Într-un parc pustiu

 Într-un parc pustiu, pe o bancă veche 
 Stau și-mi contemplez singurătatea, 
 Dintre noi, distanța, o măsor în leghe 
 Și-mi pare că e lungă... cât infinitatea! 
  
 Vreau să bat din palme, să te am aici, 
 Să te iau de mână, ochii să-ți privesc, 
 Vreau să simt dulceața gurii tale mici, 
 Și cu a mea șoaptă să-ți spun: - Te iubesc! 
  
 Într-un parc pustiu, acolo m-ai lăsat, 
 Vântul mi-a fost frate, îmi știa durerea, 
 N-ai privit în urmă, nici nu ți-a păsat, 
 Ploaia ți-a șters urma ce străbătea cărarea. 
  
 Rândunele zboară, străbat cerul senin, 
 Cântul lor îmi este ca o poezie, 
 Sufletul mi-e greu, plin de-atâta venin...  
 - Stau într-un vechi parc, pe-o bancă pustie! 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-07-2015