O icoană ești prea scumpă doamnă

 Tenul tău frumos și alb ca brânza, 
 Ochii de-un albastru celestal, 
 Se uită după tine-n pom și frunza, 
 Ești pusă pe al vieții-mi piedestal. 
  
 O icoană ești prea scumpă doamnă, 
 Anotimpu'-n care frunza cade, 
 Ești numai o clipă dintr-o toamnă, 
 Ești amorul ce-n suflet îmi șade. 
  
 Mâini atât de fine, parcă-s de catifea 
 Mă mângâie ades pe fruntea goală, 
 Mă-nvăluie parfumul, aromă de cafea; 
 -Capul mi-l așez ușor la tine-n poală! 
  
 Și aștept să treacă toamna, într-o clipă, 
 Tu să-mi fii pe veci alt anotimp, 
 Dragostea în noi ca o nebună țipă... 
 -Îi vom acorda iubirii mai mult timp! 
  
 Și voi fi ferice, și-mi voi cânta iubirea, 
 M-ai ales pe mine din filele pierdute, 
 M-ai făcut din nou să ating nemurirea, 
 Mi-ai reînviat dorințele avute. 
  
 Autor: Răzvan Isac 21-02-2015