Povestea primei iubiri

                  Prima întâlnire a fost în luna aprilie a anului 2007, chiar în noaptea Sfântă a Învierii, în fața Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Asista împreună cu mama și sora ei la slujba de înviere. Înainte de acea seară vorbisem doar la telefon, nu ne cunoscusem personal. Stabilisem cu ea să ne vedem acolo, la biserică. Mi s-a descris, eu la fel, ca sa ne recunoastem mai usor.  
                 Am plecat de acasă atât de încântat încât nimic nu m-ar fii putut opri, aveam o singură destinație, să o întâlnesc pe ea... Într-un final ajung la biserică unde stabilisem să ne întâlnim, cu privirea o caut prin mulțime și în cele din urmă o zăresc. Încerc să-mi fac loc, să mă apropii cât mai mult de ea și până la urmă reușesc.  
                Vroiam să-i vorbesc, dar fiind foarte timid și rușinos, nu îndrăzneam să scot două vorbe, nici nu prea aveam cum, pentru că deranjam pe ceilalți participanți la slujbă...  
                Am așteptat până ce totul s-a terminat, mi-am făcut curaj și m-am dus spre ea.  
                -Sarutmainile! Bună!... 
                Am salutat pe mama și sora ei și apoi i-am zis și ei: 
                -Bună! 
                -Bună! 
 ... mi-a răspuns ea... 
                -Sunt băiatul cu care ai vorbit la telefon, am stabilit să ne vedem după sluba de înviere. 
                Era ceasul foarte târziu, se apropia de zorii zilei... 
 -Da, îmi aduc aminte, zice ea, îmi pare bine să te cunosc! 
 -De asemenea, spun eu... 
                Și am plecat împreună spre casă, norocul a fost că o porțiune de drum am mers cu ea, cu sora și cu mama ei. Am ajuns la punctul unde trebuia să ne despărțim, să mergem fiecare la casa lui. 
                Ne oprim, le urez noapte bună, dar înainte să plec o întreb dacă acceptă o invitație în oraș, la un suc. Mi-a zis că da, că ne auzim la telefon pentru a stabili locul și ora întâlnirii. Foarte încântat mă îndrept spre casă. 
                Atunci a început povestea noastră de iubire, ieșeam în oraș de câte ori aveam ocazia, cum ne permitea timpul, eu lucram și aveam un program destul de încărcat. Nu câștigam foarte bine, dar niciodată nu m-am dus acasă cu mâna goală, îi cumpăram mereu câte ceva, un cadou, ceva simbolic... nu era zi să n-o strâng la piept să-i spun că o iubesc mai mult decât orice pe lume... 
                A trecut timpul și la aproape doi ani de relație, la aproape doi ani în care ea a fost universul meu, lumea mea, ceva s-a rupt... au apărut discuții, părinții ei au început să se bage în relația noastră și nu a mai durat mult până totul s-a sfârșit. În data de 17-01-2009 am decis că e mai bine să ne despărțim, o iubeam mult, și când am luat, de comun acord, această decizie inima mea se făcuse cât un purice, bătăile ei deveniseră tot mai lente... am simțit că mor! 
                Zilele mele după această data de 17-01-2009, au fost infernale. Lumea mea se dărâmase, nu mai aveam nimic... am plâns, încă mai plâng...  
                Golul din suflet o să dispară în momentul când o să găsesc o fată care să mă facă să uit trecutul, când o să găsesc o altă iubire la fel de intensă ca prima iubire, atunci voi uita totul. 
                Aceasta este pe scurt povestea primei mele iubiri... 
  
 Autor: Răzvan Isac 14-08-2013