De mult s-au stins luminile iubirii
Și-n suflet negura mi s-a lăsat,
De mult s-a dus și visul nemuririi,
De mine niciodat' nu ți-a păsat.
Ai luat cu tine a vieții-mi strălucire,
Din sufletul meu și ultima fărâmă,
Tu ești vinovată de-a mea năucire,
Și că tot în jur acuma se dărâmă.
De mult s-a stins văpaia dragostei,
Iar eu mă transform într-un ghețar,
S-au dus de mult și florile de tei,
A căzut și frunza de arțar.
Arțar din care-am vrut să fac altar,
La el să îți închin iubirea mea,
Să-ți fie în suflet ca dulcele nectar,
În suflet mereu tu să mă poți avea.
Autor: Răzvan Isac 28-04-2015
Și-n suflet negura mi s-a lăsat,
De mult s-a dus și visul nemuririi,
De mine niciodat' nu ți-a păsat.
Ai luat cu tine a vieții-mi strălucire,
Din sufletul meu și ultima fărâmă,
Tu ești vinovată de-a mea năucire,
Și că tot în jur acuma se dărâmă.
De mult s-a stins văpaia dragostei,
Iar eu mă transform într-un ghețar,
S-au dus de mult și florile de tei,
A căzut și frunza de arțar.
Arțar din care-am vrut să fac altar,
La el să îți închin iubirea mea,
Să-ți fie în suflet ca dulcele nectar,
În suflet mereu tu să mă poți avea.
Autor: Răzvan Isac 28-04-2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu