Să nu-mi plângeți sfârșitul

 Încep a scrie versuri
 Ce poate or să sune,
 La unii, fără sensuri
 La alții să răsune.
 
 Stau la o masă veche
 Ce o numesc birou,
 Și glasu-i la ureche
 L-aud ca un ecou.
 
 Mă strigă a mea iubire
 Cu glasu-i istovit,
 De atâta timp trecut
 De când nu ne-am iubit.
 
 Din cripta-i rece sloi
 Ea mă strigă ușor,
 Mi-e dor să mai fim noi
 Aș vrea și eu să mor...
 
 Așteaptă-mă iubito
 La tine am să vin,
 Căci viața-mi fără tine
 E durere și chin.
 
 Iubirea mea și a ta
 A fost neînțeleasă,
 Tu te-ai sfârșit devreme
 Ochii lacrimi îmi varsă.
 
 Iubirea ce aici
 Doar feste ne-a jucat,
 O vom trăi acolo
 Așa cum am visat...
 
 Stau și privesc albumul
 Și-o poză am să aleg,
 Va fi la căpătâiul
 Meu când am să plec.
 
 E poză ce-mi veți pune
 Pe cruce de-am să mor,
 Cu ea câteva versuri
 Ce-am scris despre amor.
 
 Să nu-mi plângeți sfârșitul
 Căci moartea nu există,
 În versuri nemurirea
 Mie mi-a fost ursită.
 
 Purtați-mi glasul care
 L-am așternut pe foaie,
 În serile târzii
 La mine în odaie.
 
 Sunt versuri, poate sumbre
 Din suflet izvorâte,
 Suntem doar niște umbre
 De dragoste amărâte.
 
 Cuvinte ce de vânt
 Poate vor fi purtate,
 Dar de al meu gând
 Nicicând n-or fi uitate.
 
 Închei prin a vă spune
 Iubiți, ca mai apoi,
 Când zilele or apune
 Să nu priviți 'napoi.
 
 Regretele n-au loc
 Când timpul se sfârșește,
 Iubirea nu-i un joc
 Iubind... sufletu-ntinereste.
 
 Autor: Răzvan Isac 07-07-2013