Lacrimile mii cascade

 În picăturile de ploaie 
 Care cad necontenit,
 Sunt amintirile ce odată 
 Pe noi doi ne-au contopit.
 
 Și mă doare al ploii strop
 Ce atinge trupul meu,
 Are viața mea vreun scop!?
 -Doar mă chinuiesc mereu...
 
 Vreau să mă prefac în lacrimi
 Să mă pierd odat' cu ploaia,
 Să dispară a mele patimi
 Și din piept să sting văpaia.
 
 Să mă poarte râul rece
 Tot la vale, învolburat,
 Vreau amarul să-mi înece
 Că prea mult m-a tulburat.
 
 Vreau să fiu topit de soare,
 Să mă transform în norișor,
 Să scap de-a vieții închisoare
 Și de lacrimi care dor.
 
 Să fiu eu ploaia ce cade
 Apoi peste al tău trup,
 Lacrimile mii cascade
 Sufletul, inima îți rup.
 
 Vei simții și tu durerea
 Ce eu am simțit cândva,
 Vei căuta alinarea,
 Dar nicicând n-o vei afla.
 
 Și vei chinui pribeagă
 Într-o lume fără rost,
 Nu-ți va fi inima-ntreagă
 Nici tu nu vei fii ce-ai fost.
 
 Autor: Răzvan Isac 29-07-2014