A versului meu foaie

 Afară plouă, plouă, plouă,
 Din cer cad stropi de rouă,
 Peste inima-mi calmă,
 Cad stropii reci de toamnă.
 
 Afară-i înnorat și vântul bate
 A mele gânduri toate, toate,
 Cerne și le dă deoparte,
 Gândurile-mi triste, moarte.
 
 Mi-a fost lăsată inima pe afară,
 Sihastră într-o lume tristă și amară,
 S-a întors în pieptul meu acum
 Când viața mea se făcuse scrum.
 
 Am renăscut și azi mi-e cerul casă
 Nimic pe suflet nu mă mai apasă,
 Peste tot, în nori și stropi de ploaie,
 Sunt eu... a versului meu foaie.
 
 Da... azi sunt poem de nemurire,
 Sunt aripi ce mă poartă spre iubire,
 Sunt ce n-am fost, și nu credeam să fiu,
 Azi peste lume sunt poemul azuriu.
 
 Autor: Răzvan Isac 16-04-2014