa, lacrime nu vreau, 
 Să nu mă plângă nimeni, absolut, 
 Din cupa morții venin de-o să beau, 
 - Să mi se facă trupul numai lut!
  
 Cripta să îmi fie lângă tei, 
 Acolo unde-i locul nostru, suflet, 
 Acolo unde ochii tăi și-ai mei
 S-au întâlnit, iubire, în secret. 
  
 Acolo a-nceput povestea noastră, 
 Cât de frumos, ce soare, cer senin, 
 Eram noii stăpâni ai zării albastre, 
 Azi nu te am, în brațe nu te țin. 
  
 Prefer să mor, să uit, să fiu uitat, 
 Decât o viață fără tine... nu! 
 Viața atât de multe m-a-nvățat, 
 Dar cum să trăiesc fără tine, nu... 
  
 Autor: Răzvan Isac 10-04-2016

Un dor mă zăpăcește

 Curg lacrime cascade, 
 Un dor mă zăpăcește, 
 Sufletu'-n iad îmi cade 
 Și-mi arde, se topește. 
  
 De mult timp îl aveam  
 Pe margine de hău, 
 De mult timp nu te am, 
 Nu am sărutul tău. 
  
 Curg lacrime întruna, 
 Cine să mi le șteargă, 
 Doar Stelele și Luna 
 În calea mea aleargă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-04-2016

Curând

 Curând vei fi lângă inima mea, 
 Curând voi fi lângă inima ta, 
 Mereu ne va înconjura iubirea, 
 Mereu iubire te voi aștepta. 
  
 Și amândouă contopite-or fi, 
 Vor bate în tandem de fericire, 
 Abia aștept să vină acea zi, 
 Abia aștept să văd a ta privire. 
  
 Abia aștept la piept ca să te țin, 
 Să te sărut, iubirea mea, cu dor, 
 Mai e puțin și-acasă o să vin, 
 - Lângă tine, eternul meu amor! 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-04-2016

vineri, 8 aprilie 2016

Cântă-mi vioară

 Cântă-mi vioară
 Despre frumusețe,
 Cântă-mi într-o vară,
 Și-mi ia din tristețe.

 Frumoasă baladă,
 Vioara să-mi cânți,
 Ia-mi sufletul pradă
 Cu cânt să-l alinți.

 O romanță să fie,
 O romanță de-amor,
 O romanță, să știe,
 De ea cât mi-e dor.

 Autor: Răzvan Isac 08-04-2016

miercuri, 6 aprilie 2016

Vom dansa, iubire

 Vom dansa, iubire 
 În ploaie, sau pe plajă, 
 În nopți cu strălucire, 
 Când stele-or sta de strajă. 

 Vom dansa oricând 
 Și vom dansa oriunde, 
 Sub stele luminând, 
 Noi stele s-or aprinde. 
  
 Autor: Răzvan Isac 05-04-2016

marți, 5 aprilie 2016

Dragă-mi mai erai odată

 Dragă-mi mai erai odată, 
 Vorba-ți blândă, șoapta caldă, 
 Le-oi mai auzi vreodată?... 
 Gându'-n amintiri se scaldă. 
  
 Ne plimbam prin locuri care 
 Numai noi le cunoșteam, 
 Ascultând glas de izvoare, 
 Dragostea noi o aveam. 
  
 Și-au plecat a noastre vise, 
 Dragă îmi mai ești și-acum, 
 Două sorți încă nescrise, 
 Fiecare pe-al său drum. 
  
 Autor: Răzvan Isac 05-04-2016

Și aleg

 Și aleg să te iubesc pe tine, 
 Și aleg tu să îmi fii mireasă, 
 Amândoi la rău, dar și la bine 
 Să fim fericiți la noi acasă. 
  
 Din grădina Raiului cel Sfânt, 
 De îngeri adusă lângă mine, 
 Să îmi fii tu înger pe pământ, 
 Să împart viața mea cu tine. 
  
 Să fii anotimpul florii de cireș, 
 Început de vară tu să fii, 
 Cu razele de soare tu să ieși 
 În calea mea în fiecare zi. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-04-2016

luni, 4 aprilie 2016

E noapte...

 E noapte și plouă 
 Și picurii-s reci, 
 Și e ora două 
 Prin vis nu îmi treci. 
  
 E noapte târzie 
 Și cerul ne plânge, 
 E noapte pustie, 
 La piept cin' mă strânge? 
  
 Somnul nu vine, 
 Pe tin' te așteaptă, 
 Să fii lângă mine, 
 Să-mi fii dulce șoaptă. 
  
 Vino cu zorii, 
 Dă-mi o sărutare 
 Și alungă norii, 
 Dă-mi raze de soare. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-04-2016

duminică, 3 aprilie 2016

Ce păcat

 Ce păcat că tu ești luată, 
 Ce păcat că te măriți, 
 Aș întoarce timpul roată, 
 Ca voi doi străini să fiți. 
  
 Ce păcat că prea târziu 
 Drumul nost s-a încrucișat, 
 Ce păcat că n-o să fiu, 
 Decât un străin prin sat. 
  
 Ce păcat e pentru mine, 
 Pentru tine bucurie, 
 Că ne-am cunoscut e bine, 
 Rău că nu a fost să fie. 
  
 Autor: Răzvan Isac 03-04-2016 

Tăcere

 Toate astea ce or fi? 
 - Sentimente știu că nu-s, 
 Căci dacă tu m-ai iubi, 
 Unde ești nu te-ai fi dus. 
  
 Ci ai fi rămas cu mine 
 Și mi-ai fi dat dragostea, 
 Ne-ar fi fost atât de bine... 
 Azi mă sting precum o stea! 
  
 Taci și nimic nu îmi spui, 
 Taci iubire ca mormântul, 
 Ești rece ca adâncul lui, 
 Ești rece ca pământul. 
  
 Taci când te întreb atâtea, 
 Taci când trebui' să vorbești, 
 Eu îți arăt dragostea, 
 Tu nu-mi arăți că mă iubești. 
  
 Taci, căci și tăcerea este 
 Un răspuns destul de clar, 
 Voi trece iubire peste - 
 Dragostea cu gust amar. 
  
 Autor: Răzvan Isac 03-04-2016

Îmi furi visele și pleci

 Îmi furi visele și pleci 
 Și te duci departe tare, 
 Lași în urmă pașii reci 
 Și-a ta poză zâmbitoare. 
  
 Îmi furi liniștea și fugi 
 Și mă lași al nimănui, 
 Nopți întregi, atâtea rugi, 
 La icoana Domnului. 
  
 Mi-e inima plină toată 
 De cuie bătute bine, 
 De-a ta vorba-nveninată, 
 Ce în agonii mă ține. 
  
 Pleci departe și nu-ți pasă 
 Că eu mor în urma ta, 
 Pleacă, du-te și mă lasă 
 Poate e mai bine așa!  
  
 Autor: Răzvan Isac 02-04-2016

Tuturora le ești dragă

 Tuturora le ești dragă, 
 Dar ai ochi doar pentru mine, 
 Gura-ți dulce ca o fragă 
 Într-un sărutat mă ține. 
  
 Mândră ești în port și umblet, 
 Elegantă zeitate, 
 Frumoasă la trup și suflet, 
 Ești pură feminitate! 
  
 Ochii mei văd multe, dară, 
 Doar pe tine ei te vor, 
 Și acum ca-ntâia oară, 
 Al iubirii dulce izvor. 
  
 Câte sunt pe lume, toate, 
 Nu le-aș da pe ochii tăi, 
 Nu au nici-o însemnătate, 
 Eu pe tin' te vreau, pe ei. 
  
 Să te port în suflet până, 
 Va veni ultimul ceas, 
 În sufletu-ți să rămână 
 Șoaptele din al meu glas. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-04-2016

Un amor

 Un amor de ți-este dat 
 Trebuie să-l prețuiești, 
 Că de nu îți este luat 
 Și altul cu greu găsești. 
  
 Ține-l aproape de piept, 
 Inima să i-o asculți, 
 Fii onest cu el și drept 
 Și-l vei avea anii mulți. 
  
 Să îl ții în gând și suflet 
 Și în brațe uneori, 
 Să fiți amândoi un zâmbet 
 Și ai dragostei fiori. 
  
 Contopiți-vă cu cerul, 
 Fiți culoare-n curcubeu, 
 Adânciți-vă misterul 
 Și credința-n Dumnezeu. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-04-2016

Și m-agăț ca muribundul

 Ți-am prins într-un buchet, iubire, 
 Clipele ce le-am avut, 
 Chiar de azi sunt amintire, 
 Eu pe tin' nu te-am pierdut. 
  
 Și m-agăț ca muribundul 
 De ultima răsuflare, 
 Să îți pot citi eu gândul, 
 Să-mi mai dai o sărutare. 
  
 Să mă poarte peste clipe 
 Rătăcite cu noi doi, 
 Pe-ale gândului aripe, 
 Peste norii ce-aduc ploi. 
  
 Ploi de lacrime amare 
 Ce sălășluiesc în suflet, 
 Sufletul ce rău mă doare, 
 Înecat de-atâta plânset. 
  
 Autor: Răzvan Isac 31-03-2016

Ale tale sfinte șoapte

 Într-o seară doar noi doi, 
 Veșnici să fim ca iubirea, 
 Și deasupra stele - ploi, 
 Dragoste, ești nemurirea. 
  
 Într-o seară numai Luna, 
 Într-o alta stelele, 
 Două inimi bat într-una, 
 De răsună zările! 
  
 Veșnic doar amorul este, 
 Toate trec, îmbătrânesc, 
 Iar al nost e de poveste, 
 Mă iubești și te iubesc! 
  
 Într-o seară, astă-seară, 
 Să ne transformăm în noapte, 
 Să îmi murmuri iar și iară, 
 Ale tale sfinte șoapte. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-03-2016

Peste trup, amurgul

 Peste trup, amurgul, încet ți se lasă, 
 Te privesc, iubito, ești cea mai frumoasă, 
 Stelele se-adună, părul să ți-l umple, 
 Vreau amorul nost acum să se întâmple. 
  
 Ne-ncetat în noapte să-mi șoptești încet 
 Pe-acorduri de vioară, amorul tău discret, 
 Să mă iei în brațe, să mă săruți pe gât, 
 În această noapte, nu vreau decât atât. 
  
 Să ne prindă zorii încă îmbrățișați, 
 Pe tin' cu sânii goi, de mine sărutați, 
 Să ne îmbrace roua rece a dimineții, 
 Și razele de soare cu speranța vieții. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-03-2016

Când moartea

 Când moartea va închide ochii mei 
 Și haina veșniciei o să-mbrac, 
 Aș vrea în amintire să mă iei 
 Când una cu țărâna eu mă fac. 
  
 Te voi mângâia când bate vântul, 
 Te voi alinta când va fi soare, 
 Tu-mi vei vizita, poate mormântul 
 Și îmi vei aduce poate-o floare. 
  
 Și o vei sădi la căpătâi, 
 Să se înalțe și să facă umbră, 
 Floare albă, dragostea dintâi, 
 Moartea nu-i deloc atât de sumbră. 
  
 Autor: Răzvan Isac 29-03-2016

TU-mi ești, DOAMNE, alinare

 Câte-n Lună, câte-n Stele, 
 Câte-n Cer și pe Pământ, 
 EȘTI altarul vieții mele, 
 TU ești tot ce am mai SFÂNT. 
  
 TU-mi ești, DOAMNE, alinare, 
 Pansament pe suflet EȘTI, 
 Oricât aș greși de tare, 
 TU mă ierți și mă iubești. 
  
 TATĂL meu, cu-a mea credință, 
 Rogu-mă la TINE acum, 
 Să faci pentru a mea ființă 
 Fericirea etern parfum. 
  
 Fericirea într-u TINE 
 Și dreptatea TA divină, 
 TU la sânul TĂU mă ține, 
 Mântuit, fără vreo vină. 
  
 Autor: Răzvan Isac 28-03-2016

Inimă...

 Inimă, mai bine te-ai opri, 
 Mai bine mi-ai lăsa trupul inert, 
 Să nu mai pot, inimă, iubi, 
 Să nu-mi mai fie sufletul incert. 
  
 Inimă, mai bine ia-mi din dor, 
 Fă-mă amintire peste gânduri, 
 Fă-mă apă pură de izvor, 
 Sau poem cu dragoste în rânduri. 
  
 Inimă, oprește a ta bătaie 
 Când amurgul întâlnește noaptea, 
 Când sunt singur în trista mea odaie 
 Și pe cer n-apare nici-o stea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 26-03-2016

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Mi-ești un înger de femeie

 Mi-ești un înger de femeie 
 Coborâtă dinspre Ceruri, 
 Cu a fericirii cheie, 
 C-o iubire-n mii de feluri. 
  
 Mi te-a trimis Dumnezeu 
 Să mă alini de tristeți, 
 Să alini sufletul meu, 
 Dragostea să mă înveți. 
  
 Mi-ești un înger de femeie, 
 Îmi dai tot când n-am nimic, 
 La-l tău piept al meu să steie, 
 Când sunt jos să mă ridic. 
  
 Autor: Răzvan Isac 26-03-2016

Eu sunt chiar aici

 Eu sunt chiar aici, 
 Mă caută, iubire, 
 Sărutul gurii mici, 
 Mai dă-mi-l, nemurire! 
  
 Dă-mi aripe să zbor 
 Să ating infinitul, 
 Dă-mi mie-al tău amor 
 Să sparg dintre noi, zidul. 
  
 Zidul făcut din doruri, 
 Distanțe și fiori, 
 Din veșnice amoruri, 
 Din primăveri cu flori. 
  
 Eu sunt mereu aici 
 Tu doar găsește-mă, 
 Din hău să mă ridici 
 Ș-apoi iubește-mă! 
  
 Autor: Răzvan Isac 25-03-2016

Iubire, cântec, trist refren

 Am strâns în suflet mult amor, 
 Și-acum sufletul rău mă doare, 
 Îmi erai cer senin, azi nor, 
 Ce-acoperi razele de soare. 
  
 Nu mai am nici-un pic de vlagă, 
 Toate puterile mi-ai luat, 
 Atunci când tu, ființă dragă, 
 De lângă mine ai plecat. 
  
 Am strâns în suflet fericire 
 Ca s-o împart numai cu tine, 
 S-a transformat în amăgire, 
 Când ai plecat, uitând de mine. 
  
 Și am rămas precum un tren 
 Retras pe liniile moarte, 
 Iubire, cântec, trist refren, 
 Vise de-amor de tine sparte. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-03-2016

Cine sufletul îmi unge?

 O fi înghițit pământul 
 Toate vorbele de amor? 
 Sau au fost luate de vântul 
 Care adia ușor? 
  
 A trecut atâta vreme 
 De când nu mi-ai zis nimic, 
 Glasul tău să mă mai cheme 
 Dintre morți să mă ridic... 
  
 Căci așa mă simt iubire 
 Mort parcă de-o veșnicie, 
 Chipul tău, a ta zâmbire, 
 M-au trimis în pustnicie. 
  
 M-au trimis în hăul mare 
 Unde-i beznă peste tot, 
 Mi-e dor de raze de soare, 
 Să te-ating aș vrea să pot. 
  
 Dară ești așa departe 
 Că nici gândul nu te-ajunge, 
 De iubire nu am parte -
 Cine sufletul îmi unge? 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-03-2016

vineri, 1 aprilie 2016

Iubirii din trecut

 Iubirii mele din trecut 
 I-oi scrie doine multe, 
 Cântate apoi cu glas tăcut, 
 Tăcută ea să le asculte. 
  
 I-oi scrie și poeme mii, 
 Versuri de dor, singurătate, 
 Rugându-mă în nopți târzii 
 S-apară-n visele deșarte. 
  
 Iubirii mele i-oi mai scrie 
 Cu-al meu condei bătrân, 
 Cuvinte ce n-au fost să fie 
 Și totuși veșnice rămân. 
  
 Autor: Răzvan Isac 23-03-2016

De mă voi stinge

 De mă voi stinge astă-noapte 
 Să nu fii tristă după mine, 
 Să-ți amintești a mele șoapte, 
 Pline de-amor și drag de tine. 
  
 De îngeri vor veni să ia, 
 De tine plin, sufletul meu, 
 În gând o clipă să-ți mai stea 
 O amintire dragă, eu...  
  
 Și de-oi ajunge sus, în Rai 
 Voi știi cum e, căci lângă tine; 
 Ai știut Raiul să mi-l dai, 
 Clipele-au fost toate divine. 
  
 Autor: Răzvan Isac 23-03-2016