Horoscop zilnic

duminică, 23 noiembrie 2014

Să îți vorbesc doar cu privirea

 Nu vreau să-ți scriu o simplă melodie, 
 Chiar dacă inima-mi spune s-o fac, 
 Nu vreau să-ți scriu o simplă poezie, 
 Prefer să te privesc și apoi să tac. 
  
 -Să tac, să îți vorbesc doar cu privirea, 
 Ș-apoi să ne pierdem printre stele, 
 În ochii mei tu să găsești iubirea, 
 Și clipele ce fără tine-s grele. 
  
 Nu vreau să-mi fii un simplu gând pierdut, 
 În visele pustii noapte de noapte, 
 Aș vrea să pot acum să te sărut, 
 Aș vrea s-aud acum a tale șoapte. 
  
 Nu vreau să-mi fii un simplu vis mereu, 
 Nu vreau să am iluzii sfărâmate, 
 Te vreau pe tine azi la pieptul meu 
 Să fim ca două pietre nestemate. 
  
 Autor: Răzvan Isac 24-11-2014

Niciun comentariu: