Tu m-ai osândit

 Am fost un pom sădit
 În curtea casei tale,
 Dar tu m-ai osândit
 Să nu-ți mai stau în cale.
 
 Ai luat baltagul vechi
 Și mi-ai tăiat tulpina,
 Au rămas perechi
 Pământul, rădăcina.
 
 Credeai că-s doar un pom
 Și că nu simt durerea,
 O simt neînsuflețite om,
 Dar plânset mi-e tăcerea.
 
 În locul unde ani la rând
 Am stat fălos sub soare,
 A rămas ciotul ce curând
 Tu-l vei scoate cu înverșunare.
 
 Am fost aici când te-ai născut,
 Când ai făcut și primii pași,
 La umbra mea ai fost crescut,
 Azi să-ți fac umbră nu mă lași.
 
 Tu nu ai milă om neghiob,
 Ți-e sufletul pustiu și rece,
 Te vei preface într-un ciob
 Când viața toată îți va trece.
 
 Să-ți amintești c-am fost cândva
 În curtea ta un simplu pom,
 Sădește-n locu-mi altceva
 Și-nvață să fii un alt om!
 
 Autor: Răzvan Isac 08-04-2014