Rătăcesc, prin gândurile-mi ca un labirint
Căutând ieșirea, spre o realitate.
Pășesc, pământul sub picioare nu-l mai simt
Parcă aș fi un nor, în zări îndepărtate.
Mă simt nisipul din clepsidră ,
Mă scurg prin timp , amețitor .
Și parcă-mi cresc aripi de înger
Deși eu sunt , un muritor .
Adesea stau , în prispa casei mele ,
Și mă gândesc la timp, cum zboară...
Aș vrea să fiu , doar adieri de vânt
Aș vrea ca viața , să nu mă mai doară.
Nu mă împotrivesc , eu crucea-mi voi purta
Pe drumul strâmb al vieții , poate voi mai cădea .
Dar nimeni de pe umeri , povara nu-mi va lua
Și nici din suflet rana , nu mi-o va vindeca .
Îmi voi purta păcatul, și-n rugă am să mă închid ,
Poate voi reuși, sufletul ca să-mi deschid.
Vreau să mă apropii, mai mult de Dumnezeu...
Să nu mai rătăcesc... să nu-mi mai fie greu.
Cine-mi aude mie plânsul , în nopțile pustii și reci ?
Sunt doar un simplu muritor , și-o viață am , n-am zece vieți .
De ce să port mereu amarul , de ce să fiu bătut de ploi ?
M-am rătăcit pe drumul vieții , dar azi spășit, mă-ntorc 'napoi .
,, Ne rătăcim stingheri prin viață , uitând mereu de Dumnezeu .
Ne amintim că El există , când sufletul, ne doare rău
Autori: Răzvan Isac & Jurca Marinela Florina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu