Horoscop zilnic

duminică, 2 aprilie 2017

Treci ades pe ulicioară

 Treci ades pe ulicioară, 
 Eu ades mă pierd cu firea, 
 Frumoasă ca o fecioară, 
 Dulce dragoste, iubirea! 
  
 Ce în suflet mi-ai sădit-o 
 Încă de la început, 
 Și tot de atunci, iubito 
 Dragostea am priceput. 
  
 Inimii necunoscută, 
 Taina ei nu o aflase, 
 Acum dragostea-i cusută 
 Cu fir roșu de mătase. 
  
 Precum floarea de cais 
 Înflorești tu pentru mine, 
 Primăvara dintr-un vis, 
 Ceruri 'nalte și senine. 
  
 Amândoi cu aceleași aripi 
 Spre același ideal, 
 Să zburăm cât ai clipi, 
 Visul fie-ne real. 
  
 Acel vis ce noi odată 
 Cu teamă ni-l povesteam, 
 S-a întors a vieții roată 
 Și azi pe tine te am. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-04-2017 

Niciun comentariu: