Deseori, cu privirea pierdută, sufletul gol și gândul doar la tine simțurile-mi amorțesc, totul în jurul meu e paralizat, creându-se un vid între spațiu și timp. Închid ochii și în mintea mea se așterne un trup de înger, un chip frumos, precum un tablou pictat pe cea mai fină pânză... ești tu!
Pe tine, acest trup de înger, te-am pictat în mintea mea cu pensula dorului, dor ce mi-a învăluit inima așa cum ceața, din clipă în care ai plecat, învăluie orașul fantomatic în care trăiesc. Inima mi-e pusă la grea încercare, o presiune de neimaginat acționează asupra pieptului meu, mă simt ca și cum aș fi prins într-o menghină, mă sufocă lipsa ta, mi-e dor de tine.
Îngenuncheat, cu fața spre răsărit, mă rog la Dumnezeu să mi te aducă înapoi, să-ți mai simt bătăile inimii atunci când te strâng la pieptul meu, să văd sclipirea ochilor tăi plini de viață ce făceau soarele să pălească cu frumusețea lor.
Zilele-mi sunt triste și reci, pustie-i viața mea, în gând am doar tabloul pictat cu pensula dorului în care apare chipul tău frumos, mi-e greu, aș vrea să pot da timpul înapoi, să pot schimba momentul în care ceasul rău te-a răpit de lângă inima mea.
Mă rog la Dumnezeu ca singurătatea ce o trăiesc acum să fie doar un coșmar din care să mă trezesc când zorii zilei se vor ivi, când soarele-și va arăta primele raze și stelele vor dispărea una câte una... Visez, visez cu ochii deschiși, trăiesc pe viu coșmarul despărțirii noastre, singurătatea acum e parte din viața mea și va continuă să fie până în ziua când privirile noastre se vor reîntâlni, până în ziua în care voi simții din nou căldura buzelor tale, sărutul tău dulce ca mierea.
Autor: Răzvan Isac 18-03-2013
Pe tine, acest trup de înger, te-am pictat în mintea mea cu pensula dorului, dor ce mi-a învăluit inima așa cum ceața, din clipă în care ai plecat, învăluie orașul fantomatic în care trăiesc. Inima mi-e pusă la grea încercare, o presiune de neimaginat acționează asupra pieptului meu, mă simt ca și cum aș fi prins într-o menghină, mă sufocă lipsa ta, mi-e dor de tine.
Îngenuncheat, cu fața spre răsărit, mă rog la Dumnezeu să mi te aducă înapoi, să-ți mai simt bătăile inimii atunci când te strâng la pieptul meu, să văd sclipirea ochilor tăi plini de viață ce făceau soarele să pălească cu frumusețea lor.
Zilele-mi sunt triste și reci, pustie-i viața mea, în gând am doar tabloul pictat cu pensula dorului în care apare chipul tău frumos, mi-e greu, aș vrea să pot da timpul înapoi, să pot schimba momentul în care ceasul rău te-a răpit de lângă inima mea.
Mă rog la Dumnezeu ca singurătatea ce o trăiesc acum să fie doar un coșmar din care să mă trezesc când zorii zilei se vor ivi, când soarele-și va arăta primele raze și stelele vor dispărea una câte una... Visez, visez cu ochii deschiși, trăiesc pe viu coșmarul despărțirii noastre, singurătatea acum e parte din viața mea și va continuă să fie până în ziua când privirile noastre se vor reîntâlni, până în ziua în care voi simții din nou căldura buzelor tale, sărutul tău dulce ca mierea.
Autor: Răzvan Isac 18-03-2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu