Horoscop zilnic

joi, 15 octombrie 2015

Te-aş înaripa, suflet al meu

Te-aş înaripa, suflet al meu
Să zbori acolo unde-ţi este dorul,
Cu tine aş veni poate şi eu
Să găsesc al dragostei, izvorul.

Dar amândoi rămânem unde suntem
Şi aşteptăm sfârşitul să ne vină,
Suntem legaţi parcă de un blestem
Şi nu ştim cât oare o să ne ţină.

Am cutreierat în lung şi-n lat
Ca nişte pribegi întreaga lume,
Să găsim ce-o viaţă am căutat - 
Iubirea, să-i putem noi da un nume!

Zadarnic am pierdut atâta timp,
Căci ne-am întors de unde am plecat...
Îmi mai rămâne poate-un anotimp
Să-ţi dau suflete ce nu ţi-am dat.

Autor: Răzvan Isac 12-10-2015

Niciun comentariu: