E povestea sufletelor noastre

 E povestea sufletelor noastre, 
 Și e frumoasă, scrisă de noi doi, 
 Iubindu-ne ades sub zări albastre, 
 Pe malul unei apei, în zăvoi. 
  
 Doar vântul știa unde ne iubim, 
 Acoperiți fiind de firul ierbii, 
 Povestea în natură să o scrim, 
 În locul unde vin ades doar cerbii. 
  
 Pe noi și cântul păsărelelor ne știe, 
 Căci ele ne cântau iubirea toată, 
 Povestea noastră, cânt, melancolie, 
 De vânt pe-ntreaga zare e purtată. 
  
 Râul parcă își oprea și cursul, 
 Să contempleze o clipă dragostea, 
 Ne prindea-n zăvoi mereu apusul, 
 Pân' apărea pe cer întâia stea. 
  
 Mergeam spre casă tot îmbrățișați, 
 Urmăriți fiind de luna plină, 
 Mai senini, și-n suflet mai bogați, 
 Căci un amor etern, avea ca să devină. 
  
 Amorul nostru scris într-un zăvoi, 
 E povestea sufletelor noastre, 
 O iubire împărțită-n doi, 
 Binecuvântată, de univers, de astre. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-05-2015