Horoscop zilnic

miercuri, 5 februarie 2014

Au fost doar vise spulberate

 De azi pe drumuri separate
 Fiecare vom pleca,
 Au fost doar vise spulberate
 În care credeam cândva.
 
 Absența ta îmi spune multe
 Și tăcerea ta-mi vorbește,
 Al tău suflet să m-asculte
 De astăzi nu mai dorește.
 
 Am înțeles, nu din cuvinte,
 Ci din gesturile tale,
 C-al tău suflet nu mai simte,
 Nu vrea să-mi mai iese-n cale.
 
 Se ascunde, tu te ascunzi
 Printre vise sfărâmate,
 De-ai mei ochi așa flămânzi
 După clipele uitate.
 
 Să te aștept am obosit, 
 Vreau liniștea să-mi găsesc,
 Prin suflet eu ți-am poposit,
 Azi plec căci nu mă regăsesc.
 
 Mă simt străin în corpul meu,
 Străin sunt de iubire,
 Aș vrea de acum să fiu și eu,
 Mai mult decât o amintire.
 
 Autor: Răzvan Isac 05-02-2014

Niciun comentariu: