Horoscop zilnic

duminică, 24 august 2014

De vrei să lași în urmă

 De vrei să lași în urmă
 Ce odată ai iubit,
 Viața ți se curmă
 Într-un dor necontenit.
 
 Aievea speri că poate
 Odat' se va sfârși,
 Și din piept poți scoate
 Durerea inimii.
 
 Tu speră, căci speranța
 E ultima ce piere,
 Când ți se duce viața
 Tu o speranță cere.
 
 Încă o zi sau două
 Din infinita luptă...
 -Verși lacrimi de rouă
 Când inima ți-e ruptă.
 
 Autor: Răzvan Isac 24-08-2014

Niciun comentariu: