Mă simt atât de singur, dragoste

 Mă simt atât de singur, dragoste, 
 Singur cum nicicând nu am mai fost, 
 Orice zi mi-e ca o pacoste, 
 Zilele se duc și nu au nici-un rost. 
  
 Vântu-i camaradul ce mă însoțește 
 În această tristă și lungă odisee, 
 Inima pe tine nu te mai găsește, 
 Și din lacrimi fac spre nicăieri alee. 
  
 Drumul neștiut în taină l-am aflat, 
 Să ajung cumva să te întâlnesc, 
 Până de-al tău dor eu am să cad lat 
 Prin această lume am să rătăcesc, 
  
 Și lacrimile multe iubire vor pierii 
 Când lumina ochilor s-o stinge, 
 Și atuncea eu nu voi mai suferii, 
 Că nu am putut chipul tău atinge. 
  
 Tu din depărtare poate vei simții, 
 Cum inima mea-și dă și ultima bătaie, 
 Atunci vreau iubire în suflet să mă ții, 
 Când o să mă transform in picurii de ploaie. 
  
 Ai venit la mine, dar ai ajuns târziu, 
 Căci casa mea de-acuma e pustie, 
 Am vrut atât de mult lângă tine să fiu, 
 Dar destinul nostru nu a fost să fie. 
  
 Să privești spre stele în nopțile senine 
 Din pridvorul mic al căsuței mele, 
 Îmi voi trimite atunci lumina către tine, 
 Voi fi o mică stea între atâtea stele. 
  
 Autor: Răzvan Isac 06-06-2015