Te-ai ridicat spre ceruri 'nalte

Îmi tremură condeiu'-n mână, 
Îmi tremură barba de plâns, 
Când scriu acest poem sub lună, 
De tristețea ce s-a strâns...

..............................................

Am așteptat primul moment
Când în brațe am să te țin,
Azi nu mai pot să fiu clement
Nici din tristețe să-mi revin!

Te-ai ridicat spre ceruri 'nalte
La noi n-ai poposit mult timp,
Lăsând în urmă goluri multe
La pieptu-mi să nu te mai simt.

Și plâng, îmi vărs amarul tot
Mi-e sufletul secat de dor,
Să te întorc aș vrea să pot
Doar de ar fi așa ușor.

Din ființa mea s-a rupt o parte
În clipa când tu ai plecat,
Dar nu-i nimic ce ne desparte
Locul în suflet ți-am păstrat.

Vei dăinui mereu, tu înger
Peste a noastre inimi frânte,
Ne vom ruga privind spre cer
Glasu-ți în vis ca să ne cânte.

Autor: Răzvan Isac 24-11-2013