Fantoma timpului trecut

 Privesc pe cerul nopții, este lună plină,
 Singură și ea la fel ca mine,
 Chiar dacă sunt stele și noaptea e senină,
 Tot pustie-i luna, și eu fără tine.
 
 Mai devreme am zis că o să plouă,
 Dar puțini nori s-au dispersat,
 Am inima tristă, cât un bob de rouă,
 Lacrima ce pentru tine am vărsat.
 
 Am rămas doar eu, fantoma timpului trecut,
 Prins în patru ziduri, neavând nimic,
 Doar vechea amintire a ceea ce-am avut,
 Dar se pierde și ea un pic câte un pic.
 
 Nu pot sparge zidurile ce mă țin captiv,
 Sufletul să-mi pot elibera,
 Nu mi-a dat iubirea nici măcar un motiv,
 Să-mi continui viața, să mai pot spera.
 
 Sunt doar o nălucă ce încă are un suflet,
 Dar un suflet trist, abandonat,
 De o veșnicie nu știu ce-i ăla zâmbet,
 De o veșnicie iubirea m-a lăsat.
 
 Și bântui într-o lume lipsită de culoare,
 Într-un purgatoriu pământean,
 De atât amar de vreme trupul tot mă doare,
 Parcă aș fi strivit de-al tristeții buștean.
 
 Îmi port sentința dată, de cruntul meu destin,
 Și crucea ce doar tu mi-ai pus pe umeri,
 Cred în Dumnezeu, căci am rămas creștin,
 Doar prin rugăciune scap de-a mele temeri.
 
 Autor: Răzvan Isac 13-07-2014