Pe malul lacului

 Singur stau pe malul lacului 
 Și undele-i mai rău mă amețesc, 
 Sunt cuprins de raza soarelui, 
 Și-ncet încep apoi să mă topesc. 
  
 Mă așez la umbra-unui copac, 
 Deasupra mea un stol de rândunele, 
 Unele cântă și altele tac, 
 Deasupra mea, toate pe rămurele. 
  
 Pe umărul meu simt mare greutate 
 Și nu pare a fi deloc o rândunea, 
 Este doar a sorții crudă răutate, 
 Mi-aduce o amintire și dorul de Ea. 
  
 Autor: Răzvan Isac 21-03-2015