Un suflet pierdut în mare

 Între cer și pământ suflă vântul rece al uitării 
 Făcând valurile mari pe întinsa apă a mării, 
 Într-o barcă a speranței în derivă navighez 
 Într-un port uitat de lume sufletul să mi-l așez. 
  
 Valurile par să-nghita mica mea barcă din lemn 
 Și în depărtarea cruntă despre port nu văd un semn, 
 Sufletul o să-mi așez în adâncurile mării 
 Unde nimeni să nu știe și cu toți să-l dea uitării. 
  
 Fost-am toată viața mea solitar precum e vântul 
 Și de la un cap la altul am tot străbătut pământul, 
 Iubirea a fost pasageră, clandestină-n viața mea 
 De acum în eternitate voi fi doar eu și cu marea. 
  
 Mă voi pierde în adâncuri printre peștii răpitori 
 Nu voi mai avea nici seară, nici ai dimineții zori, 
 Voi, ce-n urmă v-am lăsat, atunci când vântul bate 
 De voiți cu a voastre lacrimi să scrieți o carte... 
  
 Cărții numele să-i dați: " Un suflet pierdut în mare", 
 Din adâncurile negre poate văd raze de soare. 
  
 Autor: Răzvan Isac 26-10-2014