Trosnesc lemnele în sobă, pe masă arde o lumânare, afară bate vântul, fulgeră și tună... eu... trăiesc din amintiri!
Adeseori, mai privesc pe fereastra al cărei pervaz păstrează și acum scrijelit numele tău, sperând să îți zăresc silueta, privesc spre drumul care se pierde într-o pădure deasă, ai cărei copaci în bătaia vântului par să fi prins viață. Se face târziu, lumina soarelui face loc unui amurg parcă desprins din basme, cerul capătă o culoare roșiatică și încet, încet se întunecă, pe cer apărând primele stele.
Mai arunc două lemne în sobă, stau la o masă veche din lemn de cireș, sorb dintr-o ceașcă cu ceai, într-o bibliotecă prăfuită păstrez un album cu pozele noastre, câteva amintiri cu noi. Mă ridic să iau albumul, are coperțile uzate, roase de vremea ce a trecut, numai eu știu de câte ori l-am deschis încercând să mă întorc înapoi în timp, la minunatele clipe petrecute împreună.
Același lucru încerc să fac și acum, să mă întorc la zilele când noi doi formam un întreg, sufletele noastre erau sinonimele iubirii, aveam credința că nu există nimic pe lumea asta care să ne poată despărții, ne credeam invincibili, mai târziu ne-am dat seama că o luptă împotriva sorții e o luptă pierdută încă din prima clipă,
Am avut speranțele care ne-au ajutat să răzbatem cât de cât potrivnicia destinului!
S-a făcut destul de târziu, luna s-a ridicat deasupra casei, vărsându-și lumina peste pereții îmbătrâniți de trecerea timpului, peste cerdacul ce odată a fost martorul îmbrățișărilor noastre când se îngâna ziua cu lăsarea serii.
Mă retrag între cei patru pereți ai camerei mele, lăsând pervazul cu amintiri în lumina lunii pline. O să mă las pradă viselor, aș vrea să te întâlnesc măcar în vise, să te imbratrisez cu aceeași ardoare cu care o făceam și altădată.
Încă mai sper... sper să apari pe drumul ce se pierde în acea pădure deasă, în lumina lunii aș vrea să îți văd silueta, trupul scăldat într-o baie de stele căzătoare, și ele așteaptă reîntoarcerea ta în locul ce cândva era paradisul nostru etern.
Pervazul cu amintiri al casei bătrânești suspină, purtându-ți numele scrijelit de noi, într-o seară petrecută în doi admirând cerul, tot acolo, pe pervaz, am pus o poză veche, sărutul nostru, o privesc și îți spun:
- Noapte bună iubire!
Autor: Răzvan Isac 29-05-2014
Adeseori, mai privesc pe fereastra al cărei pervaz păstrează și acum scrijelit numele tău, sperând să îți zăresc silueta, privesc spre drumul care se pierde într-o pădure deasă, ai cărei copaci în bătaia vântului par să fi prins viață. Se face târziu, lumina soarelui face loc unui amurg parcă desprins din basme, cerul capătă o culoare roșiatică și încet, încet se întunecă, pe cer apărând primele stele.
Mai arunc două lemne în sobă, stau la o masă veche din lemn de cireș, sorb dintr-o ceașcă cu ceai, într-o bibliotecă prăfuită păstrez un album cu pozele noastre, câteva amintiri cu noi. Mă ridic să iau albumul, are coperțile uzate, roase de vremea ce a trecut, numai eu știu de câte ori l-am deschis încercând să mă întorc înapoi în timp, la minunatele clipe petrecute împreună.
Același lucru încerc să fac și acum, să mă întorc la zilele când noi doi formam un întreg, sufletele noastre erau sinonimele iubirii, aveam credința că nu există nimic pe lumea asta care să ne poată despărții, ne credeam invincibili, mai târziu ne-am dat seama că o luptă împotriva sorții e o luptă pierdută încă din prima clipă,
Am avut speranțele care ne-au ajutat să răzbatem cât de cât potrivnicia destinului!
S-a făcut destul de târziu, luna s-a ridicat deasupra casei, vărsându-și lumina peste pereții îmbătrâniți de trecerea timpului, peste cerdacul ce odată a fost martorul îmbrățișărilor noastre când se îngâna ziua cu lăsarea serii.
Mă retrag între cei patru pereți ai camerei mele, lăsând pervazul cu amintiri în lumina lunii pline. O să mă las pradă viselor, aș vrea să te întâlnesc măcar în vise, să te imbratrisez cu aceeași ardoare cu care o făceam și altădată.
Încă mai sper... sper să apari pe drumul ce se pierde în acea pădure deasă, în lumina lunii aș vrea să îți văd silueta, trupul scăldat într-o baie de stele căzătoare, și ele așteaptă reîntoarcerea ta în locul ce cândva era paradisul nostru etern.
Pervazul cu amintiri al casei bătrânești suspină, purtându-ți numele scrijelit de noi, într-o seară petrecută în doi admirând cerul, tot acolo, pe pervaz, am pus o poză veche, sărutul nostru, o privesc și îți spun:
- Noapte bună iubire!
Autor: Răzvan Isac 29-05-2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu