Horoscop zilnic

marți, 30 septembrie 2014

Cu sufletul timid și înrusinat

 Acum un an ți-am scris poem, 
 Acum de asta nu sunt demn, 
 Chiar și așa câteva versuri 
 Am să îți scriu să prindă sensuri. 
  
 Cu sufletul timid și înrusinat, 
 Și gândul cât mai sincer și curat, 
 Îți urez un sincer: "La mulți ani!" 
 Să te ferească Domnul de dușmani. 
  
 Vorba spune că acel ce n-are, 
 Dușmani este un om fără valoare, 
 Tu valoare ai cât lumea toată, 
 Nicicând valoarea ta nu va fi luată. 
  
 Să-ți dea Dumnezeu atâta fericire 
 Cât să îți ajungă pân' la infinit, 
 Să-ți fie inima plină de iubire, 
 Iubirea s-o împarți necontenit. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-09-2014 

Dorul sufletul mi-l mușcă

 Mă-nchid în mine ca-ntr-o cușcă 
 Cu zăbrele mari de fier, 
 Dorul sufletul mi-l mușcă 
 Și eu tot mai tare zbier. 
  
 Sunt ca-ntr-un pustiu deșert, 
 Strig, doar vântul mă aude, 
 Nimic în viața-mi nu e cert, 
 Lacrimi încep să mă inunde. 
  
 Vreau să scap, dar nu se poate, 
 Căci sunt propria-mi pedeapsă, 
 Dorul sufletul mi-l scoate, 
 Fără viață el mă lasă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-09-2014

duminică, 28 septembrie 2014

Greșit-am eu cândva

 Când tu, când eu, 
 Sufletul tău, sufletul meu, 
 Un cer întreg, pământul tot, 
 Să te iubesc mai mult eu pot! 
  
 La fel tu știi, cum și eu știu 
 Că încă nu e prea târziu, 
 Iubirea noastră s-aibă rost 
 Să fie ce odată a fost. 
  
 Greșit-am eu cândva, regret 
 Acum vreau să te am la piept, 
 Să dăm aripi iubirii noastre 
 Să ne înălțăm spre zări albastre. 
  
 Și acolo doi luceferi fiind 
 Privindu-te, pe stele scriind, 
 Iubirea mare ce ți-o port, 
 Făr' tine timpul nu-l suport. 
  
 E trist, e solitar, pustiu 
 Timpul fără al tău zâmbet, 
 Tristețea nu vreau să o știu, 
 Vreau numai al tău suflet. 
  
 Autor: Răzvan Isac 28-09-2014 

miercuri, 10 septembrie 2014

Un vis adus în noapte

 Noaptea împarte vise,
 Noi vise-n dar primim,
 Povești ce n-au fost scrise
 Cu drag le împletim.
 
 Tu ești povestea mea
 Un vis adus în noapte,
 Ne împletim iubirea
 Cu a inimilor șoapte.
 
 Când zorii se ivesc
 Te transformi în soare,
 Sufletu-mi încălzesc
 Cu a ta căldură mare.
 
 Prin raze noi ne contopim
 Pân' noaptea iar se lasă,
 Îmbrățișați să adormim,
 Iubirea să ne fie casă.
 
 Autor: Răzvan Isac 10-09-2014

vineri, 5 septembrie 2014

Și de ți-am fost luceafăr

 Și de ți-am fost luceafăr pe cerul înstelat
 Tu vei recunoaște lumina ce ți-am dat,
 Azi e puțin mai vagă decât în alte dăți,
 Dar tot la fel de dragă lumina mea s-o porți.
 
 Nu picura pe sufletu-mi topita lumânare,
 Ci mă iubește sincer, făr' de asemănare.
 Încearcă prin iubire lumina să-mi redai,
 Căci această putere numai tu poți s-o ai.
 
 Autor: Răzvan Isac 05-09-2014

joi, 4 septembrie 2014

A noastre drumuri

 A noastre drumuri s-au unit
 În zi de sărbătoare,
 Când eu pe tin' te-am întâlnit
 N-a fost o întâmplare.
 
 Mi-a fost de ajuns că ai trecut
 Prin fața-mi doar o dată,
 Să am curaj cu graiul mut
 Să-ți dau inima toată.
 
 Doar un răgaz mi-a fost destul
 Să-ți spun atât de multe,
 Inima ta și sufletul
 O clipă doar să mă asculte.
 
 Când îți șoptesc cu glas duios
 Ce simt eu pentru tine,
 Și cerul pare mai frumos,
 Și zilele sunt mai senine.
 
 Autor: Răzvan Isac 04-09-2014

miercuri, 3 septembrie 2014

De ce mi-ai fi ieșit în cale?

 De ce mi-ai fi ieșit în cale?
 De ce din gând nu mi te scot?
 Te văd mereu mergând agale,
 Și îmi tresare trupul tot.
 
 De ce privirea ta mă moaie,
 Și-mi dă fiori adânci?
 De ce surâsul tău mă taie
 Ca niște ascuțite stânci?
 
 De ce pe sufletul meu calci,
 Fără să-ți pese chiar deloc?
 De ce atâta rău tu-mi faci,
 De ce în sufletu-ți n-am loc?
 
 De ce te mai văd pe stradă,
 Dacă nu pot să te ating?
 Vreau inima mea să cadă,
 La picioare-ți să mă sting.
 
 De ce destinul mi te-a pus
 În suflet ca pe-o floare?
 Și mai departe nu te-a dus,
 Pierzându-te în zare.
 
 Autor: Răzvan Isac 03-09-2014