Unicul... Eminescu

 De s-ar mai naște încă unul 
 Ca Eminescu nu ar fi, 
 Căci numai el este stăpânul 
 Nemuritoarei poezii. 
  
 Stătea ades într-un cerdac, 
 Se întreba: Ce e amorul? 
 Și rugăciunea unui dac 
 O tot rostea s-ascundă dorul. 
  
 Stelele priveau spre dânsul, 
 Și contemplau a sale lacrimi, 
 Îl îneca în suflet plânsul, 
 Iubirea i-a fost numai patimi. 
  
 Dorința sa era să cadă 
 Pe al său piept iubirea care, 
 Numai în vis putea s-o vadă, 
 Să simtă a ei alinare. 
  
 Privea ades floarea de tei 
 Cãutând asemãnarea,
 O avea-n vis, căci ochii ei 
 Îi luminau ades visarea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 15-01-2015