În sufletul meu toamna s-a lăsat

 În sufletul meu toamna s-a lăsat 
 Și frunzele încep ușor să cadă, 
 Privește-n urmă dacă ți-a păsat, 
 Privește, ochii mei cer să te vadă. 
  
 Vântul tomnii adie, legănând 
 Copacul vieții deja-mbătrânit, 
 Mi s-a uscat sufletul așteptând 
 Să vii iubire, dar n-ai mai venit. 
  
 Au ruginit și frunzele din vie, 
 Și norii grei se-adună a furtună, 
 Iubirea noastră n-o să mai învie, 
 N-a fost destinul nostru împreună. 
  
 Bărbia tremurândă, cu ochii plini de lacrimi, 
 Privesc acum întinsa depărtare, 
 Aș vrea să dispară ale mele patimi, 
 Aș vrea acum să zbier cât pot de tare. 
  
 Să mă audă munții, ecoul să mi-l poarte, 
 Să-l ducă poate acolo unde ești, 
 Să nu mai am iubire speranțele deșarte, 
 Trimite-al tău ecou, spune-mi că mă iubești. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-09-2015