Frunze cad în urma noastră

Au fost tot felul de momente
Ce le-am împărţit în doi,
Azi două suflete absente
E tot ce-a mai rămas din noi.

Frunze cad în urma noastră,
Toamna pare că ne plânge,
Se-ntunecă zarea albastră,
Soarele pe cer se stinge.

Într-a veşniciei clipă
S-a pierdut tot ce aveam,
Amintirea se disipă,
Mai bine nu ne cunoşteam.

Timp păgân ce mi-ai luat totul
Ia şi sufletul din mine,
Căci aici mi-am pierdut rostul,
Nimic nu mi se mai cuvine.

Poate doar o moarte care
Să m-arunce-n cripta adâncă,
Căci într-ale sale gheare,
Azi destinul mă aruncă.

Autor: Răzvan Isac 07-10-2015