Acum nici cerul stele n-are

 Pe la poarta casei tale,
 Mai trec din când în când,
 Mi-aș dori să-mi ieși în cale,
 Să evadezi din al meu gând...
 
 ...............................................
 
 Mă jucam prin părul ei,
 Sub cerul cu mii de stele,
 Era ca florile de tei,
 A fost iubirea vieții mele.
 
 Ne prindea și miezul nopții,
 Nu ne păsa nici-un pic,
 Pe banca din fața porții,
 Cerul părea atât de mic.
 
 Dragostea noastră era mare,
 A fost totul pentru mine,
 Acum nici cerul stele n-are,
 Nici eu nu am zile senine.
 
 Autor: Răzvan Isac, poem scris în anul 2008