La moarte tu m-ai osândit
Și ai plecat apoi în goană,
La mine tu nu te-ai gândit,
-Mi-ai fost ca o icoană.
Ai fost așa nepăsătoare,
Ca o pasăre călătoare,
Ce își lasă cuibul gol,
Făcând al globului ocol.
Într-un loc umbros și rece
Zace trupul meu acum,
Peste cripta mea mai trece
Vântul și-al uitării fum.
Tu plecată ești departe
Cu ale mele vise sparte,
Eu zac în mormânt de piatră,
Aud doar câinii când latră.
Al meu suflet pribegește
Pe unde umblam și noi,
Azi doar marea mă iubește,
Cerul, norii plini de ploi.
Autor: Răzvan Isac 14-05-2014
Și ai plecat apoi în goană,
La mine tu nu te-ai gândit,
-Mi-ai fost ca o icoană.
Ai fost așa nepăsătoare,
Ca o pasăre călătoare,
Ce își lasă cuibul gol,
Făcând al globului ocol.
Într-un loc umbros și rece
Zace trupul meu acum,
Peste cripta mea mai trece
Vântul și-al uitării fum.
Tu plecată ești departe
Cu ale mele vise sparte,
Eu zac în mormânt de piatră,
Aud doar câinii când latră.
Al meu suflet pribegește
Pe unde umblam și noi,
Azi doar marea mă iubește,
Cerul, norii plini de ploi.
Autor: Răzvan Isac 14-05-2014
2 comentarii:
Profund... Versurile tale mi-au dat fiori. Atunci devine simplul uman poet in adevaratul sens al cuvantului, cand reuseste sa miste ceva in sufletul altui uman. Tie ti-a reusit din plin. Toata admiratia.
Iti multumesc Oana, poeziile tale sunt si mai minunate, ar trebui sa te reapuci de scris, in felul asta iti descarci sufletul de energii negative, zambeste.
Trimiteți un comentariu