Speranțe-ntr-o lume uitată

 Încă o frunză din teiul bătrân 
 E luată de vânt și-aruncată, 
 Spre zări unde clipe rămân, 
 Speranțe-ntr-o lume uitată. 
  
 Sunt eu, la fel ca o frunză, 
 Sunt dus departe de gânduri, 
 Pictură uitată pe-o pânză, 
 Un vers ce-i scris printre rânduri. 
  
 În cameră zace, uitată de timp, 
 Penița cu care poeme-ți scriam, 
 Fiece vers, un alt anotimp, 
 În suflet noi doi iubirea aveam. 
  
 Rămân stupefact privind înapoi, 
 Și văd timpul tot ce-a trecut, 
 Urmele noastre spălate de ploi, 
 Noi parcă nici nu ne-am fi născut. 
  
 Autor: Răzvan Isac 30-04-2015