Sub pași mei stingheri , covor de frunze moarte...
Doar glasul meu s-aude , târziu de tot în noapte .
Prin toamna vieții mele , cu gândul meu mă plimb ,
De al tău dor iubite , câte puțin mă sting .
Precum frunza din codru, sunt legănat de vânt
Nu mai am nici vlagă, nici rost pe pământ .
Să îmi crească aripi, căci aș vrea să zbor...
La tine iubito, fiindcă-m să mor de dor.
Iubitul meu privirea , ți-o caut prin ceața deasă
Iar bruma stropi de apă , pe față îmi tot lasă .
Poate-am să mor , de-atâta așteptare
Mi-adun toată puterea , de-o ultimă strigare .
Te strig... dar glasul meu e luat , de vântul rece-al morții...
Și am pierdut iubito, din nou fața sorții .
Vreau să te văd, să văd dulceața, din privirea ta ,
Strig de răsună codri , auzi chemarea mea ?
Iubitul meu , distanța , e mare între noi
Și strigătele noastre , ecou, vin înapoi .
Ne tot căutăm privirea , măcinați de dor
Și eu mi-aș dori aripi , spre tine ca să zbor .
În visele-mi iubito, spre tine zbor mereu
Spre aștrii, să te caut, atunci când îmi e greu .
În fiecare seară, mă-ndepărtez de lume...
Și strig iubita mea , prin noapte al tău nume
Autori: Jurca Marinela Florina & Răzvan Isac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu