Dorul sufletul mi-l mușcă

 Mă-nchid în mine ca-ntr-o cușcă 
 Cu zăbrele mari de fier, 
 Dorul sufletul mi-l mușcă 
 Și eu tot mai tare zbier. 
  
 Sunt ca-ntr-un pustiu deșert, 
 Strig, doar vântul mă aude, 
 Nimic în viața-mi nu e cert, 
 Lacrimi încep să mă inunde. 
  
 Vreau să scap, dar nu se poate, 
 Căci sunt propria-mi pedeapsă, 
 Dorul sufletul mi-l scoate, 
 Fără viață el mă lasă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-09-2014