Razvan Isac
"Mă plimb prin întuneric într-o noapte de vară
În mintea-mi chipul tău își face loc iară,
În următoarea clipă simt un aer rece care
Pare să-mi înalțe sufletu-mi în zare..."
Ori afară-i vântul rece, ori mi-e mie frig a moarte,
Simt un aer rece tare ce mă urmărește-n noapte?...
Oare am vedenii, oare... am început să halucinez,
Ori poate dorm foarte adânc și-am început să visez?
Ce se întâmplă oare Doamne, trupu'-mi văd întins pe jos,
Am pornit călătoria spre tărâmul cel frumos?
Sunt ușor, mă-nalt spre cer, durerea n-o mai simt,
Mă-ndrept spre locul unde n-o să-mi pese nici de timp?
Mă simt împăcat cu mine, îmi simt pacea sufletească
Doar cei ce mă mai iubesc de mine o să-și amintească.
Plec pribeag sau poate nu... unde știu că nu ești tu,
Plec și n-am să mă întorc, călător mi-e sufletu'.
Rămâi cu bine draga mea, rămâi și nu mai plânge
Lacrimile tale toate sufletul nu-mi vor atinge,
Cât am fost acolo jos și m-ai avut lângă tine
N-ai știut să prețuiești, n-ai știut să ții la mine.
Poartă-mă vântule rece, du-mă acolo unde-i bine
Lasă-mi trupul la pământ să mă plângă știu eu cine.
Printre stele călător sufletu-mi plutește parcă
Pe o mare liniștită ar plutii o barcă.
Moartea-i doar un episod, o etapă a vieții noastre
Într-o zi, nu știm noi când, plecăm spre zări albastre
Lăsăm în urma noastră un trup rece ce a fost
Casa unui suflet care a trăit viața fără rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu