Mă cheamă glasul mării

 Mă cheamă glasul mării de departe,
 Iar eu chem vântul spre ea să mă poarte,
 Să ajung unde se unește zarea,
 Cu infinitul, cu cerul și cu marea.
 
 Mă cheamă glasul mării ca o șoaptă,
 Eu navighez pe valu-i știind că mă așteaptă,
 Vântu-mi suflă-n vele grăbindu-mă puțin,
 Marea mă așteaptă la umbră de destin.
 
 A zis că pentru mine are ce eu nu am,
 La ce mi-a zis în șoaptă mai mereu cugetam,
 Mie-mi lipsea iubirea, de und' s-o aibă marea?
 -Când eu am căutat-o cât se întinde zarea...
 
 Iubirea nu e valul, căci de ar fi aș vrea
 Să se transforme-n ființă să urce-n barca mea,
 Și pe amândoi aș vrea să ne poarte vântul
 Spre zări ne mai umblate, cât ține pământul.
 
 Autor: Răzvan Isac 12-08-2014