Horoscop zilnic

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Cine sufletul îmi unge?

 O fi înghițit pământul 
 Toate vorbele de amor? 
 Sau au fost luate de vântul 
 Care adia ușor? 
  
 A trecut atâta vreme 
 De când nu mi-ai zis nimic, 
 Glasul tău să mă mai cheme 
 Dintre morți să mă ridic... 
  
 Căci așa mă simt iubire 
 Mort parcă de-o veșnicie, 
 Chipul tău, a ta zâmbire, 
 M-au trimis în pustnicie. 
  
 M-au trimis în hăul mare 
 Unde-i beznă peste tot, 
 Mi-e dor de raze de soare, 
 Să te-ating aș vrea să pot. 
  
 Dară ești așa departe 
 Că nici gândul nu te-ajunge, 
 De iubire nu am parte -
 Cine sufletul îmi unge? 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-03-2016

Niciun comentariu: