Tu să-i dai glas vorbirii mele

 Tu să-i dai glas vorbirii mele 
 Cu al tău sărut în asfințit, 
 Și apoi sub cerul plin de stele 
 Să ne iubim necontenit. 
  
 Să ne privească luna rece, 
 Și stele să privească, 
 Cum mână peste gât ți-oi trece 
 Dragostea să ne unească. 
  
 Să bată vântul părul nostru, 
 Să scuture toți teii, 
 Și din înaltul cer albastru 
 Să ne privească Zeii. 
  
 S-arunce către noi eternul, 
 Binecuvântarea lor, 
 Până ce-ngheață tot infernul 
 Și răni în suflet nu mai dor. 
  
 Să vindece a noastre patimi, 
 Să nu mai știm trecutul, 
 Să șteargă urma de la lacrimi, 
 Să ne trăim prezentul. 
  
 Să numărăm în noapte stele, 
 Cuprinși să fim de amor, 
 Și-n locul unde am stat sub ele 
 S-apară al dragostei izvor. 
  
 Pe cer să se aprindă stele moarte 
 Și flori de iasomie să răsară, 
 Să le simțim parfumul de departe, 
 Când stelele privim în noapte iară. 
  
 În noapte teii toți să înflorească, 
 Cum a înflorit iubirea noastră, 
 Luna să ne bată la fereastră, 
 Când noi o privim, să ne privească. 
  
 Autor: Răzvan Isac 04-02-2015