Atâtea patime

 Atâtea patime s-au strâns 
 În sufletu'-mi, săracul, 
 Atâtea lacrime au plâns 
 Doi ochi, căutând leacul. 
  
 Să pună capăt astei sorți 
 Să nu mai fie crudă, 
 Am bătut la atâtea porți, 
 Dar cin' să mă audă? 
  
 Pribegesc pe drumuri care 
 Mă duc către nicăieri, 
 Viața mea n-are culoare, 
 Iar tu, suflet, asta-mi ceri. 
  
 Ți-aș da curcubeul, poate, 
 De-aș putea să îl cuprind, 
 Ți-aș da primăveri cu toate 
 Florile, cu flori s-aprind; 
  
- Focul dragostei pierdute 
 Și tot plânsă îndelung, 
 Suflete, ți-aș zice: "du-te", 
 Unde doar cu gându'-ajung. 
  
 Du-te către acele brațe 
 Ce cândva te cuprindeau, 
 Către acele vechi speranțe 
 Ce mii stele aprindeau. 
  
 Autor: Răzvan Isac 05-03-2016