Horoscop zilnic

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Aș vrea să mor și să renasc

 De m-aș naște inc-o dată 
 N-aș mai fi un păcătos, 
 Mi-aș îndrepta credința toată 
 Spre cuvântul Lui Hristos. 
  
 - Doamne, Dumnezeul meu 
 Iartă Tu greșeala mea, 
 Căci păcatul meu e greu 
 Și a mea cruce tot grea. 
  
 Am în suflet pocăința, 
 Și pe Tine eu te am, 
 Merg pe drum, eu și credința 
 Ce aproape c-o pierdeam. 
  
 Iartă a mea ignoranță, 
 Și orbirea mea s-o ierți, 
 Căci nu am dat importantă 
 La tot ce Tu ne înveți. 
  
 Am păcătuit cu gândul, 
 Mi-a păcătuit privirea, 
 Mi-o veni și mie rândul, 
 Să plătesc nesăbuirea. 
  
 De aceea, Doamne, azi, 
 Aș vrea din nou să mă nasc, 
 Asupra mea Duh Sfânt să cazi, 
 Aș vrea să mor și să renasc. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-04-2015

Niciun comentariu: